În gandirea simplã a tãranului roman, Pãmantul se prezintã sub intruchiparea unui ou, fundul oului reprezentand Pãmantul muritorilor, iar varful fiind Cerul divinitãtii. În credinta popularã, acest ou ar pluti pe o apã intinsã, apã in care s-ar vãrsa chiar Apa Sambetei. Oului ca simbolisticã reprezintã mai mult decat ar putea reda orice limbaj si mai mult decat ne poate istorisi ratiunea. Cu bine cunoscuta sa formã rotund-ovoidã care inspirã, in acelasi timp, liniste si mister, oul nu avea cum sã fie trecut cu vederea de cãtre oamenii de rand si de cãtre specialistii in domeniu. Mitologia popularã prevede cã atunci cand oamenii nu ar mai inrosi ouã in joia Pastelui, atunci lumea se va sfarsi. Desi astãzi, asociem ouãle rosii sãrbãtorii pascale cea mai mare si mai importantã sãrbãtoare a tuturor crestinilor, traditia ouãlor vopsite in diferite culori este mult mai veche decat crestinismul chiar din anticitate. Ouãle rosii sunt alimentele sacre de care nu este bine sã iti bati joc sau se le iei in deradere. Ele ne aduc aminte de cosul cu ouã asezat sub crucea pe care Mantuitorul pãtimea pentru pãcatele noastre, devenind rosii in urma sangelui care picura din rãnile Lui. Ciocnirea ouãlor vopsite este un ritual mostenit de la primii crestini care isi dãruiau ouã rosii de Pasti, se sãrutau pe obraji si spuneau salutul sfant ßHristos a Înviat!’ urmat de ßAdevãrat a Înviat!’. În afara ouãlor vopsite, la romani existã o adevãratã artã a incondeierii ouãlor, nemaiantalnitã nicãieri in lume. Dacã getodacii, venerand cultul solar, vopseau ouãle cu galben, semnificand culoarea Soarelui pe bolta cereascã sau in portocaliu – culoarea discului solar la rãsãrit si apus, odatã cu pãtrunderea crestinismului, ouãle au inceput sã fie vopsite si in rosu. Vecinii nostri, slavii, au imprumutat obiceiul incondeierii de la comunitãtile daco-romane cu care au intrat in contact in perioada migrãrii lor in Europa de est si Balcani existand peste 70 de desene diferite. Oul incondeiat trãieste si in credintele poporului nostru si este pãzitor de duhuri necurate, oul rosu se intrebuinta ca amuletã, obicei practicat, in zilele noastre, la rusii din pãrtile Uralului, unde se fãceau ouã din pietre semi-pretioase, vestitele Ouã Faberge de diferite culori, intre care si rosii, mici de tot, si se purtau ca fetisuri la incheietura mainii, cum se poartã mãrtisoarele, dupã cum fetis trebuie sã fi fost ouãle de piatrã vopsite cu galben si oranj, din mormintele preistorice, ingropate odatã cu mortul, ca protectie spirituala impotriva Duhurilor Rãului. Culoarea rosie, fiind simbolul vietii, deci al puterii, se explicã pentru ce popoarele rãzboinice au adoptat-o pe steagurile lor, pentru cã la popoarele indo-germanice culoarea rosie era semnul mãririi si al cinstei, culoare cu care se infãsurau si impãratii purpurã, semnul fortei, al stãpanirii. Odinioarã, numai la curtile domnesti era ingãduitã intrebuintarea unor anumite obiecte de culoare rosie. Pentru locuitorii Daciei, ouãle vopsite erau o ofrandã ritualã destinatã divinitãtilor htoniene si strãmosilor. Ca o rãmãsitã a acelor vremi, folclorul romanesc retine cã de Pasti, cojile ouãlor rosii se dãdeau pe o apã curgãtoare, spre a se duce in ßTara Blajinilor’. (fiinte imaginare, incarnãri ale copiilor morti nebotezati, al cãror loc de vietuire se afla la ßcapãtul lumii’, locul unde se varsã Apa Sambetei). În felul acesta, si Blajinii aflau cã pentru toti crestinii a venit Pastele.’ Crestinitatea leagã simbolul ouãlor rosii de patimile lui Iisus. Se spune cã atunci cand Iisus a fost bãtut cu pietre, cand acestea l-au atins, s-au transformat in ouã rosii. Si se mai spune cã Sf. Maria, venind sã-si vadã Fiul rãstignit, a adus niste ouã intr-un cos spre a le dãrui soldatilor sã-i permitã sa-si vadã fiul, dar care s-au inrosit de sangele mantuitorului stand sub cruce. Rãstignirea si invierea reprezintã eterna legãturã dintre moarte si viatã, asa precum renaste natura in fiecare primãvarã, cand se reia ciclul vietii. Oul, el insusi purtãtor de viatã, devine un simbol al regenerãrii, al purificãrii, al vesniciei. La noi, ouãle nu se vopsesc doar in rosu, ci si in alte culori, realizand desene deosebit de inspirate si frumos lucrate, in motive geometrice sau reprezentand plante, animale ori diferite simboluri de a ßincondeia’ sau ßinchistri’ ouã. Armonia culorilor, delicatetea modelelor transmise din generatie in generatie si mãiestria executiei, au transformat acest mestesug empiric in artã. Ouãle sunt incondeiate in trei-patru sau mai multe culori, de obicei, tinand cont si de simbolul fiecãrei culori in parte. Tehnica impistririi ouãlor este cea mai complexã, mai artisticã si totodatã cel mai greu de realizat intrucat, folosind baia integralã de culoare si uzand de tehnica crutãrii succesive a fondului, rezultã cã munca de elaborare artisticã este indelungatã si dificilã. Ouãle s-au incondeiat si cu pana de gascã, capãtul de lumanare inmuiat in foc si cu el se scria pe coaja oului dupã care era vopsit intr-o singurã culoare de obicei rosie. De asemeni s-a mai practicat tehnica ornãrii ouãlor si cu penita cu tus, de fapt desenarea cu tus de diferite culori pe suprafata oului si astfel iesind la luminã adevãrate opere de artã, ouã care se mai pãstreazã incã in muzeele de specialitate. Dar unealta de bazã, chisita, este formatã dintr-un betisor de mãrimea unui creion avand la unul din capete fixatã perpendicular o micã bucãticã de tablã foarte subtire de alamã, aramã sau tinichea, transformatã in teavã prin infãsurarea tãblitei pe un ac de cusut foarte subtire, avand in interior un orificiu foarte fin. Ceara se punea de regulã undeva pe marginea plitei de gãtit sã stea in felul acesta fierbinte, in care se adãuga un praf de cãrbune foarte fin pentru a colora ceara si astfel pentru a lãsa urme vizibile pe suprafata oului chiar cand este desenat pe un camp de culoare. Prin impistritul arhaic se realizeazã ornamente in douã nuante cromatice prin simpla menajare a fondului. Deci, impistritul comportã minimum douã nuante in afara culorii de bazã, de obicei albul, vernil-ul in mai multe nuante, pentru ouãle de ratã si in rarele cazuri, galbenul rezultat dintr-o baie prealabilã peste care se aplicã ceara de albine crutind succesiv celelalte straturi de culoare. Vorbind de impistritul actual ne referim la acea ßbetie’ cromaticã ce reuseste sã unifice atotcuprinzãtor, in cazuri exceptionale, panã la 12 culori, parte rezultand din baia de culoare, parte fiind obtinute dupã aplicarea primei scriituri in cearã. Motivele decorative sunt numeroase si fiecare motiv se prezintã in mai multe variante, care se diferentiazã in functie de localitate sau zonã. Variazã chiar si in acelasi sat sau oras si diferit iese acelasi motiv din mana aceleiasi persoane care incondeiazã. Cele mai utilizate motive sunt cele arhetipale precum Soarele care apare in numeroase reprezentãri, ca simbol al primãverii, dragostei de luminã si bucuriei de a trãi, luna, cruce, steaua cu patru sau opt brate, apoi motivele zoomorfe: albina, broasca, racul, porumbita, greierele, zmeul, rata, gasca, sarpele, melcul, rãdasca, creasta cocosului, coarnele berbecului, pestele, apoi