Constituirea statului romanesc a fost prima bãtãlie politicã si diplomaticã pe care prima generatie de liberali a castigat-o dupã revolutia de la 1848. Secolulul al XIX-lea a fost secolul liberalismului care a reprezentat pentru societatea romaneascã momentul cuplãrii la spatiul cultural si politic al Europei Occidentale. Pentru tineri precum I. C. Brãtianu, Dimitrie Brãtianu, Mihail Kogãlniceanu, C. A. Rosetti etc., declansarea revolutiei de la 1848 reprezenta ocazia mult asteptatã pentru afirmarea in spatiul romanesc a unor valori precum libertate individualã, egalitatea in fata legii, garantarea proprietãtii etc, principii si idei care fãceau parte deja din vocabularul lor politic. Experienta acumulatã dupã infrangerea revolutiei avea sã-i determine pe cei mai multi dintre ei sã se angajeze intr-o amplã actiune de convingere a opiniei publice europene si a liderilor politici importanti cu privire la necesitatea si utilitatea, chiar si pentru interesele lor, a constituirii unui stat romanesc unitar la nordul Dunãrii. Reusind sã cointereseze in acest proiect national marile puteri, mai intai in acceptarea lui Alexandru Ioan Cuza in fruntea Principatelor Romane si apoi in recunoasterea lui Carol de Honezollern ca monarh constitutional, liberalii si-au adjudecat statutul de intemeietori ai statului romanesc modern unitar. Pentru liberali, reforma electoralã, scolarã si cea agrarã reprezentau piese importante din angrenajul statului roman modern pe care se angajau, incepand chiar din 1859, sã-l construiascã impreunã cu Al. I. Cuza, el insusi membru al familiei liberale. Evolutia ulterioarã a statului roman a fost expresia viziunii pe care liberalii o aveau asupra directiei ce trebuia urmatã dupã 24 ianuarie 1859. Constitutia de la 1866, recunoscutã chiar si de cãtre adversari ca fiind un act politic de esentã liberalã, consfintea in mod categoric principii ale unui stat modern pentru care Partidul National Liberal luptã si in prezent: separarea puterilor, libertatea presei, garantarea proprietãtii etc. Învãtind din lectia anilor petrecuti in opozitie (1868-1875), liberali apartinand mai multor curente de gandire si actiune politicã de nuantã liberalã decideau la 24 mai 1875 formarea unei mari aliante politice numitã ‘Coalitia de la Mazar Pasa’, devenitã nucleul viitorului Partid National Liberal si creuzetul elaborãrii unei legislatii modernizatoare nu doar a industriei romanesti, ci si a educatiei, agriculturii, transporturilor etc. ßParteneriatul’ instituit in timp intre I. C. Brãtianu si Carol I asigura Romaniei o lungã guvernare liberalã (1876-1888) sub auspiciile cãreia societatea romaneascã dobandea tot mai mult profilul unei societãti moderne, pe numeroase paliere. Independenta, proclamarea regatului si aderarea Romaniei la Tripla Aliantã deveneau alte succese ale unui guvern care, sub bagheta lui I.C. Brãtianu, punea cãrãmidã peste cãrãmidã in consolidarea unei Romanii preocupatã nu doar de modernizarea internã, dar si de pozitia pe care o ocupa in planul relatiilor internationale Începutul secolului XX aducea pentru Partidul National Liberal, dar si pentru societatea romaneascã in ansamblul ei, noi provocãri. În timp ce marile puteri dãdeau semne cã sunt tot mai nerãbdãtoare, privind o nouã redesenare a hãrtii geopolitice a Europei, pentru romani problema agrarã, dar si cea a participãrii la viata politicã a unui numãr mai mare de cetãteni devin tot mai presante. Pentru gestionarea ambelor probleme, dar si o abordare pragmaticã in politica externã era nevoie de curaj si determinare. Era de aceastã datã randul unei noi generatii de liberali, grupatã in jurul lui Ionel Brãtianu, sã-si asume iesirea dupã doi ani de neutralitate dintr-o aliantã care nu putea oferi garantii cu privire la indeplinirea unui proiect precum era cel al unirii tuturor romanilor intr-un singur stat. Ionel Brãtianu impreunã cu regele Ferdinand de aceastã datã, au inteles rapid cã eroismul soldatilor de la Mãrãsesti, Mãrãsti si Oituz putea fi rãsplãtit doar cu improprietãrirea pe noi terenuri agricole si obtinerea dreptului de vot. Era vremea deciziilor cu gandul la viitorul tãrii, si nu la interesul politic personal. Lectiile oferite de luptele politice anterioare aveau sã-l ajute pe Ionel Brãtianu ca prin negocierile purtate inainte de intrarea Romaniei in rãzboiul din 1916 sã genereze conditiile esentiale pentru realizarea Marii Uniri, prin recunoasterea de cãtre Marile Puteri a dreptului istoric al romanilor asupra unor teritorii precum Transilvania, Banatul si Bucovina. Marea Unire de la 1918 nu a fost jocul unui hazard. Dimpotrivã a fost expresia concretã a viziunii si tenacitãtii unor lideri politici dedicati, care au inteles foarte clar misiunea ce trebuiau sã o ducã la indeplinire. Romania anului 1918 devenise din proiect realitate, dintr-un deziderat un vis implinit datoritã loialitãtii, curajului si iscusintei liberalilor romani. Reluarea activitãtii politice dupã 1990 a fost cãlãuzitã de aceleasi valori si principii reformatoare si modernizatoare pentru societatea romanescã, apãrand in tumultoasa perioadã de tranzitie valorile fundamentale ale natiunii romane: libertatea individualã, dreptul la proprietate, libertatea economicã, egalitatea in drepturi, separatia puterilor in stat, economia de piatã, etc. Este datoria actualei generatii sã pãstreze idealurile fondatorilor Partidului National Liberal, sã le imbogãteascã aducandu-le in actualitate si sã le transmitã mai departe noilor generatii, reafirmand atasamentul fatã de valorile patriotismului si fatã de o Romanie care isi respectã patrimoniul istoric si valorile traditionale. Tinta liberalilor de astãzi este transformarea Partidul National Liberal in cea mai puternicã fortã politicã din Romania, motorul dezvoltãrii, progresului, modernizãrii si afirmãrii natiunii romane in lume.
La multi ani, liberali! La multi ani Partidului National Liberal!
