După ce, începând din 17 martie, a fost suspendată activitatea de examinare pentru permise de conducere, pentru o perioadă de 30 de zile, cu posibilitatea de prelungire a acestei decizii, și au fost reduse la maxim activitățile de relații cu publicul ale instituțiilor din subordinea MAI, ulterior, prin ordonanță militară, au fost luate și alte decizii cu impact major asupra populației și agenților economici.

Astfel:
–
Se suspendă activitatea de servire și consum a produselor
alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice, organizată de
restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice, în
spațiile destinate acestui scop din interiorul sau exteriorul
locației.
– Este permisă organizarea de către unitățile
economice de profil a activităților de comercializare a produselor
alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu presupun
rămânerea clienților în spațiile destinate acestui scop, precum
cele de tip „drive-in”, „room-service” sau livrare la
client.
– Se suspendă toate activitățile culturale,
științifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau
jocuri de noroc, de tratament balnear și de îngrijire personală,
realizate în spații închise.
– Se interzice organizarea și
desfășurarea oricărui eveniment care presupune participarea a
peste 100 de persoane, în spații deschise.
– Organizatorii
evenimentelor organizate și desfășurate în spații deschise, ce
presupun participarea a maximum 100 de persoane, sunt obligați să
dispună măsuri care să asigure distanța de minimum 1 metru între
participanți.
– Conducătorii autovehiculelor de transport
marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 3,5t au
obligația ca, în punctul de trecere a frontierei, să aibă asupra
lor și să poarte mijloace individuale de protecție, precum
dezinfectant, mănuși, mască pentru față și să prezinte
documente care atestă traseul de deplasare până la destinație.
–
Conducătorii de autovehicule menționați anterior, care sosesc din
„zone roșii” sau „zone galbene” ori au tranzitat aceste
zone, nu se supun măsurilor de carantină sau izolare, dacă la
prezentarea în punctul de trecere a frontierei nu manifestă
simptomatologie asociată infecției cu coronavirusul SARS-CoV-2.
–
Ansamblele și subansamblele echipamentelor medicale fabricate în
România pentru beneficiari din afara teritoriului național nu fac
obiectul restricțiilor la export.
– Se suspendă toate
zborurile efectuate de operatori economici aerieni spre Spania și
din Spania către România, pentru toate aeroporturile din România,
pentru o perioadă de 14 zile. Măsura intră în vigoare începând
cu data de 18.03.2020, ora 18.00, ora României.
– Se
prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori
economici aerieni spre Italia și din Italia către România, pentru
o perioadă de 14 zile, începând cu data de 23 martie 2020.
–
Aceste măsuri nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de
stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare
sau care asigură servicii medicale de urgență, precum și
aterizărilor tehnice necomerciale.
Măsuri de ordine publică
În aplicarea măsurilor stabilite prin decretul prezidențial, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, au fost adoptate următoarele decizii, ținând cont de două obiecte majore:
• Ducerea la îndeplinire sarcinile suplimentare ce revin unităților MAI pe linia prevenirii răspândirii coronavirusului;
• Asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică și un răspuns ferm la orice formă de criminalitate, în special a celei care dorește să profite de această stare de urgență.
Astfel:
–
Structurile de poliție locale sunt coordonate operațional de
Inspectoratele Județene de Poliție, iar în Capitală de Direcția
Generală de Poliție a Municipiului București. Efectivele de
poliție locală sprijină poliția națională în măsurile de
ordine publică.
– La nivel național sunt constituite echipe
mixte de cercetare și documentare și sunt accentuate verificările
privind modul în care sunt respectate condițiile de izolare,
corectitudinea informațiilor furnizate de cetățenii care intră în
România și orice alte aspecte ce țin de asigurarea ordinii publice
și eficiența măsurilor de combatere a răspândirii noului tip de
coronavirus.
– Parchetul General și Ministerul Afacerilor
Interne au organizat în comun activitatea administrativă și
programul de intervenție al unităților de parchet și de poliție
judiciară, pentru a fi în măsură să fie asigurat un răspuns
operativ și ferm în fața oricărei forme de criminalitate.
–
Potrivit codului penal, săvârșirea unei infracțiuni profitând de
situația prilejuită de starea de urgență reprezintă o
circumstanță agravantă. În acest caz, se poate aplica o pedeapsă
până la maximul special, iar în unele cazuri chiar se poate adăuga
un spor de până la 2 ani închisoare.
– A fost întărită
prezența în stradă a structurilor de ordine publică, la nivel
național, poliție, jandarmerie și poliție de frontieră.
–
Dispozitivul de polițiști de frontieră este suplimentat și sunt
înăsprite măsurile de verificare la frontieră, atât în punctele
de trecere a frontierei, cât și pe fîșia de frontieră.
