Fiecare copil pe care-l instruim este un om pe care-l cstigam. – Victor Hugo
ACTIVITATEA EXTRADIDACTIC (II)
‘Un oras, ca si o tar, isi asigur faima prin personalittile celebre si nu prin colectivele anonime.’Prof. univ. dr. Ion M. Opreacontinuare din numrul trecutn anul 1946, Traian Nicola era elev la Colegiul National ‘Ghheorghe Rosca- Codreanu’, si totodat presedintele Societtii Literar-stiintifice ‘Stroe Belloescu’. Si fiindc in acel an se srbtorea centenarul liceului, a fost desemnat s vorbeasc in calitatea aceasta de prese dinte, despre personalittile de seam care au studiat in aceast institutie scolar. n acel moment, a inteles c trebuie s se documenteze, pentru a se putea achita onorabil de aceast sarcin. n acest mod a descoperit drumul unor mari personalitti. De atunci a inceput s se documenteze continuu despre alti oameni de seam care au fost pe aceste meleaguri ori au avut legturi cu aceast zon geografic. Si-a extins apoi cercetrile folosind colectii de ziare, reviste, crti, alte tiprituri, sau contactand pur si simplu rudele acelor personalitti care nu mai erau in viat. Chiar dac nu toate per sonalittile sunt de prim mrime, profesorul Traian Nicola a considerat c merit s fie consemnati si cunoscuti toti acei oameni care au lsat ceva in urma lor. Studiind cu atentie arhivele si presa vremii, in cutarea tutovenilor in cauz, a dat peste vasluieni (din fostul judet Vaslui), falcieni (din fostul judet Flciu) si peste tecuceni (din fostul judet Tecuci), ceea ce l-a determinat s realizeze zeci de mii de fise in urma studiilor, fr ins a avea gandul s devin scriitor. ncepand cu anul 1962, a purtat numeroase corespondente cu cei in viat sau cu descendentii celor decedati. Fisele cuprindeau viata, activitatea si creatiile personalittilor din judetele amintite. Ca urmare, au rezultat niste crti intere sante, frumoase, bine documentate si apreciate chiar de unii critici literari. Interesant este faptul c nu a ezitat s arate si defectele celor prezentati in crti. Pcat c s-a stins cu regretul c unii nu au dorit s figureze in crtile sale. Dar, cu toate acestea, pe toti cei care au fost creatori i-a introdus in monumentala sa lucrare, urmrindu-i cu mare atentie. Mai considera c ar fi fost foarte folositoare, pentru cititori, corespondenta pe care a avut-o cu o seam dintre cei inclusi: acade micieni, profesori universitari, scriitori, artisti, generali etc., sau cu cei rmasi in viat din familiile lor. Fr a avea gandul de a aspira la titlul de membru al Uniunii Scriitorilor si fr s regrete nicio clip sacrificiul fcut, a lucrat zi si noapte la aceast documentare. Tot ceea ce a fcut a fost deliberat, rational, din convingere si pasiune. Studiul vietilor, activittilor si lucrrilor a sute de oameni l-a fcut apt s aprecieze cine a reusit s fac ceva pentru aceast zon a Moldovei de Jos. La baza acestei frumoase pasiuni, de a se documenta despre cine au fost si ce au fcut inaintasii de pe aceste meleaguri, a stat simpla motivatie de a oferi exemple si modele demne de urmat de ctre gene ratiile actuale si viitoare. A conside rat drept o datorie moral s fac cunos cute aceste valori, spre a scoate in evi dent munca si seriozitatea depus de nominalizatii si pentru binele zonei si al lor, motiv serios pentru a fi mandri de meleagurile in care au trit strmosii nostri si urmeaz s triasc nepotii nostri.
– continuare in numrul viitor
* Prof. Dumitru V. Apostolache











