Senatorul Gabriela Cretu, presedinta Comisiei pentru Afaceri Europene din Senatul României, a avut o interventie apreciatã în cadrul Conferintei „România si aderarea la zona Euro”, la care au participat mai multe ministere de resort, reprezentanti ai Bãncii Nationale a României, ai Academiei Române si parlamentari. Publicãm, integral, interventia Gabrielei Cretu, care este nu doar o reflectie pe tema viitorului Uniunii Europene, ci o discutie aplicatã, voit optimistã, dar în mod necesar realistã, pe tema aderãrii României la zona Euro.
De o vreme, multe institutii si persoane implicate simt datoria sã reflecteze pe seama viitorului Uniunii Europene, al euro si, in acest context, al aderãrii noastre. S-a creat o adevãratã emulatie. Mã bucur cã am fost, cu masa rotundã organizatã in alt 13, in 13 iunie, printre cei care au deschis dezbaterea nationalã. Regret doar cã multi dintre participanti sunt aceiasi si cã nu sunt mai numerosi decidenti prezenti. Este necesar sã intelegem corect si sã decidem in cunostintã de cauzã pentru cã Uniunea Europeanã se aflã intr-un moment cand decizii importante trebuie luate; spun asta fãrã sã fiu de acord cu cei care cred cã ne-am afla, ca europeni, intr-o situatia catastrofalã: prea multi ciocli lasã sã se inteleagã cã ‘Maurul (Uniunea) si-a fãcut datoria si Maurul poate sã moarã…’. Nu le impãrtãsesc punctul de vedere. Ca federalistã convinsã, cred totusi cã Uniunea Europeanã necesitã intr-adevãr o relansare. În douã planuri. La nivel obiectiv, prin reforma unor institutii si politici, la nivel subiectiv, printr-o alimentare a increderii pe care cetãtenii o manifestã in proiectul european, care proiect, o recunoastem, si-a pierdut pentru multi, aici si aiurea, sarmul de altãdatã. Personal, nu fac parte dintre cei care cred cã Uniunea are mari probleme legate de structurã sau de lipsa institutiilor democratice; are mai curand probleme generate de politici, care trebuie schimbate, si de functionarea democraticã a institutiilor care existã; ea trebuie amelioratã! Nu cred nici cã – folosind metafora masinii atat de dragã unora – Uniunea are o problemã de viteze; are una de directie! Cu toate acestea, dacã existã si o problemã institutionalã gravã, atunci ea se numeste euro – sistemul monetar, adicã. Uniunea si noi, ca parte de zece ani deja a acesteia, trebuie sã facem o alegere radicalã. Mentinem Uniunea doar pentru a ajuta euro sã supravietuiascã, cu toate riscurile aferente, sau modificãm sistemul monetar astfel incat acesta sã contribuie la progresul constructiei europene in ansamblul ei, nu a unui stat sau altuia!? Discutia de astãzi nu este doar despre ce decizii luãm noi la Bucuresti, in ceea ce priveste politica internã, ci si de ce propuneri si decizii sustinem la Bruxelles. Dat fiind ingrata pozitie de a fi prima vorbitoare intr-o conferintã pe care o anticipez drept plinã de continut, permitetimi sã nu joc rolul decidentului cuminte, ci pe cel al intelectualului critic sau politicianului vizionar, dacã imi permiteti… Comisia Europeanã a orientat reflectia asupra viitorului Uniunii Europene propunand cinci scenarii posibile. Îndrãznim sã propunem, in oglindã, cinci scenarii pentru Romania in contextul in care Uniunea se reformeazã, plecand de la situatia datã. Prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeanã, noi ne-am angajat sã adoptãm euro; nu avem o derogare permanentã. Avem doar o derogare temporarã. Nu existã acum, drept urmare, ‘dacã’, ci doar ‘cand’ si ‘in ce conditii’. Scenariile propuse nu sunt pur teoretice. Sunt luate in