Coroana Regelui Decebal nu a fost de spini, dar spinul care i-a injunghiat destinul nu a fost mai putin sangeros decat spinul lui Hristos. Coroana regala a Romaniei nu este nici din aur, nici din diamante, precum cea a tarului rus, in schimb este, caz mai rar, din otel calit in Razboiul Independentei, scrie poetul George Cosbuc in inspirata-i lucrare Povestea coroanei de otel: Coroana regelui nostru, Carol, si a tuturor regilor, pe care ni-i va da Dumnezeu de-acum inainte in scaunul domniei romanesti, este facuta din otel de tunuri de-ale turcilor din Plevna. Deci, ea este identica ideii de independenta si de jertfa pentru Tara. Iata de ce, prin initiativa mea legislativa din 2017, am pledat pentru instituirea Zilei Nationale a Coroanei Regale.
In traditia statalitatii romanesti moderne, luna mai este luna regalitatii. Peste cateva zile se vor implini 138 de ani din momentul in care Romania a fost proclamata Regat (restatornicita-n Domnie, zice Cosbuc), iar principele Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen a fost incoronat drept Rege al Romaniei. Carol deveni principe al Romaniei la 10 mai 1886 si, pe vremea lui, Romania cunoaste o ascensiune importanta in plan cultural, militar si edilitar.
Romania devine Regat dupa obtinerea Independentei, la 10 mai 1877, iar pe 10 mai 1881, principele Carol si principesa Elisabeta sunt incoronati, in fata Catedralei Mitropolitane din Bucuresti, devenind regele si regina Romaniei. Astfel, 10 Mai devine Ziua Nationala a Romaniei, fiind sarbatorita an de an, pana in 1947, cand regimul comunist, adus pe tancurile sovietice, decapiteaza organizational Romania, suprimand institutia regala.
Aceasta soarta vitrega a cazut pe umerii ultimului rege, Mihai 1 al Romaniei, care a supravietuit regimului comunist. Rezumand un veac si ceva de regalitate, Regele Mihai spunea in discursul sau istoric tinut aici, in Parlamentul Romaniei, la 25 octombrie 2011: Nu m-as putea adresa natiunii fara a vorbi despre Familia Regala si despre importanta ei in viata tarii. Coroana regala nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unica a independentei, suveranitatii si unitatii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, in continuitatea lui istorica, si a Natiunii, in devenirea ei. Coroana a consolidat Romania prin loialitate, curaj, respect, seriozitate si modestie.
Chintesenta acestei misiuni a Coroanei regale o vom regasi reflectata in relativ scurta, dar foarte efervescenta si plina de continut, domnie a Regelui Ferdinand I, cel de-al doilea Suveran al Romaniei. Non multum sed multa, ar spune stramosii nostri latini. Ferdinand I este considerat rege biruitor in prima conflagratie mondiala, insa nicicand nu se va uita ca, inainte de a se vedea victorios, Ferdinand a trebuit, in primul rand, sa se invinga, pe sine in acel cumplit razboi pentru Romania.
