Îl cunosc de peste trei decenii. La început, doar asa, din vedere. Ne întâlneam în drumurile noastre cotidiene. Nu ne salutam. Încã nu ne stiam. Din discretie, nu mã informam sã aflu mai mult. Asa mi-e firea. Imaginea sa inconfundabilã mi s-a fixat în memorie, fãrã putinta de a o confunda cu figura altcuiva. De staturã medie, cu tinuta dreaptã, aproape militãroasã, si cu privirea îndreptatã spre înainte, cuprinzând pe propria retinã tot spectacolul strãzii. Pãrea cã nu-i scapã din priviri nici un amãnunt, nici o miscare. Pãrul sãu alb îi aureola figura de fiintã doritoare sã relationeze pasnic cu toatã lumea. Privirea sa permanent luminoasã atrãgea atentia trecãtorului ocazional asupra ochilor lui de culoare deschisã, de o mare claritate, de o vioiciune jucãusã caracteristicã mai curând tinerilor. Trãsãturile figurii sale, deloc comune altor alcãtuiri faciale, îi ofereau calitãti care lãsau sã se întrevadã aspectul fizic agreabil al unui tânãr din alte vremuri. Avea mersul hotãrât, fãrã sovãiri în umblet. Permanent avea tinuta vestimentarã impecabilã, de culoare sobrã, adecvatã omului în vârstã, dar fãrã a fi apãsãtoare în ochii trecãtorilor. Pantalon la dungã, cãmasã bine cãlcatã, mânecile frumos ajustate pe încheieturile palmelor, pãlãrie usoarã, elegantã, din material de calitate, batista de la buzunarul de sus al hainei asezatã astfel încât sã fie „sic”. Aspectul sãu general trãda trecutul unui om cu educatie specificã familiilor de bunã traditie dinainte de rãzboi. Acesta este un prim cliseu în viziunea mea privind cunoasterea unui om care se deosebea mult de ceilalti semeni. Iar acest aspect l-am sesizat încã de pe vremea când nu ne cunosteam decât din priviri si când începuserãm sã ne salutãm. A venit apoi o vreme când acest om, al cãrui nume încã nu-l cunosteam, îsi fãcea rondul zilnic pe strada Kogãlniceanu si schimba câte o vorbã amabilã cu ocupantii bãncilor de la marginea trotuarului, la umbra platanilor. Printre acestia, deseori, mã aflam si eu în compania sotiei. Asa se face cã, în sfârsit, am început sã dialogãm. Am avut prilejul sã descopãr si alte însusiri ale acestui om despre care am aflat cã-i domnul Traian Pascu si cã duce o viatã activã neîntrerupt. Fiintã jovialã, galantã cu doamnele în vârstã, dar si tinere, le adresa câte o vorbã de duh, câte o glumitã finã, câte un compliment de calitate, o apreciere sau un sfat. Era comunicativ. Însiruirea vorbelor sale dovedea logicã si o bogatã experientã de comunicare verbalã. Ferindu-se sã epateze auditoriul în mod gratuit, îsi alcãtuia propozitiile cursiv, cu accente ale tonului pentru sublinierea esentei comunicãrii. Era de o tinutã impecabilã. Reusea sã stârneascã admiratia celor atenti, aflati în preajma sa. Era elegant sub toate aspectele. Cu sigurantã, aceastã fiintã ura tot ceea ce înseamnã mizerie sufleteascã, imoralitate, spirit gregar, vulgaritate, însusiri pe care, din pãcate, le întâlnim tot mai des în rândul tinerilor, dar si al celor maturi din zilele noastre. Traian Pascu era o adevãratã enciclopedie în ceea ce priveste trecutul istoric al Vasluiului. Stia cu precizie evenimente care au marcat – în bine sau în rãu – viata târgului, cunostea viata si activitatea unor oameni care au impulsionat dezvoltarea urbanã, cea economicã, cultura si viata socialã, oameni care, din pãcate, astãzi au fost lãsati în umbra uitãrii si tãcerii. Ca si multi alti cetãteni, am fost impresionat de memoria sa care a înmagazinat o bunã parte a poeziei filozofice a lui Eminescu. Era un mare iubitor al Luceafãrului poeziei românesti. Domnul Traian Pascu mi-a vorbit pentru întâia datã despre generalul Ion Rãscanu, despre meritele sale în armatã si mai ales despre cele administrative si gospodãresti în rol de primar al Vasluiului si – o vreme – al Capitalei. Aflând la rândul sãu cã mã ocup de sculpturã, mi-a avansat ideea sã mã interesez de realizarea unui bust al generalului care sã fie expus undeva, într-un spatiu verde din Vaslui. El însusi se angajase sã sustinã documentatia si finantarea acestui proiect. L-am vizitat la biroul sãu de presedinte al Casei de Ajutor Reciproc al Pensionarilor. Acolo mi-a pus la dispozitie un dosar cu multe documente privind viata si activitatea generalului. M-a impresionat meticulozitatea cu care a alcãtuit acest dosar care sã convingã factorii decizionali sã aprobe plantarea în oras a unui asemenea monument. Domnul Traian Pascu a manifestat un respect de nezdruncinat fatã de lege. Toatã viata s-a achitat impecabil de sarcinile de serviciu. A fost cinstit si drept, actionând cu respect în rezolvarea problemelor oamenilor, de acolo, de pe pozitia si functia de conducere. Precizia si promptitudinea l-au caracterizat în permanentã. În biroul sãu de la CARP Vaslui se afla afisatã pe perete o diplomã de la forul superior din Bucuresti – document de atestare a celor peste 60 de ani de activitate neîntreruptã a pensionarului Traian Pascu. Am avut onoarea sã fiu vizitat de dl. Traian Pascu la atelierul de sculpturã, acolo unde modelasem deja bustul generalului Ion Rãscanu. Tin sã accentuez cã domnul Pascu este initiatorul si sustinãtorul ideii de omagiere a personalitãtii generalului Ion Rãscanu, iar acest merit se cuvine a fi evidentiat nu doar prin cuvinte ocazionale, ci imprimat întru dãinuire pe o placã, împreunã cu monumentul de for public al generalului. Ar fi meritat ca acest fapt sã se petreacã în anul 2016, atunci când Traian Pascu se afla încã printre noi si ar fi putut sã se bucure de realizarea practicã a ideii si frãmântãrilor sale. Ar fi fost o exceptie de la regula nescrisã, dar pãguboasã a vremurilor actuale, conform cãreia proiecte si idei de calitate si necostisitoare sunt amânate, uitate sau anulate, iar sperantele multora dintre initiatori sunt spulberate. Din respect pentru Traian Pascu, i-am realizat un portret grafic pe care l-am cuprins în vol. II al cãrtii „Semne grafice de recunostintã”. Mã obis- nuisem sã-l întâlnesc zilnic pe strada Kogãlniceanu când mergeam la scoala „C. Parfene” s-o iau pe nepoatã acasã. Cu spiritul sãu jucãus si cu simtul umorului care-l caracteriza, domnul Pascu mã întreba: „Mergeti la Universitate s-o luati pe studenta din anul I la litere?”
Regret cã s-au consumat acele vremuri. Regret disparitia dintre noi a domnului Traian Pascu.
Dumnezeu sã-i aibã sufletul în pazã si protectie!
Prof. Gh. Alupoaei
Nov. 2017
