Istoriografia vasluian cunoaste un progres remarcabil prin numrul de lucrri editate mai ales dup 1989. Orasele Husi, Vaslui si Barlad au constituit obiectul unor monografii elaborate de istoricii locali. Oltea Rscanu-Gramaticu ne incit cu o lucrare in trei volume, aflat la a treia editie, cu un numr impresionat de pagini si o bibliografie ‘apstoare’, monografie ce solicit un efort extraordinar pentru cititorul avizat si neavizat si pentru care a fost rspltit cu premiul ‘C. C. Giurescu’ de Societatea de Stiinte Istorice din Romania. Aria de preocupare a doamnei Oltea Rscanu-Gramaticu este variat, de la Istoria Barladului la Alexandru Ioan Cuza si demnitatea national, Amurgul zeilor, Nemurirea mogulului sau Hoinrind Pmantul (am redat doar cateva titluri din vasta sa productie, ce insumeaz mii de pagini de istorie, memorialistic si cltorii). O analiz atent a informatiilor vaste din cele peste 3.000 de pagini este greu de realizat, ins vom strui mai ales asupra unei ‘metehne’ istoriografice locale, cea de epatare a surselor arhivistice preluate din alte lucrri si asumate in notele de subsol, fidel conceptiei ‘crtile din crti se fac’. O citare corect a surselor bibliografice nu ar reduce valoarea unei lucrri stiintifice. Fenomenul prelurii surselor arhivistice este unul generalizat in lucrrile istorice locale, dar nu numai, fiind intalnit si in tezele de doctorat. Cuvantul inainte este semnat de academicianul Dinu C. Giurescu, care, in final, conchide: ‘Efortul de documentare, analiz si sintez – continuat de multi ani – se cuvine subliniat si retinut. Iar lucrarea in sine constituie temeiul statornic al cecetrilor viitoare’. n capitolul Trecut si viitor barldean, autoarea trece in revist principalele contributii istoriografice referitoare la orasul Barlad si aminteste ‘stangciile si ‘greselile’ inerente’ ale inaintasilor ‘lipsiti de o documentare riguroas’. Conform autoarei, prima editie a Istoriei Barladului din 1998 a fost ‘rodul activittii de dou decenii a unui colectiv de istorici si muzeografi, la care s-au adugat si alti specialisti’, fiind editat de ‘profesoara Oltea Rscanu Gramaticu’, ‘in calitate de principal coautor si coordonator’, care a uitat s- i aminteasc pe fostii colaboratori, de la care si-a insusit rezultatele cercetrilor, mentionand regsirea unor capitole si la celelalte editii. n acelasi ton al uitrii nu sunt mentionate cele 6 volume de Valori spirituale tutovene. Biobibliografii ale lui Traian Nicola, editate intre 1999 si 2004, creand suspiciunea amneziei, dar Oltea Gramaticu nu omite lucrrile sale, intre care si volumul Personalitti barldene. Dictionar (2012). O stangcie a doamnei Oltea Rscanu-Gramaticu ar fi scrierea numelui domnitorului pe care il cinsteste atat de mult: Alexandru Ioan Cuza (nu, Al. I. Cuza ). Poate are timp s se uite pe diploma de absolvire a Faculttii de istorie din cadrul Universittii ‘Alexandru Ioan Cuza’ si s invete scrierea corect a numelui domnitorului. n capitolul Coordonate geografice trateaz, dup modelul primelor editii, din care mai omite cate o fraz, mai adaug cate una sau inverseaz cuvintele, cu unele mici contributii: Asezarea geografic, Structura geologic, Resursele minerale, Relieful, Solurile (contributia domniei sale), Clima, Apele, Flora, Fauna, Factori de mediu (o noutate). Prin capitolul Mrturii arheologice doreste s demonstreze ‘o interesant continuitate de locuire pe aceste meleaguri’, ce dateaz