Drama s-a jucat in istorica sedinta a Consiliului de Coroana din duminica lui 14 august 1914 la care regele a luat hotararea intrarii Romaniei in razboi alaturi de Antanta. Asta insemna sa lupte impotriva Puterilor Centrale din care facea parte si Germania, patria de obarsie a dinastiei Hohenzollern. Istoricul Ion Bulei descrie scena in cartea Bunul nostru rege, Ferdinand. In acea sedinta regele se adreseaza membrilor Consiliului: Am convocat aici pe mai marii tarii nu ca sa le cer un sfat, ci ca sa le cer sprijinul. Vad situatia in asa fel, incat nu mai putem ramane in neutralitate. De aici inainte victoria Puterilor Centrale este exclusa. Guvernul meu… crede ca momentul a venit. Eu, dupa matura reflectie si dupa lupte interne pe care le veti intelege si din care am iesit biruitor asupra mea, inclin mai mult pentru opinia guvernului meu. Inclinarea regelui nu a fost sustinuta de toti. Intrarea in razboi alaturi de Rusia, ale carei interese erau sa se foloseasca de Romania pentru a ajunge la Stramtori si la Marea Mediterana constituia un pericol real. Mai mult, liderul conservatorilor, Petre Carp, era convins ca din razboi va urma, fie hegemonia ruseasca, fie hegemonia germana. Era mai rational ca dinastia germana Hohenzollern, purtand Coroana Romaniei, spunea Carp, sa intre in razboi alaturi de Germania. La aceasta asertiune regele raspunde: Daca interesele patriei de origine ar corespunde cu cele ale Romaniei n-as ezita sa adopt opiniile dumneavoastra; aceasta solutie ar fi cea mai usoara pentru mine. Dar scormonind adanc in constiinta mea, am ajuns, cu durere, la concluzia ca interesele Romaniei nu merg alaturi de cele ale Austro-Ungariei si, in consecinta, cu cele ale Germaniei. A trebuit sa impun inimii mele tacerea; asta n-a fost usor; cu sufletul torturat am luat hotararea de a-mi face datoria fata de poporul roman, ale carui destine le conduc. Nici aceste cuvinte pline de trairi si durere sufleteasca nu-l impaca pe liderul conservator. Indaratnicul Petre Carp nici dupa acest raspuns nu-si gratiaza regele si mai rasuceste o data cutitul in rana lui vie: Majestate, un Hohenzollern nu a fost niciodata invins! Te inseli, domnule Carp, ii raspunde regeste Ferdinand, eu am invins deja unul.
Dar care au fost, de fapt, interesele Romaniei, providential vazute si profund cugetate de rege, pentru care el a trebuit sa-si sacrifice eu-l fiintei sale germane si sa dea curs fagaduintei solemne facute inca in 28 septembrie1914, la preluarea tronului, de a fi un bun roman. Ni le spune insusi regele, la 15 august 1916, chiar a doua zi dupa framantata sedinta a Consiliului de Coroana, in Proclamatia sa catre tara, ce vestea intrarea Romaniei in razboi: Razboiul care de doi ani a incins tot mai strans hotarele noastre, a zdruncinat adanc vechiul asezamant al Europei si a invederat ca pe viitor numai in temeiul national se poate asigura viata pasnica a popoarelor. Pentru neamul nostru, el a adus ziua asteptata de veacuri de constiinta nationala, ziua unirii lui. Dupa veacuri indelungate de nenorociri si de grele incercari, inaintasii nostri au reusit sa intemeieze statul roman prin Unirea Principatelor, prin Razboiul de Independenta, prin munca lor neobosita pentru renasterea nationala. Astazi ne este dat noua sa intregim opera lor, inchegand pentru totdeauna ceea ce Mihai Viteazul a infaptuit numai pentru o clipa: unirea romanilor de pe cele doua parti ale Carpatilor.
Octavian Goga a numit clipa dramatica a despartirii de sinele sau german al regelui Ferdinand drept Ultima zi a Romaniei Mici. Ceasul Dezlegarii. Insa, pana la momentul inaltator al Romaniei Mari, atat regele, cat si regatul sau, au trebuit sa treaca prin cele mai cumplite momente in care se parea ca insasi Speranta era pe drumul pierii. Acel moment inaltator a venit abia peste sase ani, dintre care patru purtand in spate crucea grea a unui razboi imprevizibil si cvasi apocaliptic. Este momentul orei astrale de la Alba-Iulia din15 octombrie 1922, ziua incoronarii Regelui Ferdinand I drept Suveran al Romaniei Mari. Coroana pusa pe cap in acea zi avea adaugate insemnele Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei, simbolizand unirea tuturor romanilor, de la Nistru pana la Tisa, precum o vazuse vizionarul Mihai Eminescu.
La 15 octombrie 1922, regele puncteaza la Alba-Iulia: Suindu-ma pe tron am rugat cerul sa dea rod muncii ce, fara preget eram hotarat sa inchin iubitei mele tari, ca bun roman si rege. Pronia cereasca a binecuvantat si prin barbatia poporului si vitejia ostasilor ne-a dat sa largim hotarele Regatului si sa infaptuim dorul de veacuri al neamului nostru… Vreau ca, in hotarele Romaniei Mari, toti fiii buni ai tarii, fara deosebire de religie si nationalitate, sa se foloseasca de drepturi egale cu ale tuturor romanilor, ca sa ajute cu toate puterile statul, in care Cel de Sus a randuit sa traiasca impreuna cu noi. Vreau ca romanii din toate straturile sociale, insufletiti de nazuinta unei infratiri nationale, sa se foloseasca toti de legitima ocrotire a statului.
