Un tanar in varsta de 21 de ani, din Puscasi, a fost depistat in Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, din judetul Arad, avand asupra sa 212 grame de droguri de risc, respectiv cannabis. Dupa ce a fost retinut si adus la Vaslui, judecatorii Tribunalului Vaslui au admis cererea procurorilor DIICOT de arestare preventiva pentru 30 de zile a acestuia, sub acuzatia de introducere in tara, fara drept, de droguri de risc si trafic de droguri de risc.

La doar 21 de ani si scapat de sub supravegherea parintilor, plecati de mai multa vreme la munca in Spania, Cosmin Hurmuzache, din Puscasi, era cunoscut in comunitate ca un tanar problema, vecinii banuind ca acesta devenise si consumator de droguri. Impulsiv si violent, avand probleme de comportament, datorate cel mai probabil consumului de substante halucinogene, Cosmin a provocat sau a fost implicat in diverse scadaluri, fiind amendat in mai multe randuri pentru tulburarea linistii si ordinii publice. Ultima sa isprava a fost si cea care i-a asigurat un permis din sedere la racoare, in arestul IPJ Vaslui, cel putin pentru urmatoarele 30 de zile. Concret, cu cateva zile in urma, tanarul a fost depistat in Punctul de Trecere a Frontierei Turnu din judetul Arad, pe sensul de intrare in tara, avand asupra sa 212 grame droguri de risc, respectiv cannabis. Din cercetarile efectuate pana in prezent de politistii Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Vaslui, a rezultat faptul ca tanarul ar fi achizitionat droguri de risc in Spania si ar fi incercat sa le introduca in Romania, urmand ca acestea sa ajunga la consumatori de pe raza judetului Vaslui. Procurorul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vaslui a dispus retinerea pentru 24 de ore a barbatului de 21 de ani, sub aspectul savarsirii infractiunilor de introducere in tara, fara drept, de droguri de risc si trafic de droguri de risc. In cursul zilei de marti, 9 iulie, barbatul a fost prezentat la Tribunalul Vaslui, cu propunerea de arestare preventiva pentru o perioada de 30 de zile, mandat aprobat de catre judecatori. Acuzat de introducere in tara, fara drept, de droguri de risc si trafic de droguri de risc, Cosmin Hurmuzache ar putea petrece urmatorii ani dupa gratii.