–
Serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor și analiză
a bazelor de date sunt subordonate operațional Inspectoratelor
Județene de Poliție, respectiv Direcției Generale de Poliție a
Municipiului București, pentru creșterea capacității de
verificare și scurtarea timpului de răspuns în cazul anchetelor
epidemiologice.
– Au fost suspendate exercițiile, simulările,
aplicațiile și orice alte activități care pot interfera cu
măsurile luate pentru combaterea răspândirii infecției cu noul
coronavirus, cu excepția celor cu caracter militar desfășurate în
poligoanele de instrucție.
– Au fost stabilite și aplicate
planuri de măsuri pentru asigurarea permanenței la unitățile
operative și creșterea capacității operaționale a acestora.
–
Toate aceste decizii sunt aplicate de structurile Ministerului
Afacerilor Interne în strânsă colaborare cu instituțiile
partenere din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și
Siguranță Națională.
– Începând de luni, odată cu
declararea stării de urgență, la nivel național au acționat
peste 28.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne –
polițiști, pompieri, jandarmi, polițiști de frontieră, personal
al Inspectoratului General de Aviație și al serviciilor publice
comunitare.
– Dintre aceștia, peste 10.000 de polițiști și
peste 7.000 de jandarmi au desfășurat misiuni ordonate și au
asigurat răspunsul la sesizările primite, iar peste 5.000 de
pompieri au fost angrenați în misiunile curente privind situațiile
de urgență.
De asemenea, au fost demarate acțiuni în vederea identificării operatorilor economici sau a altor persoane care desfășoară activități ilicite în legătură cu vânzarea produselor de protecție împotriva infectării cu CoVid-19.
Măsuri de ordin medical
–
Începând de ieri, 18 martie, rezidenții la specialitățile
medicină de urgență, anestezie terapie intensivă, boli
infecțioase, și-au întrerupt stagiile de practică în toate
celelalte secții în care erau distribuiți și s-au prezentat până
la ora 12.00 la centrele de îndrumare pentru includerea în turele
și gărzile din secțiile a căror specialitate o urmează.
–
Rezidenții în specialitățile medicină de internă și medicină
de familie și-au întrerupt de asemenea stagiile de pregătire și
s-au prezentat la Direcțiile de Sănătate Publică în vederea
repartizării la Serviciile Județene de Ambulanță, unitățile de
primiri urgențe, camerele de gardă sau secțiile de spital, în
funcție de necesități.
– Rezidenții din alte specialități
medicale decât cele enumerate au fost luați în evidență pentru a
fi repartizați în funcție de necesități.
– Rezidenții
aflați în alte centre decât cele de îndrumare s-au prezentat la
responsabilii de rezidențiat în vederea luării în evidență și
repartizării în funcție de necesități.
– În localitățile
unde sunt mai multe spitale, rezidenții vor fi repartizați în
funcție de nevoile fiecărei unități spitalicești, în colaborare
cu Direcțiile de Sănătate Publică.
– Programul de pregătire
pentru obținerea atestatului în medicină de urgență
prespitalicească va fi suspendat și cursanții se vor întoarce de
urgență la unitățile de unde provin.
– La nivelul fiecărui
centru universitar, din cadrul facultăților de medicină, vor fi
recrutați studenți, începând cu cei din anul patru, pe bază de
voluntariat, pentru a sprijini activitățile din camerele de gardă.
Studenții recrutați desfășoară activități de sprijin doar în
situația depășirii capacității curente a unităților
medicale.
– Recrutări similare se vor face în fiecare județ
unde există școli postliceale sanitare, începând cu cei din anul
2. De asemenea, elevi recrutați vor desfășura activități de
sprijin doar în cazul depășirii capacității curente a unităților
medicale.
– Comitetele județene și locale de urgență se vor
asigura de cazarea și hrănirea studenților și elevilor recrutați.
Prin
ordin al comandantului acțiunii, a fost stabilit faptul că
Institutul Național de Sănătate Publică este desemnat autoritate
responsabilă pentru monitorizarea testării și raportarea integrată
a situațiilor generate de noul tip de coronavirus.
Tot prin
ordin al comandantului acțiunii a fost operaționalizat Centrul
Național de Coordonare și Conducere a Intervenției.
Totodată,
au fost instalate 162 de corturi speciale, destinate triajului
medical, dar și pentru fluidizarea traficului la punctele de trecere
a frontierei.
În același timp, Ministerul Apărării Naționale
va construi și operaționaliza un nou corp ce va avea servi ca
spital militar de tip ROL II în incinta spitalului Ana Aslan.
Grupul de Comunicare Strategică











Trebuie luate masuri urgente pentru protejarea companiilor mici si mijlocii. 60& din PIB este furnizat de acestea. Pe langa industria de ospitalitate sunt grav afectate si serviciile de inchirieri auto, numarul clientilor scazand cu peste 95%. De mare ajutor ar fi inghetarea ratelor de leasing.
Comentariile sunt închise.