considerare in diferite medii si contexte, chiar dacã, despre unele anticipãm cã sunt putine sanse sã devinã repede realitate iar despre altele sperãm sã nu aibã ghinionul sã se intample! Scenariul 1. Sã ne pozitionãm de partea celor care sustin introducerea unui articol 50 pentru euro, pe modelul celui care permite retragerea unui stat si care a fost invocat pentru BREXIT, o prevedere in Tratate care sa permitã retragerea din Zona euro a unui stat deja membru sau a unuia care si-a luat angajamentul de a adera ( nu are derogare permanentã) si sã renuntãm la proiectul adoptãrii monedei comune. * Poate o tarã membrã a UE sã se descurce mai bine fãrã euro, sã utilizeze mai eficient parghiile monetare in interventii economice care sã asigure un ritm de dezvoltare constant?! * Rãspunsul pozitiv – discutand in general, multi ar fi tentati sã spunã da, pe modelul neosuveranistilor – este oportun si pentru o economie/societate care are un grad de dependentã mare in materie de exporturi de piata unicã (70%), un nivel ridicat al PIB creat in relatie cu companii strãine, cu precãdere europene (aproape 50%) si un grad de euroizare extrem de ridicat (57%), capital bancar in mare majoritate strãin (european)?! A utilizat BNR panã acum aceste parghii in mãsura in care sã ne facã optimisti pentru viitor!? Mai curand nu… Scenariul 2. Sã aderãm imediat la Zona euro asa cum este ea astãzi reglementatã, cu o uniune monetarã incompletã, un mare grad de integrare economicã si unul mic de integrare politicã, o Uniune monetarã care cumuleazã inegalitãti in interiorul societãtilor si intre statele membre, din ratiuni istorice dar si din cauza politicilor aplicate, nu doar a Tratatelor sau institutiilor (exceptand euro). * Dat fiind enormul decalaj de dezvoltare si venituri dintre Romania si statele mai dezvoltate, cu risc mai scãzut si piete interne puternice, in contextul actual, ne asumãm riscul de a deveni urmãtoarea Grecie, in ciuda – sau mai ales din cauza – mãsurilor de convergentã pe care le-am putea adopta pe cont propriu, in efortul de conformare?! * Poate euro sã inceteze a se comporta ca un burete care absoarbe plus valoare din economiile mai putin dezvoltate si o concentreazã la centrul economic fãrã o minimã mutualizare a riscurilor si crearea unor stabilizatori europeni suplimentari, de exemplu un fond de interventie care sã completeze fondurile de coeziune dovedite insuficiente pentru reducerea realã a decalajelor!? Scenariul 3. Sã asteptãm panã ce vom indeplini conditiile de convergentã reale pentru aderare punand accentul pe ceea ce putem face ca economie nationalã pentru a indeplini conditiile din Pactul de Stabilizare si Crestere. * Nu sunt aceste criterii, totusi, arbitrare, un fel de orizont miscãtor, subminante pentru dezvoltare sau chiar irelevante!? Începand cu 3% deficit bugetar!? Pragul datoriei publice este indicator de convergentã; datoria privatã este ignoratã desi criza financiarã nu a fost produsã de datoria publicã, ci tocmai de cea privatã, corelatã cu reglementãrile laxe. Faptul cã statele sunt titulare de monedã dar au incetat sã punã in circulatie masa monetarã ele insele demult, este ignorat voit. * Nu este balanta comercialã si balanta de plãti, in general, mult mai relevantã?! Avem state care nu indeplinesc conditiile din PSC dar sunt beneficiare nete ale euro si state care indeplinesc indicatorii dar sunt in mare risc dacã aderã la zona euro si in pierdere dacã nu aderã. * În contextul adancirii permanente a pietei unice (crearea unei economii fãrã granite) mai sunt relevanti