In perioada urmatoare, va fi indeplinit si unul dintre ultimele obiective ale Proiectului Sistem integrat de management al deseurilor solide in judetul Vaslui, derulat de Consiliul Judetean Vaslui, cu finantare nerambursabila obtinuta prin POIM, respectiv predarea, in sfarsit, catre operatorii locali de salubritate a acestui serviciu de la nivelul municipiilor Vaslui, Husi si Barlad si a comunelor arondate. Odata acest lucru realizat, plata contravalorii serviciilor de salubritate prestate catre cetateni si agenti economici va trece in sarcina primariilor, devenind taxe locale, cu toate obligatiile inerente.

La acest inceput de saptamana au avut loc intalniri intre reprezentantii Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara Vaslui (ADIV), in calitate de beneficiar al proiectului Sistem integrat de management al deseurilor solide in judetul Vaslui, conducerile primariilor si reprezentantii operatorilor locali de salubritate, cei care ar fi trebuit de mult sa preia acest serviciu de la societatile de profil din subordinea primariilor. Pe ordinea de zi a fost dealtfel chiar acest subiect, preluarea serviciilor de salubritate pe cele trei zone, Vaslui, Barlad si Husi, pentru care, deja, licitatiile organizate au fost finalizate cu desemnarea viitorului operator. Pentru zona Rosiesti, procedura este inca in curs, in timp ce singura zona in care operatorul local desemnat si-a preluat atributiile este zona Negresti, oras al carui primar, Vasile Voicu, si-a exprimat deja, la o sedinta anterioara, nemultumirile cu privire la felul in care operatorul se achita de sarcinile care-i revin privind ridicarea deseurilor. Dealtfel, se pare ca acesta ar fi si motivul pentru care cel putin conducerile municipiilor nu prea s-au grabit sa scape din mana serviciul de salubritate, cel putin in cazul municipiului Vaslui, noul operator, Financiar Urban SRL Pitesti, neavand, se pare, o faima prea buna in ceea ce priveste felul in care se achita de sarcini in alte orase din tara. Acum, conducerea judetului a convocat respectivele intalniri tocmai pentru a pune la punct predarea – primirea serviciului de salubritate pentru fiecare dintre cele 4 zone ale judetului ramase, urmand ca acest lucru sa se faca cat mai curand, in caz contrar, riscam sa fim penalizati pentru felul in care ne achitam de obligatiile contractuale asumate prin proiectul Sistem integrat de management al deseurilor solide in judetul Vaslui. In nici un caz nu ne dorim acest lucru, penalitatile putand fi importante, si, de aceea, am inteles sa ne implicam in rezolvarea situatiei. Contractul de finantare al proiectului Sistemului Integrat de Management al Deseurilor Solide – judetul Vaslui a fost semnat in data de 14 aprilie 2011 si a beneficiat de o finantare de aproximativ 40 milioane de euro, prin Programul Operational Sectorial Mediu 2007 – 2013 si, ulterior, prin fazarea proiectului catre Programul Operational Infrastructura Mare. Daca Groapa ecologica de deseuri de la Rosiesti, parte din program, a fost deschisa inca de anul trecut, cantitatile depozitate acolo nu sunt nici pe departe cat ar trebui sa fie, cu consecinte directe asupra derularii contractului de finantare, iar unul dintre motive il constituie faptul ca colectarea deseurilor de la populatie nu se face asa cum ar trebui, cel putin in multe localitati din mediul rural. Acesta este si motivul pentru care noii operatori zonali trebuie sa-si preia atributiile, iar primariile trebuie sa le acorde tot suportul necesar, a explicat Ciprian Trifan, vicepresedintele CJ Vaslui. Acesta a adaugat ca, in cadrul acestor sedinte, s-a convenit asupra unei proceduri de lucru care va include atat inventarierea obiectivelor din contractele de salubritate incheiate la nivel de UAT-uri cu operatorii zonali, cat si a echipamentelor de colectare si a mijloacelor de transport al deseurilor achizitionate in cadrul proiectului care ar trebui predate catre operator. Aceasta operatiune trebuie sa se faca cat mai repede, iar predarea serviciului de salubritate catre operatorii zonali sa se realizeze intr-o perioada cat mai scurta de timp. Teoretic, nu ar fi nici o problema, conducerile UAT-urilor fiind deja pregatite in acest sens. Cat despre temerile privind felul in care viitorii operatori se vor achita sau nu de obligatiile de ridicare a gunoiului, si acestia din urma pot fi penalizati pentru neindeplinirea sarcinilor contractale, a adaugat vicepresedintele Ciprian Trifan.
Trebuie spus ca cel putin municipalitatile sunt pregatite pentru predarea serviciilor de salubritate catre un alt operator decat societatile specializate din subordine. In acest sens, inca de anul trecut, au fost aprobate Hotarari ale Consiliilor Locale privind instituirea de taxe speciale de salubritate, asimilate taxelor locale, ce urmeaza a fi achitate direct la casieriile, in conturile, ori la incasatorii din teren ai primariilor, in locul actualelor tarife de salubrizare achitate la casieriile societatilor de salubritate. Acestea din urma vor ramane, dupa predarea acestui serviciu cu alte sarcini, inte care cele mai importante, ingrijirea spatiilor verzi si curatenia oraselor ori, asa cum doreste primarul Vasile Paval, in cazul Goscom, sa devina o adevarata societate de gospodarie comunala care sa se ocupe inclusiv de reparatii ale mobilierului urban ori alte obiective ale municipalitatii.
Cat priveste noile taxe speciale de salubritate, ce vor intra in vigoare dupa predarea acestui serviciu catre noul operator, pentru implementarea lor, sunt necesari anumiti pasi. Astfel, Goscom urmeaza sa predea Serviciului Finantelor Publice Locale baza de date cu toti clientii sai si sa rezilieze contractele cu acestia, prin notificarea tuturor persoanelor fizice cu care a avut incheiate astfel de contracte, dar si sa incaseze toate debitele restante. Ulterior, noul operator de salubritate va incheia noile contracte de salubritate, iar municipalitatea va emite declaratii de impunere in vederea stabilirii taxei speciale de salubritate pentru cladirile proprietate a persoanelor fizice sau juridice avand destinatia de locuinte, atat pentru cei care au avut contracte incheiate cu Goscom Vaslui SA, cat si care nu au avut astfel de contracte. Pentru ultima categorie, in cazul in care proprietarii sau chiriasii respectivelor imobile nu vor aduce clarificari cu privire la numarul de persoane care locuiesc efectiv in locuinte, ei vor plati din oficiu taxa speciala aferenta unui numar de trei persoane. Respectivele declaratii de impunere vor trebui depuse la Serviciul Finantelor Publice Locale, la ale carui casierii urmeaza a fi achitate lunar taxele, pana la data de 25 a lunii urmatoare. In cazul neplatii, vor fi aplicate majorari de intarziere de 1% la suma restanta pentru fiecare luna sau fractiune de luna, la fel ca in cazul altor taxe sau impozite locale, si, in caz de neplata, pot urma si alte modalitati de recuperare a debitelor restante.