Ideea unit�tii de neam si tar� �n viziunea eminescian� (II)

„N-am cunoscut om st�p�nit deopotriv� cu d�nsul de g�ndul unit�tii nationale si de pornirea de a se da �ntreg pentru ridicarea neamului rom�nesc.” – Ion Slavici

Eminescu si unitatea de neam si tara

– continuare din num�rul trecut –

Dincolo de spiritul epocii, care, dup� cum am v�zut, era unionist prin excelent�, dincolo de educatia primit� in familie si la M�n�stirea Agafton, Eminescu are marea sans� de a fi elevul, inv�t�celul si discipolul marelui dasc�l Aron Pumnul, unul din militantii activi ai misc�rii pasoptiste transilvane (retras la Cern�uti din cauza represaliilor austroungare), a c�rui iubire de neam si tar� iradiau foarte puternic in sufletul inv�t�ceilor s�i si care spunea ‘piatra unit�tii romanilor fierbe la Blaj’. Patriotismul s�u infl�c�rat, dragostea pentru acest popor si cultura lui, inclinatia lui de dasc�l adev�rat, il vor influenta profund pe Eminescu care, nu numai c�-l va venera ca om si dasc�l, dar mai mult, ii va urma cu sfintenie ideile si crezul. Ideea de unitate de neam si tar� se manifest� de timpuriu la Eminescu. Abia iesit din adolescent�, va publica in revista ‘Federatiunea’ un articol intitulat ‘�n unire e t�ria’, in care Eminescu atr�gea atentia romanilor c� pentru a-si implini visul reunific�rii trebuie s� se asocieze activ in curentul misc�rilor nationale din structura Imperiului Austroungar pentru delimitarea spatiului propriu. ‘A astepta s� culegem fructele sem�nate de altii este nedemn si periculos’. Precedentul maghiar, care a condus la dualitatea imperial� (ocazie cu care Transilvania este incorporat� abuziv in regatul maghiar la 1867), ca si precedentul ceh, il determin� pe Eminescu s� spun� r�spicat: ‘Cine ar crede cumc� ungurii, chiar de ar promite-o, vor g�si in ei atata simt de dreptate, incat s� redea, de exemplu, autonomia Transilvaniei, pe care au r�pit-o f�r� consimt�mantul Romanilor? – Si apoi nici nu avem noi s� cerem dela Unguri ceva, c�ci ei nu sunt competenti s� ne dea nimica. Cand un f�c�tor de rele comite o infractiune (…) numai justitia bine informat� poate revoca o sentint� sau o aprobare nedreapt�.’ Situatia nu este diferit� nici ast�zi, cand structuri etno-politice ale aceleiasi minorit�ti, aparent dezbinate pan� acum, se radicalizeaz� prin unirea lor avand pretentia refacerii celor 64 de comitate. O logic� elementar� ar trebui s� ia in calcul si situatia in care Romania s-ar radicaliza la randul ei si ar revendica, in virtutea drepturilor istorice, cele 70 de judete ale Romaniei Mari. Consecintele? Greu de prev�zut, dar ceea ce trebuie de retinut este faptul c� radicalizarea revendicativ� nu este o solutie compatibil� cu realit�tile zilelor noastre. Oricum, Eminescu deplange pasivitatea si lipsa de energie in fata unor nedrept�ti ale istoriei. ‘Nep�sarea noastr� ne pierde’ va spune el cu obid�, pentru c� ‘Romanii au nenorocirea de a nu avea incredere in puterile proprii; noi nu ne-am convins c� puterea si mantuirea noastr� in noi este’. Congresul general al romanilor transilv�neni, pe care Eminescu il invoca profetic in recapitularea acestui articol, avea s� se concretizeze 48 de ani mai tarziu prin Marea Adunare Popular� de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, cand Transilvania, prin voint� popular�, se va reintegra spatiului romanesc c�ruia i-a apartinut dintotdeauna. La aceast� realizare istoric� avea s� se ajung� atunci cand unitatea sufleteasc� si cultural� se va fi implinit, asa cum, tot profetic, Eminescu afirma intr-o scrisoare adresat� lui Dimitrie Br�tianu cu ocazia s�rb�torii de la Putna: ‘La unitate politic� nu se poate ajunge decat prin unitate sufleteasc� si cultural�’. Aceast� implinire istoric� il va face pe Tiron Albani, scriitor si ziarist de talie european�, s� afirme: ‘Poporul roman ins�, in marea lui majoritate, f�cea istorie. Odat� eliberat de sub jugul oligarhiei maghiare, mergea ca un fluviu insufletit de bogatii lui afluenti, cu un avant pe care nici o fort� nu l-ar fi putut opri pentru a se contopi cu marea, cu fratii lui liberi din tara independent�, mergea unde-l ducea istoria si destinul lui.’ (Tiron Albani – Cum s-a f�cut Unirea).