din ‘neoeneolitic’, incluzand si mrturiile arheologice de pe platforma Dealul Mare (la 3 km sud-est de Barlad), Perieni, Popeni, Ivesti, Trestiana, comuna Grivita. Continuitatea amintit nu poate fi dovedit de autoare, dovezile de ‘locuire datand din ultima etap a civilizatiei neo-eneolitice n-au fost surprinse pe raza orasului. n schimb, in imprejurimile Barladului se cunosc numeroase asezri cucuteniene’, pe care le enumer. n fine, nu stim dac Gura Idrici este chiar in imprejurimea Barladului! Autoarea continu in aceeasi manier cu epoca bronzului, Hallstatt, Latne, urmele de locuire din secolele II-III, perioada ‘prefeudal’ si inceputurile feudalismului. Oltea Rscanu-Gramaticu identific ‘locul unei necropole din secolele XIIIXIV’ in partea de sud-est a orasului, in fata vechii Fabrici de paine, zon ‘cunoscut sub denumirea de promoroace’, explicatie demontat de filologul Mircea Ciubotaru inc din 2003, potrivit cruia ‘presupusele morminte tumulare de la Barlad si ‘redutele’ de la Satul Nou, Scheia si Movila Rbaiei nu sunt altceva decat urmele spturilor rmase pe locurile unor vechi silitrrii’. Silitrria de la Promoroacele din Barlad este confirmat de existenta starostelui de negustori din Barlad, Toader, ‘ispravnic de silitr’ (inainte de 7 octombrie 1660) si casa din ‘mahala(ua) Silitrii’ vandut in 1754 (strada Desteptrii, situat la nord, in imediata apropiere) (a se vedea Mircea Ciubotaru, Cercetri de onomastic. Metod si etimologie, Iasi, 2013, p. 253- 257). Capitolul III, intitulat Barladul medieval, trateaz geneza asezrii (sustine originea toponimului in hidronimul Barlad si continuitatea ‘intre asezarea Prodana de tip rural si viitorul targ Barlad’), urbanizarea (demers foarte util), hotarul domnesc, ocolul domnesc, populatia, economia, alte indeletniciri, administratia si evenimente politice care au marcat evolutia urbei. Prima atestare a targului Barlad ar fi din 28 iunie 1401, cand Alexandru cel Bun (1400-1432) intreste satul Plotunesti de lang Strunga boierului Plotun, printre martori figurand si Duma Negru (Negrea) ‘de la Barlad’, sintagm care se refer nu la targ, ci la domeniul lui Negrea de pe cursul superior al raului Barlad, ‘avand situat aproape central satul Negresti’, fapt dovedit de Mircea Ciubotaru (AIIAI, XX, 1983, p. 322; vezi si ‘Prutul’, nr. 56 / 2015, p. 188). Includerea in ocolul domnesc al targului Barlad a satului Dolhesti, de pe raul Crasna, din tinutul istoric al Flciului, astzi in judetul Iasi, face parte din fantasmele doamnei Oltea Rscanu-Gramaticu. Datarea actului rmane incert, chiar dac specialistii sau pronuntat pentru 1 mai <1406>, cand era miluit Vlad Dolhici cu satul de pe Crasna, numit dup acesta Dolhesti (DRH, A. Moldova, p. 28, nr. 20). Localnicii au srbtorit 600 de ani de la atestarea documentar in 2006, prilej cu care a fost editat lucrarea Dolhesti 600, de Constantin Bazgan, Olimpia Bazgan, Constantin Balan si Viorica Balan. Mosia Dolhesti se intindea pan la izvoarele Crasnei. Autoarea crede c aceast ‘mosie forma un corp comun cu mosiile Crsnita si Brdicesti, sub denumirea de Crasna. Fiind loc domnesc, Stefan cel Mare a druit-o unui viteaz numit Crasnas, de unde si denumirea locului, conform traditiei. Bdicestii (de fapt, Brdicestii) si Dolhestii au devenit mosii rzsesti, in judetul (tinutul – n. n.) Flciu’. La 15 143<6>, domnii Ilias si Stefan miluiesc pe fratii Moica si Tador cu satele ‘Brdicesti, pe Crasna, unde