Sunt cuvinte care contin bilantul unor trairi, uneori poate supraomenesti, dar si dezideratele de viitor ale unei Romanii Mari si moderne, regandite atunci europeneste.
Impartasind, peste ani, bucuria inaintasilor mei basarabeni, consemnam aici aceeasi bucurie regeasca exprimata anterior, in telegrama trimisa Sfatului Tarii, in ziua de 27 martie 1918: Cu o adanca emotiune si cu inima plina de bucurie, am primit stirea despre spontaneul act ce sa savarsit la Chisinau. Sentimentul national ce se desteapta atat de puternic in timpul din urma in inimele moldovenilor de dincolo de Prut, a primit prin votul inaltator al Sfatului Tarii, o solemna afirmare; un vis frumos sa infaptuit. Din suflet multumesc bunului Dumnezeu ca mi-a dat in zile de restirste, sa vad dupa o suta de ani, pe fratii basarabeni venind iarasi la Patria muma. Aduc prinosul meu de calduroase multumiri domniilor voastre si Sfatului Tarii, ale carei patriotice sfortari au fost incoronate de succes. In aceste momente solemne si inaltatoare pentru patria de aci inainte comuna, va trimit la toti cetatenii din noua Romanie de peste Prut, regescul meu salut, inconjurandu-va cu aceiasi inimoasa si calda iubire parinteasca. FERDINAND
Regele nu a uitat de bucuria pe care a primit-o de la basarabeni in zilele de restriste ale anului 1918. In acelasi an el a dispus prin decrete initierea unui amplu program de modernizare a Basarabiei, a acestei noua Romanii de peste Prut.
Modernizarea politica incepe cu decretul regelui Ferdinand nr. 3675 din 13 decembrie 1918 prin care corpul electoral al tuturor cetatenilor majori din Basarabia era convocat, pentru prima oara in istoria tinutului, sa aleaga pe circumscriptii electorale, prin vot universal, direct, obligator si secret, si pe baza reprezentarii proportionale numarul de deputati si de senatori stabilit prin acelasi decret. La alegerile din martie 1919, in acest prim-exercitiu democratic, au participat masiv aproximativ 78 % din alegatori. A urmat reforma agrara, atat de mult ravnita de tarani, apoi cea a invatamantului, asteptata de populatia basarabeana tinuta de administratia tarista, cu rea-credinta, in intunericul analfabetismului.
In secolul XXI, dezideratele nationale au ramas, din pacate, cam aceleasi precum cele din secolele anterioare. A reusit sa o spuna, inainte de a pleca la Domnul, ultimul nostru rege, Mihai I al Romaniei, aici, in Parlamentul tarii, cu doar opt ani in urma: Cele mai importante lucruri de dobandit, dupa libertate si democratie, sunt identitatea si demnitatea. Elita romaneasca are aici o mare raspundere. Democratia trebuie sa imbogateasca arta carmuirii, nu sa o saraceasca. Romania, ca si toate tarile din Europa are nevoie de carmuitori respectati si priceputi. Nu trebuie niciodata uitati romanii si pamanturile romanesti care ne-au fost luate, ca urmare a impartirilor Europei in sfere de influenta… Ei sunt toti parte a natiunii noastre si asa vor ramane totdeauna…Nu vad Romania de astazi ca pe o mostenire de la parintii nostri, ci ca pe o tara pe care am luat-o cu imprumut de la copii nostri.
Sunt idei-testament, prin care, urmate cu destoinicie, am putea transforma Romania dintr-o tara din care romanii pleaca, in una pe care toti romanii si-o doresc prospera si in care romanii din toate generatiile luate de valurile despartitoare vor dori numaidecat sa se intoarca.
Ion Hadarca, senator de Vaslui