Eminescu �ntre patriotism si nationalism

Desi Eminescu vedea in unitatea de neam si tar� un imperativ multimilenar al romanismului, el nu a confundat niciodat� cele dou� notiuni, patriotismul si natio – nalismul. Cu toate acestea, comple menta – ritatea acestora se reg�seste in toat� opera eminescian� si prinde contur sub forma unit�tii de gandire si simtire. Patriotismul include acel jus soli care in dreptul roman se defineste ca dreptul p�mantean. El se reg�seste in spatiul istoric al romanismului ca vatr� str�moseasc�, ca tar�, iar sub aspect spiritual poate fi definit ca un sentiment afectiv pe care orice om il are pentru casa p�rinteasc�, bastina natal�, locul unde si-a petrecut copil�ria resimtit� afectiv de fiecare dintre noi (Unde esti copil�rie / cu p�durea ta cu tot) si desigur locul unde tr�iesc si isi deruleaz� existenta concret� conform expresiei romane ‘ubi bene ibi patria’, mai actual� ast�zi ca oricand, in conditiile emigratiei economice postdecembriste. Acest sentiment este extrem de viu la Eminescu inc� de la 16 ani cand, mistuit de dorul de patrie (fiind in timpul peregrin�rii transilvane), scrie poezia ‘Din str�in�tate’: Un suflet numai plange / in doru-i se avant�, La-l patriei dulci plaiuri / La campii raz�tori (…). Da. Da, as fi ferice / de-as fi inc� odat� / �n patria-mi iubit� / �n locul meu natal.’ Patriotismul eminescian va deveni si mai evident dup� r�zboiul de independent� cand, entuziasmat de noul statut al t�rii, realizat cu m�rete acte de curaj si mari sacrificii, va scrie: ‘E mic� t�risoara noastr�, ii sunt stramte hotarele, greut�tile vremurilor au stirbit-o, dar aceast� tar� mic� si stirbit� e tara noastr�, e tara romaneasc�, e patria iubit� a oric�rui suflet romanesc; intr-nsa g�sim toate putintele dezvolt�rii, intocmai ca intr-una oricat de intins�.’ (Misiunea noastr� ca stat – ‘Timpul, 2 nov. 1879) Dar pentru emanciparea ei, este nevoie de munc� sustinut�, pentru c� ‘�n munc� ne este mantuirea’, afirma cu convingere Eminescu. ‘M�sura patriotismului nostru va fi dat� de faptele pe care avem ocaziunea de a le inf�ptui in viitor, iar nu de profesarea unor idei nimic costisitoare (f�r� valoare, n.n.) alese dup� plac. Pentru Eminescu, p�mantul patriei este maica poporului ‘O maic�, tarin� dulce’, asa cum Biserica este ‘maica spiritual� a poporului roman’. Iat� de ce dragostea de patrie este neconditionat� pentru Eminescu, indiferent de situatie politic� sau conjunctur� istoric�. ‘Noi o iubim asa cum este, cum a f�cut-o Dumnezeu, cum a ajuns prin suferintele seculare pan� in zilele noastre. O iubim sans phrase. O iubim f�r� a-i cere nimic in schimb, nici m�car increderea ei atat de lesne de indus in eroare, nici chiar iubirea inn�dit� azi la lucruri str�ine si la oameni str�ini’. Cea de a doua notiune pe care Eminescu nu o confunda niciodat� cu patriotismul este nationalismul, acel sentiment care tine de sfera biologicului, generat de ereditate, filiatie genetic�, relatie familial�, grade de rudenie, descendent�, toate incorporate in ceea ce dreptul roman consfintea prin sintagma jus sangvinaris (dreptul sangelui). Este pan� la urm� o atitudine care pozitioneaz� individul fat� de familia si natiunea c�reia-i apartine. Cu toate c� ast�zi nationalismul, ca perceptie, penduleaz� intre contestare si negare, el r�mane o prezent� constant� in viata popoarelor, prin sentimentul national, interesul national, spatiu vital, interesul superior al natiunii etc. Singura conditie ar fi ca prin profesarea acestui sentiment s� nu se ajung� la derapaje, asa cum istoria a cunoscut, de regul� prin exagerarea sa pan� la xenofobie si ur�. Unitatea de neam in viziunea eminescian� nu inseamn� neap�rat puritate etnic�, ci si capacitatea conlocuitorilor de a se asimila majorit�tii, de a-si insusi limba si cultura t�rii in care tr�iesc, sau m�car de a-si manifesta atasamentul pe care patriotismul il presupune pentru cas�, bastin�, comunitate, perimetrul geografic al t�rii, legile t�rii, simbolurile nationale si tot ce organic apartine patriei in care vietuiesti. ‘Nu zicem c� sub cerul acestei t�ri s� nu tr�iasc� si s� nu infloreasc� oricati oameni de alt� origin�. Dar ceea ce credem, intemeiati pe vorbele b�tranului Mateiu Basarab, e c� tara este, in linia intaia, elementul national si c� e scris in cartea veacurilor ca acest element s� determineze soarta si caracterul acestui stat.’ (Str�ini de origine roman�?!? – in Opera Politic�, Ed. Eminescu, 2000, pg. 402) Cu toate acestea, pentru Eminescu, natiunea are m�retia unui lucru sfant. ‘Nationalitatea trebuie simtit� cu inima si nu vorbit� numai cu gura. Ceea ce se simte si se respect� se pronunt� arareori.’ (Conservarea nationalit�tii, suprema lege – ‘Timpul’, 27 mai, 1881) Este, cu alte cuvinte, un dat biologic al c�rui expresie se reg�seste in sentimentul national. Este si motivul pentru care Eminescu aseaz� nationalismul deasupra patriotismului: ‘Nu voim s� tr�im intr-un stat poliglot (multicultural, n.n.) unde asa numita patrie e deasupra nationalit�tii (…). Dac� e vorba ca acest stat s� inceteze de a mai fi romanesc, atunci o spunem drept c� ne e cumplit de indiferent� soarta p�mantului lui.’ (‘Timpul’, 31 iulie, 1880) Peregrinand prin spatiul romanesc, poetul isi va forma o imagine cat se poate de realist� privind tipologia romanului si mai ales al profilului s�u psihologic: ‘R�u sau bun, Romanul e adev�rat. Inteligent f�r� viclenie, r�u – dac� e r�u, f�r� f�t�rnicie, bun f�r� sl�biciune (…) el se arat� cum este. N-are o cocoase intelectual� sau fizic� ce caut� a o ascunde, nu are apuc�turile omului slab.’ (‘Timpul, 15 martie, 1880) Atitudinea poetului era dictat� de realit�tile vremurilor sale, iar modul r�spicat in care se exprima izvora din nem�rginita sa dragoste de neam si tar�. Trebuie s� recunoastem c� multe din acele realit�ti se reg�sesc si ast�zi, desigur, la nivelul timpului nostru, f�r� ins� a fi mai putin importante decat erau atunci. De aceea, in optimismul s�u nedezmintit, Eminescu visa la o tar� puternic�, frumoas�, cu oameni cinstiti, preocupati de destinul si viitorul patriei lor, tint� care trebuie s� fie vis al fiec�rei generatii, al fiec�rui roman. ‘S-o facem mare pe t�risoara noastr�, prin roadele muncii noastre si prin m�rimea vredniciei noastre, c�ci de ast�zi inainte nimeni nu ne mai jigneste in lume si dac� nu putem s� ne urm�m in pace dezvoltarea, atunci e bine s� stim c� nu mai sunt copitele s�lbaticilor vr�smasi care strivesc s�manta abia incoltit�, ci hula, vrajba si ura ce ne-o facem noi insine.’ (‘Timpul, 2 nov 1879) E usor de observat ast�zi in realit�tile noastre, aceast� constatare ce vine de peste veac, cand tot ce pare a fi romanesc nu este bun, cand o generatie pentru care dragostea de neam si patrie nu mai este o valoare face din protest un mod de a fi, cand contestarea in bloc a tot ce inseamn� valoare autohton� si istorie este la ordinea zilei, cand destabilizarea dorit� de unii pandeste la fiecare colt de strad�, cand orice initiativ� este apriori taxat� ca negativ�. �n acest context, trebuie s� admitem c� observatia lui Eminescu privitor la calitatea de a fi bun roman sau bun cet�tean al acestui stat a fost, este si r�mane la fel de actual�. ‘A fi bun roman nu e un merit, nu e o calitate ori un monopol special, ci o datorie pentru orice cet�tean al acestui stat, ba chiar pentru orice locuitor al acestui p�mant, care este mostenirea exclusiv� si istoric� a neamului romanesc. Acesta este un lucru care se intelege de la sine.’ (Adev�rul doare – ‘Timpul’, 1 aprilie, 1881). Or, a fi bun Roman inseamn� a fi in egal� m�sur� si iubitor de Neam si iubitor de Patrie, ceea ce conduce pan� la urm� la ideea de unitate la care visa Eminescu.

* Valeriu Lupu – doctor �n stiinte medicale