Fostii elevi ai Liceului Nicolae Iorga Negresti au trait, vineri, 7 septembrie, clipe emotionante. Promotia 1976 a scolii negrestene s-a reunit, dupa 42 de ani, pentru a depana amintiri si povesti de viata. Nu au contat cele patru decenii si distantele uriase, asa ca au raspuns prezent absolventi din toate colturile lumii, dornici sa se revada si, de asemenea, sa ii revada pe cei care, odinioara, in atat de indepartatii ani 70, au contribuit la formarea lor ca oameni. Fiindca, trebuie spus, la intalnire a participat si un numeros grup de profesori, majoritatea fiind, in anii 70, la inceputul carierei didactice. intalnirea cu scoala, cu reperele negrestene, unele, aceleasi, altele, mult schimbate, au adus multa emotie in sufletele tuturor participantilor la eveniment. Ziua revederii s-a incheiat cu un banchet si cu promisiunea ca ca urmatoarele intalniri sa se desfasoare anual.











