„În familie si pe genunchii mamei se formeazã ceea ce este mai valoros pe lume – omul de caracter.” – Regis Loisel
Introducere: Nimic nu pare mai emotionant decat atunci cand privesti un cuplu format dintr-o mamã zambitoare si un copil fericit. Imagine incãrcatã de simboluri si emotie, de sperantã si puritate, de curaj si incredere pentru viitor. Imagine simbol, in primul rand pentru cã semnificã eternitatea vietii, apoi perenitatea ei in trecerea din generatie in generatie, purtand cu ea tot ceea ce a realizat omul mai trainic, atat material cat si spiritual. Viata cere viatã, viata naste viatã, este eternul adevãr pe langã care toate celelalte aspecte ale realitãtii concrete nu sunt decat artificii, pe care omul si le creeazã si le insuseste, nu rareori fortand natura, cu scopul de a-si imbunãtãti continuu conditia sa existentialã. Ce ar fi insemnat lumea de ieri, ce ar insemna lumea de azi si ce ar putea insemna lumea de maine fãrã acest cuplu atat de frumos surprins in imaginea plasticã a fericirii imaginatã de Rafael in ßFecioara cu Pruncul’, imagine simbol accedand in sfera metafizicului, sau imaginea suferintei supreme surprinsã de Michelangelo in Pieta, imagine dramaticã pe care umanitatea a cunoscut-o atat de des. Chipul mamei apare ca imagine intregitoare, absolut necesarã ipostazelor in care copilul sãu, incã neimplinit, se aflã in raport cu lumea inconjurãtoare, pãstrandu-si astfel rostul ei din totdeauna, acela de intermediere pentru viata ce se perpetueazã prin copii. Ce inseamnã venirea unui copil pe lume? Este, dacã vreti, acea razã a soarelui de dimineatã aducãtoare de sperantã pentru o zi seninã si cu impliniri. Este acea adiere de primãvarã in curgerea neintreruptã a anotimpurilor, in care natura reinvie la viatã in fiecare fibrã a ei, aducand cu ea acea undã de vigoare si putere atat de plinã de sperantã si incredere. În fata acestui dat natural, un adevãrat dar dumnezeiesc, nu este lipsit de importantã sã coboram putin in sfera biologicului, ca de aici sã purcedem in sfera socio-umanului si, mai departe, la realitãtile concrete ale timpurilor noastre.
Intermedierea materna sub aspect biologic
Din punct de vedere biologic, nasterea copilului este rezultatul instinctului de reproducere, poate cel mai puternic instinct pe care lumea vietuitoare il are si cãruia i se subordoneazã, in viziunea lui Paulescu, intreaga fenomenologie vitalã, adicã functiile de nutritie si functiile de relatie ale organismului. Acest instinct este secondat de un altul, cel putin la fel de puternic, si anume instinctul matern, care determinã acea legãturã afectivã deosebit de puternicã intre mamã si copil, ce completeazã in plan psihologic legãtura biologicã realizatã prin asa zisa intermediere maternã. Intermedierea maternã este in primul rand un factor biologic absolut indispensabil dezvoltãrii fiintei umane si in general a oricãrei fiinte vietuitoare superioare. Ea incepe odatã cu nidarea oului pe mucoasa uterinã maternã si se incheie odatã cu ablactarea (intãrcarea copilului de la sanul mamei). Este practic reproducerea vietii care se dezvoltã si ia forma caracteristicã speciei umane, asa incat intermedierea maternã este modalitatea biologic efectivã in realizarea acestui deziderat fundamental privind viata si perenitatea ei. În plan temporal, intermedierea maternã cuprinde douã perioade distincte ca rost si importantã: perioada de graviditate – in care copilul se matureazã morfo-functional in organismal matern, si cea de alãptare – in care copilul desprins de organismul matern prin actul nasterii, continuã acest proces de maturare prin asa zisul cordon alb (simbolizat prin laptele matern), adaptandu-se treptat mediului in care va urma sã trãiascã efectiv. Sigur cã evolutia acestui proces va depinde in mare mãsurã de starea de sãnãtate a organismului matern, de modul de viatã si indeosebi de alimentatie. Prin urmare, nutritia maternã poate sã influenteze evolutia sarcinii si alãptãrii, desi datele de fiziologie maternã aratã cã numai in situatii de malnutritie gravã (casexie) capacitatea organismului matern de a asigura evolutia normalã a fãtului este afectatã, aspect ce se regãseste ulterior si in cazul alãptãrii. Este incã o dovadã dacã vreti a imperativului vietii cãruia fiziologia maternã i se subordoneazã la modul absolut, depãsind chiar capacitãtile organismului ce dã nastere vietii. Astãzi se stie foarte bine cã de sãnãtatea mamei si de capacitatea ei de a duce o sarcinã la termen in bune conditiuni depinde calitatea produsului de conceptie (nou-nãscutul) si cã suferinta organismului matern de orice naturã, ca si incapacitatea lui de a purta sarcina in limitele biologice caracteristice speciei, are ca rezultat un nou nãscut suferind, vulnerabil si, de multe ori, cu toate achizitiile medicale moderne, incapabil de a se adapta mediului de viatã in care urmeazã sã trãiascã. Ceea ce a realizat stiinta sub aspectul reproducerii umane nu a fost decat cuplarea in conditii de laborator a gametilor si conservarea embrionului in primele stadii de diviziune celularã, realizare ce inseamnã extrem de putin si chiar nesemnificativ fatã de complexitatea dezvoltãrii fiintei umane, in ciuda mediatizãrii exagerate pe acest subiect. Si aceasta pentru simplul fapt cã nici reproducerea gametilor sub aspectul structurii lor genetice si nici intermedierea maternã in afara mamei biologice sau mamei purtãtoare nu este si nu va fi posibilã vreodatã. De altfel, referitor la perfectiunea acestor mecanisme biologice care depãsesc puterea de cuprindere a inteligentei umane, Paulescu afirma incã de la inceputul secolului trecut: ‘De altfel, cu ignoranta sa de care cu greu isi dã seama si cu modul sãu prea defectuos de a rationa – omul n-ar fi putut interveni in acte de o gingãsie si de o finalitate atat de minunate fãrã sã producã dezordinile cele mai grave’. Este in acelasi timp un avertisment pentru cãutãrile periculoase (mai ales in domeniul geneticii) si tendintei omului ca, prin supralicitarea limitelor ratiunii sale, sã-si depãseascã panã la urmã conditia de fiintã vietuitoare. Sub aspect biologic deci, se poate spune cã functia cea mai generalã a vietii este aceea de a reproduce viata, cu alte cuvinte de a procrea, indeplinind astfel un deziderat al persistentei speciei din care omul face parte, posibil doar prin intermedierea maternã. În afara acestui adevãr fundamental, toate realizãrile omului pe parcursul existentei sale nu sunt decat incercãri egoiste de a-si satisface nevoile materiale si spirituale, care rareori il vor depãsi in timp.