indicatorii actuali, calculati pentru niste entitãti politice cu granite (statele membre)!? Scenariul 4. Sã intrãm in tabãra celor care considerã cã reformarea (completarea) sistemului monetar simultan cu mãsuri de convergentã realã ar fi calea de urmat pentru statele non-euro. * Nu intrãm intr-o situatie contradictorie, in care mãsurile comune, europene, sunt subminate de cele nationale si viceversa?! Cu precãdere, e vorba de reducerea inegalitãtilor comunitare drept conditie a stabilizãrii si, respectiv, mentinerea austeritãtii, cu consecintele sale, drept componentã definitorie a PSC?! Scenariul 5. Sã ne alãturãm celor vor sã relanseze pe noi baze Uniunea Europeanã inlocuind moneda comunã cu o autenticã monedã unicã. Asta inseamnã sã renuntam la criteriile actuale de convergentã si sã le inlocuim cu altele adecvate, sã evaluam efectele divergente ale Tratatului de Guvernantã, sa inlocuim politica de austeritate cu o politicã sustinutã de crestere, care sã aibã si instrumente de interventie – un fond de solidaritate si stabilizare; sã mentinem si crestem fondurile de coeziune cu posibilitatea sustinerii prin intermediul lor a unei politici industriale pentru secolul 21, in care exigentele de mediu trebuie sã se adauge celor sociale. Esentialã rãmane emiterea unor obligatiuni europene (bonduri) pentru a iesi din cercul vicios in care statele se imprumutã intr-o monedã pe care nu o controleazã, ca si o crestere a cheltuielilor bugetare si veniturilor salariale in tãrile cu excedente de cont curent mari. Mai inseamnã sã creãm o adevãratã BCE, ale cãrei functii trebuie sã depãseascã pe cea unic prevãzutã in Tratate – ‘tintirea inflatiei’ – si care sã se aibã in responsabilitate, ca orice bancã centralã autenticã si evolutia economiei si somajul. Finalizarea uniunii bancare intrã in pachet. * Cine sunt aliatii pe care ii putem identifica pentru ca un asemenea scenariu sã devinã realitate ? * Existã vointã politicã pentru un asemenea scenariu?! Sau, asa cum afirma Joseph Stiglitz, ar trebui sã ne ingrijorãm cã Uniunea si cetãteanul va fi crucificati pe crucea euro?! Indiferent de rãspuns, voi repeta ceea ce spunea un important om politic contemporan – ‘Dacã vrem sã-i incurajãm pe altii, atunci trebuie sã fim curajosi noi insine!’
CLARIFICARI
1. Scenariile nu sunt un instrument pur intelectual. Sunt incercarea unui decident de a denunta fetisizarea indicatorilor actuali. Pactul de Stabilitate si Crestere, cum este trãdat de denumire, conservã status quo-ul, ceea ce nu este avantajos pentru statele membre care vor sã-si amelioreze situatia. Sper exemplu, cand primele trei state (folosite ca reper in calculul nivelului de inflatie admis) intrã in deflatie, ce trebuie sã facã o tarã in curs de dezvoltare!? 2. Fac, si este necesar sã facem cu totii, distinctie intre crestere si dezvoltare. Sunt indicatori diferiti, care nu se suprapun automat. Pe langã convergenta europeanã, Romania are nevoie sã sustinã un proces de convergentã internã, sã atenueze inegalitãtile dintre oameni sui dintre regiuni si sã-si sporeascã efectiv capacitatea in multe domenii. Cred cã e obligatoriu, cu sau fãrã euro. 3. Trebuie sã rãmanem coerenti in discurs. Aud tot mai frecvent, inclusiv in aceastã conferintã, cã ar trebui sã intrãm in ‘nucleul dur’. Folosirea sintagmei presupune cã noi suntem de acord cu o Uniune a cercurilor decizionale concentrice, ceea ce contrazice pozitia pe care ca tarã am acceptat cu totii sã o sustinem – aceea a pãstrãrii unitãtii europene. E preferabil sã evitãm asemenea formulãri…
Gabriela Cretu
