Vasluienii vor plati salubrizarea direct la primarii!

0

O veste buna si una rea. Pe care vreti sa o platiti prima?

Urmare a implementarii proiectului Sistem Integrat de Management al Deseurilor Solide din judetul Vaslui, prin care colectarea deseurilor inclusiv menajere va fi facuta de operatori zonali, colectarea taxei aferente va fi facuta direct de primarii, prin Serviciile Finantelor Publice Locale. La fel se va intampla, de anul viitor, si in municipiul Vaslui, cetatenii urmand sa achite nou infiintata taxa speciala de salubritate direct la casieriile Primariei ori la incasatorii din teren. Vestea buna este ca tariful va ramane acelasi cu cel practicat in prezent de Goscom Vaslui SA, 9 lei de persoana pe luna. Veste rea este ca respectiva taxa speciala este asimilata taxelor si impozitelor locale, cu toate obligatiile si eventualele penalitati care decurg din neplata.

Pe site-ul Primariei Vaslui a fost pus in dezbatere publica un proiect de hotarare privind infiintarea, de anul viitor, a unei taxe speciale de salubritate ce urmeaza a fi platita fara exceptie de toti locuitorii municipiului. In fapt, este vorba de o transformare a actualelor tarife de salubrizare catre populatie si operatorii economici, in prezent facturate si incasate de Goscom Vaslui SA, cu mentinerea actualelor tarife, diferenta fiind ca respectiva taxa speciala va fi platita direct la casieriile primariei. In functie de momentul in care serviciul de salubrizare si colectare a deseurilor va fi predat catre noul operator, SC Financiar Urban SRL Pitesti, care a castigat licitatia organizata in acest scop, vasluienii vor plati acest serviciu la Goscom si, ulterior, cel mai probabil de la inceputul anului viitor, la primarie. Pana atunci, Goscom urmeaza sa predea Serviciului Finantelor Publice Locale baza de date cu toti clientii sai si sa rezilieze contractele cu acestia, prin notificarea tuturor persoanelor fizice cu care a avut incheiate astfel de contracte, dar si sa incaseze toate debitele restante. Ulterior, noul operator de salubritate va incheia noile contracte de salubritate, iar municipalitatea va emite declaratiile de impunere in vederea stabilirii taxei speciale de salubritate pentru cladirile proprietate a persoanelor fizice sau juridice avand destinatia de locuinte, atat pentru cei care, pana acum, au avut contract incheiat cu Goscom Vaslui SA, cat si care nu au avut un astfel de contract. Pentru ultima categorie, in cazul in care proprietarii sau chiriasii respectivelor imobile nu aduc clarificari cu privire la numarul de persoane care locuiesc efectiv in locuinte, ei vor plati din oficiu taxa speciala aferenta unui numar de trei persoane. Respectivele declaratii de impunere vor trebui depuse la Serviciul Finantelor Publice Locale, la ale carui casierii urmeaza a fi achitate lunar taxele, pana la data de 25 a lunii urmatoare. In cazul neplatii, vor fi aplicate majorari de intarziere de 1% la suma restanta pentru fiecare luna sau fractiune de luna, la fel ca in cazul altor taxe sau impozite locale.

Noua taxa de salubritate se va putea plati in numerar sau cu cardul, la ghiseele la care se platesc impozitele si taxele locale, inclusiv la casieria de la Centrul de Resurse pentru Afaceri Vaslui, prin virament bancar, prin mandat postal sau online, cu cardul bancar, prin intermediul site-ului www.ghiseul.ro. In plus, luam in considerare preluarea celor doua casierii ale Goscom Vaslui SA si deschiderea, daca situatia o va impune, a unei noi casierii in zona Cartier, precum si pastrarea actualei metode de incasare prin intermediul incasatorilor de pe teren, metoda care si-a dovedit eficienta. Contribuabilii vor avea si posibilitatea platii taxei speciale de salubritate pe mai multe luni, pentru a nu se deplasa lunar la ghiseele mentionate, a explicat Eugen Bot, directorul economic al Primariei municipiului Vaslui.

Banii colectati vor fi virati apoi de Primarie catre Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Vaslui (ADIV) care, va randul ei, va achita operatorului de servicii de salubritate, SC Financiar Urban SRL Pitesti, serviciile prestate.

Dupa predarea serviciului de salubritate, SC Goscom Vaslui SA va ramane cu atributii in ceea ce priveste curatenia orasului, intretinerea spatiilor verzi, servicii de ecarisaj, deratizare, dezinsectie si dezinfectie pe raza municipiului, curatarea si transportul zapezii de pe caile publice si mentinerea in functiune a acestora pe timp de polei sau inghet etc.

Marian Mocanu