Intermedierea materna sub aspect social
Sub aspect social insã, aparitia copilului are o triplã semnificatie. În primul rand, pentru mama care dã viatã pruncului inseamnã o implinire fizicã si spiritualã, cu alte cuvinte, o implinire trupeascã si sufleteascã, pentru cã astfel isi implineste destinul si rostul biologic. Este o realitate faptul cã maternitatea la femeie porneste de la o cerintã biologicã imperioasã, devine un vis si apoi o implinire fericitã pe care nimic nu o poate inlocui. În al doilea rand, pentru familie – nucleul de bazã al oricãrui tip de societate – reprezintã acel liant necesar consolidãrii ei. Aparitia copilului dã un sens vietii de familie, o preocupare nouã si o perspectivã care depãseste limitele perceptiei umane comune. Pentru cã insãsi familia se constituie ca o cerintã biologicã al cãrei unic scop nu este altul decat cresterea si dezvoltarea copilului, proces extrem de lung pentru specia umanã si care reclamã imperios prezenta genitorilor: bãrbat si femeie, care in aceastã situatie devin tatãl si mama, repere fundamentale ale evolutiei psiho-afective pentru copil. În al treilea rand, pentru societate, in spetã pentru colectivitatea imediatã sau, in sens mai larg, pentru colectivitatea nationalã, inseamnã revigorarea si perspectiva persistentei ei in timp, aspect nu lipsit de importantã, mai ales astãzi, in epoca mondializãrii si a tendintei nedisimulate de a reduce si chiar dizolva entitãtile nationale. Am mai face remarca asupra conotatiei sociale a prezentei copilului in familie. Ea se mentine aceeasi din vechime, incã din timpuri imemoriale, de cand practic s-au organizat primele colectivitãti umane. Prezenta copilului conferea automat un statut aparte mamei si familiei in care se nãstea, iar colectivitatea percepea acest fapt ca o certitudine a persistentei sale in timp. O ilustrare elocventã gãsim dacã facem o incursiune in trecut, in traditia popularã, in viata colectivitãtilor arhaice de aici si de pretutindeni. Timpul biotic, care reprezintã in fapt durata vietuirii omului pe pãmant, cunoscut in traditia popularã sub sintagma ßo viatã de om’, este strict delimitat de douã evenimente existentiale cruciale: nasterea si moartea, cu un intermezzo – maturitatea, in care omul isi indeplineste, pe de o parte destinul biologic – prin nasterea copiilor – si pe de altã parte, destinul social, in functie de calitãtile pe care le are si oportunitãtile pe care viata i le oferã. Dacã la scarã astronomicã timpul biotic nu este decat o clipã, in planul existentei concrete, individuale, acest timp este suficient pentru ca omul sã parcurgã cele trei etape: copilãria, maturitatea si bãtranetea, jalonate de cele trei evenimente importante: nasterea, cãsãtoria si moartea. Pentru fiecare din aceste momente existã o bogãtie de datini si obiceiuri, indiferent la ce univers cultural ne referim, toate incãrcate de semnificatii si simboluri, cu scopul de a marca si de a mentine in constiinta colectivã importanta lor de exceptie pentru viata colectivitãtii respective.
Intermedierea maternî sub aspect afectiv si psihoemotional
În mod obisnuit, etapa intermedierii biologice se incheie intre 1 si 2 ani, cand, in conditii normale, se realizeazã intãrcarea copilului de la sanul mamei. Cu toate acestea insã, intermedierea maternã nu se incheie aici. Ea va fi continuatã apoi in plan psihologic si afectiv prin coabitare familialã panã la desprinderea copilului de familia nuclearã. În acest interval de timp, intermedierea maternã se transformã in intermedierea parentalã in care rolul tatãlui, mai degrabã pasiv panã aici, devine din ce in ce mai important, pentru cã, dincolo de zona strict existentialã, rolul sãu capãtã conotatii definitorii in zona psihoafectivã, de o importantã hotãratoare in ceea ce priveste profilul psihologic al viitorului adult, mai ales dacã acesta este bãrbat.
– continuare in numãrul viitor –
* Valeriu Lupu – doctor în stiinte medicale
