Depistați conducând, deși nu aveau acest drept

0

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privința unor cetățeni români, care au fost depistați conducând mijloace de transport, unul având un permis de conducere necorespunzător categoriei, iar cel de al doilea având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România.

Astfel, la sfârșitul săptămânii trecute, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albița cetățeanul român G.I., în vârstă de 28 de ani, domiciliat pe raza județului Vaslui, care conducea un ansamblu rutier format dintr-un microbuz marca Volkswagen Caravelle și o remorcă marca Humbaur, înmatriculat în Republica Moldova. La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere valabil pentru categoriilor B și E necesar pentru a putea conduce ansamblul rutier în cauză. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.

În același punct de trecere a frontierei s-a prezentat și cetățeanul român B.B., în vârstă de 28 de ani, domiciliat pe raza județului Argeș, care conducea un autoturism marca Dacia Logan, înmatriculat în România. Deoarece la controlul de frontieră B.B. nu a putut prezenta permisul de conducere, polițiștii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au stabilit faptul că tânărul are dreptul de a conduce vehicule suspendat. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.