Modernizarea Grădinii Publice din Bârlad, finanțată cu peste 11 milioane de lei din fonduri UE

1

• După aproape doi ani în care a fost păstrat „la naftalină”, proiectul ce vizează investiția „Reabilitare Grădina Publică Bârlad” are toate șansele să primească finanțare europeană. Obiectivul de investiții presupune modernizarea aleilor principale, reamenajarea aleilor secundare și dotarea lor cu mobilier urban, coșuri de gunoi și pergole, iluminarea aleilor secundare prin metode cu eficiență energetică, diversificarea pe categorii de vârstă a punctelor de atracție pentru cetățeni (locuri de joacă, piste de skateboard, piste de bicicliști, jocuri de apă), etc., valoarea totală a lucrărilor ajungând la peste 11 milioane de lei.

La finele lunii august 2018, reprezentanții Primăriei Bârlad au depus la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, de la Piatra Neamț, documentația în vederea obținerii de finanțare europeană pentru obiectivul de investiții „Reabilitare Grădina Publică Bârlad”. Din diverse motive, la acel moment, proiectul a fost respins.

Acum, la aproape doi ani de când proiectul a fost depus pentru finanțare și respins, există din nou posibilitatea ca investiția să primească fonduri UE pentru implementare. Așa că, la ședința extraordinară din 10 iunie, consilierii locali au votat un proiect de hotărâre ce vizează „modificarea Anexei 1 a Hotărârii Consiliului Local nr. 270/23 august 2018 privind aprobarea documentației tehnico-economice faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții «Reabilitare Grădina Publică Bârlad»„.

„Inițierea proiectului de hotărâre a fost determinată de solicitarea Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Organism Intermediar (OI) pentru Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, nr. 18.041/OI/02.06.2020, privind evaluarea conformității administrative și a eligibilității proiectului «Îmbunătățirea serviciilor sociale, educaționale și recreative în municipiul Bârlad», din care face parte obiectivul de investiții «Reabilitare Grădina Public㻄, se arată în referatul de aprobare al proiectului de hotărâre.

Ce lucrări sunt vizate de investiție?

Investiția presupune modernizarea unei suprafațe de 11,6 hectare din totalul de 17,49 hectare. Printre lucrările preconizate a se realiza în vederea „împrospătării” cam singurei atracții turistice din oraș se numără reamenajarea aleilor existente (12.575 mp); amenajarea de noi alei (4.000 mp); amenajarea aleilor principale pavate cu bitum (pentru role și cărucioare copii) – 1.212 mp; reabilitarea acceselor (3 bucăți); pistă biciclete (1.135 mp); pistă alergare (1.126 mp). De asemenea, se dorește instalarea unui sistem de iluminat pe aleile secundare (80 bucăți); a unui sistem de irigat – irigație prin aspersie (8.000 mp), a unui sistem de irigat – irigație cu hidranți (50 bucăți); a unui sistem de irigat – grup pompare (o bucată); amenajarea unui loc de joacă inclusiv amplasarea unor echipamente de joacă pentru copii cu dizabilități și echipamente fitness pentru adulți cu dizabilități (o bucată). Nu în ultimul rând, se vrea amenajarea unui lac (586 mp); amenajarea unui bazin de liniștire (320 mp), instalație Wifi pentru tot parcul 15 hotspoturi (15 zone); dotări urbane – bănci noi (50 bucăți), dorări urbane – pergole (10 bucăți) și dotări urbane – coșuri de gunoi (50 bucăți).

Dacă, de această dată, proiectul va primi fonduri UE, finanțarea se va face în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa Prioritară 13 – „Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiții 9B – „Oferirea de sprijin pentru revitalizarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale”, Obiectivul specific 13.1 – „Îmbunătățirea calității vieții populației în orașele mici și mijlocii din România”. Așa cum a fost aprobată de consilierii locali, valoarea totală a investiției se ridică la suma de 11.162.801,40 lei cu TVA, din care 9.192.198,51 reprezintă cheltuielile pentru construcții și montaj.

Grădina Publică datează din anul 1834, când domnitorul Moldovei, Mihail Grigoriu Sturdza, a dat ordin să se întemeieze în exteriorul târgului un parc de 15 hectare. Printre puieții care au fost plantați atunci se numără ulmi, frasini, stejari, tei, paltini și arbuști decorativi. În incinta Grădinii a fost construit un teatru de vară cu o capacitate de peste 150 de locuri, pentru jucătorii de tenis de câmp a fost amenajată o bază sportivă modernă, cu nocturnă, pentru copii a fost amenajat un parc de joacă, iar pentru pasionații jocurilor de șah, table, etc. au fost instalate mai multe mese. Pe aleile Grădinii Publice pot fi admirate sculpturi precum statuia compozitorului George Enescu, realizată de sculptorul Ion Vlad, bustul scriitorului Alexandru Vlahuță, realizat de sculptorul Ioan Dimitriu Bârlad, și grupul statuar „Ion Creangă povestind copiilor”. O altă atracție o constituie foișorul, unde pe timpul verii fanfara „Bârlădeanca” susține spactacole în fiecare săptămână.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.