Camera Deputatilor, in calitate de for decizional, a aprobat Legea privind aprobarea programului pentru stimularea angajarii tinerilor in sectoarele agricultura, acvacultura si industrie alimentara, lege printre ai carei initiatori se afla si senatorul PSD de Vaslui Doina Silistru. Conform noului actului normativ, fermierii vor primi stimulente financiare daca angajeaza minim 2 persoane pana in 40 de ani, pe o perioada de minim 12 luni. La randul lor, noii angajati vor beneficia de scutire de la plata impozitului pe venit.
Pentru a incerca sa rezolve lipsa acuta de fvorta de munca in agricultura, un grup de parlamentari PSD a initiat un proiect de act normativ pentru stimularea angajatorilor, inclusiv din industria alimentara, sa angajeze tineri. Proiectul de Lege privind aprobarea Programului pentru stimularea angajarii tinerilor cu varsta de pana la 40 de ani in sectoarele agricultura, acvacultura si industrie alimentara, derulat pe perioada 2018-2020, prin acordarea unor facilitati fiscale, atat pentru angajator, cat si pentru angajat, a fost aprobat prin vot final in Camera Deputatilor, miercuri, 21 noiembrie.
In toamna anului 2016, in campania electorala, promiteam vasluienilor sprijin pentru dezvoltarea agriculturii prin masuri legislative de stimulare a angajarii tinerilor din mediul rural, masuri care au fost prevazute dealtfel in Programul de Guvernare al PSD. Impreuna cu mai multi colegi, am initiat aceasta lege care doreste sa gestioneze constructiv atat problemele fermierilor determinate de lipsa fortei de munca in agricultura, cat si a tinerilor de la sate, pentru ca acestia sa nu plece din tara, ci sa munceasca si sa-si primeasca plata corecta pentru munca lor la ei acasa. Pe termen mediu si lung, acest proiect mai are un avantaj: va salva satul romanesc de la depopulare si imbatranire, doua fenomene tot mai prezente in mediul rural, a declarat senatorul PSD Doina Silistru, presedintele Comisiei pentru agricultura a Senatului si unul dintre initiatorul legii.
Concret, Programul vizeaza acordarea unui sprijin financiar angajatorilor fermieri din agricultura, acvacultura si industria alimentara in vederea angajarii tinerilor beneficiari ai Programului pe perioada nedeterminata sau determinata, dar nu mai putin de 12 luni, cu norma intreaga. Fermierii vor primi un ajutor de la bugetul de stat in valoare de 1.000 de lei pentru fiecare tanar cu studii superioare in domeniul agricol, acvacultura si/sau industrie alimentara, respectiv de 750 de lei pentru persoanele cu studii medii de specialitate sau care au urmat cursuri de formare profesionala de scurta durata in aceste domenii, respectiv 500 de lei pentru cei fara studii. Sprijinul financiar se acorda angajatorului fermier pe o perioada de 12 luni, in conditiile angajarii a minimum doi tineri beneficiari ai Programului pe locuri de munca existente sau nou-create, pentru fiecare dintre noii angajati. Pentru ca angajatorul sa primeasca acesti bani, angajatul trebuie sa nu mai fi beneficiat anterior de un alt sprijin la incheierea unui contract individual de munca pentru prima angajare sau sa nu fi avut incheiat un contract individual de munca cu acelasi angajator, cu cel putin 12 luni inaintea angajarii.
Conform actului normativ, nu doar fermierii angajatori vor avea de castigat, ci si tinerii angajati. Astfel, persoanele de pana la 40 de ani care au fost angajate in conditiile respectivei legi vor beneficia de scutiri de la plata impozitului pe venit, aferent salariului brut stabilit potrivit contractului de munca. Sumele necesare pentru acoperirea sprijinului se suporta de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, prin directiile agricole judetene.
In termen de 60 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale va elabora normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi, care vor fi aprobate prin hotarare a Guvernului, se mai arata in actul normativ.
Marian Mocanu