au fost Albu si Bradici, si, pe Iapa, unde au fost Ilcas, si, pe Barlad, unde au fost Cirt Coste, si trei locuri din pustie’, pe Crasna, la Leurinti si pe Bac. Mosiile Dolhesti, Brdicesti si Crsnita (Rotria, de astzi) nu au format un trunchi de mosie comun numit Crasna, neatestat de altfel de niciun document medieval (vezi si Alexandru I. Gonta, Documente privind istoria Romaniei, A. Moldova Veacurile XIV-XVII (1384-1625). Indicele numelor de locuri, Bucuresti, 1990). Traditia popular leag satul Crsnsni, comuna Ttrni, de un Crasns. O prim atestare a localittii Crsnsni este din mai 1610 (DIR A. Moldova, p. 291-292, nr. 386). Diacul Crasns este intalnit ca martor la o vanzare din Bunesti in iunie 1605, iar Mihail Crasns, nepotul lui Bunescul, strnepotul lui Petre, strnepot lui Negril, impreun cu Pancea Stefoae, vindea prti din Brdicesti pe Crasna la 30 mai 1617. Crasns si Jurja Necorescu s-au judecat cu Husin si Marusca, fiica lui Ion Munteanu pentru satele Urvicolesa, Strointi si Molnita, ispisocul celor din urm arzand odat cu biserica din targul Suceava, asa cum reiese din documentul din 12 august 1461 (DIR A. Moldova, XIV, XV, p. 314-315, nr. 379). Acest Crasns, din timpul lui Stefan cel Mare, a fost un urmas (fiu?) al lui Duma Negru si nu este atestat cu proprietti pe Crasna, ci in tinutul Suceava. Face parte din sfatul domnesc ca postelnic (1458-1461) si vornic (1464-1467). Satul Hiresti, tinutul Suceava, a fost pierdut de ‘Crasnis fost vistier in hiclenie, cand a si pierit’, conform unui document din 1542. Satul Cristesti, tinutul Suceava, czuse ‘din zilele de demult in mainile lui Crasnes vistier’. A fost vistier al domnului Stefan Lcust, fiul lui Toader Crasns, fratele lui Giurgea Crasns (1540), si sfarseste tiat ca hiclean de Petru Rares. Nu stim in ce document l-a identificat Oltea Rscanu-Gramaticu pe viteazul Crasns, miluit de Stefan cel Mare cu mosia Crasna?! Mosiile Brdicesti, Dolhesti, Crsnita si altele de pe valea Crasnei vor ajunge in stpanirea schitului Brdicesti, ctitorit de episcopul Varlaam la 1691, si a Episcopiei Husului, ce va da nastere la numeroase judecti (a se vedea si Mircea Ciubotaru in recenzia Dan Ravaru, Stefan cel Mare si Vasluiul, Iasi, Editura PIM, 2013, 200 p., in ‘Prutul’ nr. 1-2 (51-52), 2013, p. 138). Autoarea nu reuseste s fac diferenta intre Ranzsti, ‘parti dispri Elan’ (sat inglobat astzi in Jiglia), cu trei prti vandute la 20 martie 1546 de Oance, Niagul, Sora si Ctlina, ficiorii lui Ioan Horgi, ‘ci au avut mosul lor Danciul Horga, de cumprtur dila printili domniei meli Stefan voeovod’ (DIR, XVI, A. Moldova, I, p. 419-420, nr. 384) si Ranzstii de ‘la Prut, cu toate bltile sale si cotetele ce au fost asculttoare de curtea noastr din targul Barlad’, cu care a miluit Aron Tiranul la 12 decembrie 1594 ‘sfanta mnstire a noastr nou zidit, numit n Tarin’ ( DIR, XVI, A. Moldova, IV, p. 117-118, nr. 144). Contopirea satelor Ranzesti si Jiglia a fost demonstrat de Virgil Caraivan inc din 1932 in ale sale ‘Documente rzsesti’ (an I, nr. 1, p. 3), idee preluat si de Ioan C. Donca in Monografia comunei Ranzesti, jud. Tutova, tiprit la Barlad in 1940, sau de preotul Toma Punescu intr-un studiu publicat in 1990 (‘Cronica Episcopiei Romanului si Husilor’, p. 168-191). Nestpanirea terminologiei eclesiastice de ctre autoare este dovedit si de referirea domniei sale la participarea a doi negustori barldeni la ‘consiliul egumenic