cele fitomorfe: frunza bradului, frunza stejarului, frunza de mesteacãn, frunza de salcie, vascul, floarea mãrului, florile de pãr, frunza trifoiului, garoafa, ghiocelul, mãrgãritarul, ciubotica cucului, frunza de fragi, cãpsunile, miezul de nucã, pãstãile, spicul graului, al orzului, crengute, urmeazã cele scheomorfe grebla, lopata, harletul, sapa, secera, roata carului, roata morii, degetele, scara, butoiasul sau fedelesul, tãpoiul, vartelnita, furca de tors, fierul plugului, carja ciobanului, desagii si braul popii, calea sau cãrarea rãtãcitã, inelul si fluierul ciobanului, crucea Pastelui, crucea romaneascã, crucea ruseascã sau crucea moldoveneascã, steaua numitã uneori si steaua ciobanului sau floarea strãchinii, manãstirea si multe alte modele pe care tãranul roman le asternea pe suprafata oului ßscriind’ astfel nenumãrate povesti. Motivele geometrice sunt cele mai vechi si mai rãspandite. În privinta motivelor scrise, motivul tipic al oului impistrit este cel geometric, in diferite forme. Rareori imbinat cu motivul floral, acest geometrism arhaic care este de fapt un mod de expresie plasticã. Unele motive reprezintã forme din lumea inconjurãtoare, simboluri abstracte si elemente astrale iar in ornamentarea geometricã se folosesc ca elemente, liniile drepte, curbe si frante sau in combinatii de linii cu puncte. Liniile folosite imbracã diverse aspecte cu anumite semnificatii: – Linia verticalã si cea orizontalã, traiectul vertical simbolizeazã, forta activã si o elevatie spiritualã sau materialã; linia verticalã reprezintã viata, cea orizontalã, moartea. – Linia dreaptã, utilizatã ca linie de separare sau unificare, simbolizeazã, destinul. – Linia dublã, dreaptã, panglicã centralã, drum, un ornament primitiv universal, simbolizand eternitatea. Aceste linii sunt folosite ca linii de separatie intre diverse planuri. – Linia formand o suitã de dreptunghiuri reprezintã gandirea, cunoasterea. – Linia in semicercuri simbolizeazã protectia. – Linia frantã orizontalã in dinti de fierãstrãu, cu alternanta directiilor in sus si in jos, semnificã binele si rãul, coexistenta lor in timp. Linia frantã verticalã simbolizeazã dominatia. – Linia usor ondulatã reprezintã apa, purificarea. – Meandrul este o linie sinuoasã, fãrã sfarsit. Meandrul cu volute si spirale este caracteristic ceramicii din neolitic. Grecii si romanii l-au folosit mereu in decorarea ceramicii. El reprezintã sarpele si simbolizeazã nemurirea, eternitatea. Spiralã care pleacã dintr-un punct, pentru a se desfãsura la infinit simbolizeazã timpul, eternitatea. – Voluta, spiralã dublã, regãsitã si pe ceramica veche, simbolizeazã legãtura dintre viatã si moarte. În afarã de linii se folosesc in orna – mentarea geometricã si diverse combinatii de linii formand simboluri: – Motivul in ßX’ un simbol foarte vechi reprezintã unirea, prietenia. – Plasa sau reteaua, simbol ce reprezintã separarea binelui de rãu. – Plasa oblicã intr-un triunghi simbolizeazã sentimentele omenesti. – Pãtratul reprezintã semnul grafic al inteligentei. – Pãtratul cu retea semnificã intelep – ciunea. – Triunghiul simplu sau cu franjuri simbo – lizeazã stãpanirea asupra sentimentelor. – Rombul reprezintã intelepciunea. – Punctele si ßpicãtelele’. sunt semne primitive strãvechi, bogãtia, fericirea, de asemenea stelele, seminte1e, a1binele. Dintre motivele individuale remarcãm: Cercul, foarte rãspandit in ornamenticã, simbolizeazã diverse elemente ca soarele, universul, infinitul, aspectul ciclic al naturii. În afarã de forma simplã a cercului, mai intalnim forme de cerc cu punct