de la Constanta’ sau ‘Conciliul egumenic’ in 1415. Desigur, este vorba despre conciliul ecumenic de la Constanta (p. 209, 251). Rmanem surprinsi de perpetuarea greselii, care nu este doar eroarea unei litere, si la alti autori barldeni, cum ar fi preotul Petru Silviu Giusc, in lucrarea Monografia bisericii nvierea Domnului si Sfanta Ecaterina din Barlad (2014), si dr. Laurentiu Chiriac, in studiul Negotul din targul medieval Barlad (secolele XVXVIII), publicat in ‘Carpica’, XLVI, 2017 (vezi p. 127). O oarecare confuzie o intalnim in utilizarea termenilor specifici unor etnii, cum ar fi cel de ‘haham-baz’ (sic!), p. 205, nota 545 (Nicolae Iorga aminteste in realitate hrisovul din 1738-1739 pentru alegerea unui ‘staroste de Jidovi’, in persoana lui Marco al lui Lazr; vezi Studii si documente, VI, p. 437, nr. 1648). Hahamul este persoana insrcinat cu tirea ritual a vitelor si psrilor la adeptii religiei mozaice, pe cand starostele are cu totul alte atributii, in cazul amintit ‘pentru poruncile gospod ce sunt p jidovi… S fie purtror de grij() la toate nevoile voastre si la cislelele voastre, si tot dup() cum or socoti ei s urmat’. Un eveniment important pentru ‘viata Barladului’ ar fi fost btlia de la Codrii Cosminului din 26 octombrie 1497, fr a ne oferi o explicatie sau a localiza confruntarea (p. 253). S fie o referire la lupta de la Crasna (1450)? n capitolul IV, intitulat Barladul in epoca modern, Oltea Gramaticu- Rscanu rmane ancorat in periodizarea propus de manualele din regimul comunist si terminologia epocii (‘exponentii clasei feudale: boierii si mnstirile’, p. 205). Lista hanurilor barldene (p. 288) ar putea fi completat cu cel primit in schimb la 6 iunie 1816 de Ilie Tudori, biv vel medelnicer, cu fratii si, Neculai si Gligori, de la sptarul Mihlachi Racovit si situat la ocolul vitelor, lang hanul lui Ciuperc (vezi ANI, Colectia Documente, 438 – Condica documentelor mosiilor mostenite de ctre Mihail Sturza de la logoftul Teodor Bals -, f. 308-312) sau cu cel al sptarului Gavril Conache, atestat la 20 octombrie 1786 (Documente husene, IV, p. 170-171, nr. 180). Informatii bogate sunt valorificate de autoare in economia lucrrii privitoare la industrie, comert, transporturi, activitatea bancar si agricultur, prin care marcheaz locul Barladului in viata economic a trii. n ceea ce priveste Administratia si justitia, autoarea trateaz institutiile tinutale si judetene. Aici, nu prea reusim s cuprindem logica asertiunii: ‘n directia centralizrii puterii in stat au fost desfiintate subdiviziunile teritoriale medievale Tara de Sus si Tara de Jos a Moldovei, ca si Cimcmia Craiovei’ (p. 383). Din cate stim, geografic, Craiova este situat in Oltenia! O list incomplet si fr coordonate cronologice a ispravnicilor tinutului Tutova ne este oferit pentru perioada cuprins ‘de la Epoca Regulamentar la Epoca la Cuza’ (p. 385). Adugm pentru lista respectiv pe aga Neculai Greceanu, numit vechil in locul sptarului Rducanu Cazimir la 20 martie 1830 si care isi va prezenta demisia logofetiei drepttii la 10 februarie 1834 (ANI, Colectia Documente, 342 / 72), si pe sptarul Vasile Beldiman, numit la 20 septembrie 1829, ambii aflati si mentinuti in slujb la 27 martie 1831 (a se vedea Analele parlamentare ale Romaniei, tomul I, partea II, Bucuresti, Imprimeria Statului, 1893, p. 249). Ar fi fost util o list complet a ispravnicilor de la infiintarea institutiei respective.