interior, douã cercuri concentrice si cercul impãrtit in douã sau patru prin linii verticale si orizontale. Crucea, veneratã ca fetis in comuna primitivã a devenit semn distinctiv al crestinãtãtii bratele sale semnificand, in acelasi timp, si cele patru puncte cardinale sau cele patru anotimpuri. Despre simbolistica culorilor de pe ouãle incondeiate se poate sustine cã: – Rosu este simbol al sangelui, soarelui, focului, dragostei si bucuriei de viatã. – Galben – luminã, tinerete, fericire, recoltã, ospitalitate. – Verde – reinnoirea naturii, prospetime, rodnicie, sperantã. – Albastru – cer, sãnãtate, vitalitate. – Violet – stãpanire de sine, rãbdare, increderea in dreptate. Chiar dacã sunt non culori in credinta popularã ele fac parte totusi din culori. – Albul – inocentã, puritate. – Negru – absolutism, statornicie, eternitate. Traditia popularã povesteste cã ouãle rosii sfintite la Biserica Crestinã sunt un antidot redutabil contra farmecelor si magiei negre. Vechimea obiceiului incondeierii ouãlor ar putea fi doar bãnuitã. Existã bãtrani care isi amintesc cã strãbunii lor vorbeau de practici de fertilizare sãvarsite de tinere perechi care ingropau ßouã desenate’ la marginea campului, in noaptea de Înviere, ceea ce plaseazã obiceiul in vremuri precrestine. Aceeasi vechime pare a fi demonstratã si de perpetuarea unui model numit ßciresicã’ ce este aproape identic cu ßvartelnita’ intalnitã pe ceramica de tip Cucuteni sau a motivului numit ßcãrarea rãtãcitã’, modelul si cel mai greu de realizat. Ouã cu calea rãtãcitã mai primeau si mamele a cãror copii au murit nebotezati. Dar ouãle incondeiate se foloseau nu numai la sãrbãtorile Pastelui ci si in diferite alte sãrbãtori la romani cum ar fi: nunta: mirii primeau fiecare cate un ou rosu incondeiat cu motivele, coarnele berbecului care insemna spiritul de conducere in casã, berbecul intotdeauna conduce turma ca mascul dominant, apoi o inimã care inseamnã casa, si de fapt dragostea din casã si care inimã la randul ei era plinã de puncte albe ceea ce inseamnã stelele care la randul lor reprezintã imensitatea dragostei din casa mirilor. La fiece cruce sunt cate un numãr de patru ciresele ceea ce inseamnã rodul casei si anume reusita din casã si bineinteles neapãrat copiii crestinati. La inceputul aratului plugarul primea un ou incondeiat cu fierul plugului ca sã aibã plugarul un an imbelsugat si mãnos. Tot la fel si cu celelalte simboluri scheomorfe in diferitele sezoane de agriculturã. Dar ouãle incondeiate nu au fost prezente doar in zilele de Paste ci se ornau cu ele impreunã cu nucile, alunele imbrãcate in staniol bradul de Crãciun, bradul de nuntã dar si cel de inmormantare. Ouãle inchistrite incepeau a fi ßmuncite’ in Joia Mare. De regulã, ele nu se mancau. Dupã ce erau sfintite in noaptea de Înviere, erau dãruite rudelor si celor dragi si erau pãstrate in apropierea icoanelor panã la Pastele urmãtor sau dãruite ulterior in functie de necesitãti. Ouãle incondeiate sunt apreciate si nu numai in zi de Pasti, ci mereu pentru cã in acest mod, noi, ca popor putem duce mai departe traditia noastrã veche de secole. Încondeiatul ouãlor a pãstrat un loc special in sufletul poporului roman. La o primã vedere se poate afirma cã oul incondeiat apartine trecutului, insã mesterii populari reusesc sã mentinã vie aceastã tehnicã arhaicã in sufletul si credinta noastrã, intr-un timp al modernitãtii, apreciatã in diferite regiuni din Romania si foarte cãutatã in orasele mari ale tãrii dar si peste hotare. Urez pe aceastã cale tuturor cititorilor o sãrbãtoare pascalã luminatã!
Dan Horgan
