” Fiecare societate îsi are adolescentul pe care-l meritã ” – Carlos Ajaguera
– continuare din numãrul trecut – Însãsi perceptia socialã a familiei a suferit schimbãri. Existã chiar tendinta aberantã de a inlocui cãsãtoria dintr-un contract social, consfintit prin lege, intr-un parteneriat social sau reuniune consensualã, care conferã un alt statut partenerilor. Adãugãm la aceasta si tendinta modernã de a oficializa cãsãtoria intre parteneri de acelas sex, ceea ce, in opinia traditionalistilor, moralistilor, religiei si a realitãtilor biologice nu insemnã decat un afront dezastruos adus institutiei familiei. Un corolar nefericit al acestei orientãri sexuale nefiresti este si tendinta de a incredinta acestor cupluri homosexuale spre adoptie copii, ceea ce apare ca o sfidare a moralitãtii elementare, stiut fiind faptul cã educatia copilului in prima etapã de viatã presupune existenta celor doi poli esentiali in formarea sa: mama, cu afectivitatea si delicatetea ei, si tatãl, cu hotãrarea si pragmatismul sãu. Un argument in sustinerea acestui aspect este dezvoltarea armonioasã a copiilor dati in plasament familiilor normal constituite si care in evolutia lor nu diferã cu nimic fatã de dezvoltarea copiilor in familia biologicã. Un aspect la fel de dureros a fost si acela, recunoscut in anumite etape istorice, cand in tendinta formãrii omului nou anumite doctrine sociale atentau la institutia familiei (vezi perioada de inceput a comunismului). Realitãtile care au urmat au demonstrat cu prisosintã eroarea, sfarsind prin a recunoaste familiei statutul de celula socialã de bazã, care trebuie ocrotitã. Dacã ne intrebãm unde se plaseazã cãsãtoria in existenta individului si care este rostul ei, un rãspuns am putea avea dacã recurgem la traditie. În multitudinea credintelor populare timpul vietuirii omului, cu intregul sãu parcurs biologic, este consacrat sub denumirea de ‘Viatã de Om’, reprezentand in fapt perioada de timp in care omul isi implineste destinul sãu pe pãmant. La scarã astronomicã, o viatã de om nu reprezintã decat o clipã intre douã vesnicii, cea de aici (pe care cu greu ajungem sã o cunoastem) si cea de dincolo (pe care ne-o imaginãm), delimitate strict de douã evenimente cruciale, si anume nasterea si moartea. Chiar si asa, viata de om este suficientã pentru a-l pune in situatia de a-si implini destinul speciei, procreerea si cresterea copiilor, ca o continuitate a vietii si a mesajului genetic pe care individul il poartã si trebuie sã-l transmitã. Iatã prin urmare cum cãsãtoria capãtã o conotatie temporalã, cosmicã in existenta omului si a speciei umane, act prin care individul trebuie sã-si implineascã destinul speciei. Nici unul din aceste momente, de maximã importantã in plan individual si social, nu trece neobservat, pentru cã ele se inscriu in derularea perpetuã a vietii, care, la randul ei, nu poate fi conceputã in afara acestora. Nu intamplãtor traditia si cultura popularã le-a cuprins in obiceiuri si datini pe care, subliniindu-le importanta, le fixeazã in constiinta colectivã. Nasterea, de pildã, este un eveniment in familie insotit de o suitã intregã de obiceiuri si ritualuri (ursitoarele, botezul etc.), in aceeasi mãsurã cãsãtoria, cu intregul ei ceremonial si, nu mai putin, moartea, cu datinile, procesiunea si perioada de dupã inhumare. De-a lungul timpului istoric, aceste evenimente nu si-au schimbat fondul, ele imbrãcand sã zicem eticheta timpului sau modei, fãrã sã i se altereze esenta. Dacã timpul biotic pentru om este dominat de cele trei momente importante ale existentei sale (nasterea, cãsãtoria, moartea), evolutia lui este determinatã de un alt triptic care se suprapune acestor evenimente si care traditional (chiar in structurile arhaice ale comunitãtilor) au acoperire in concret, si anume casa – satul – cimitirul, fiecare cu caracter simbolic, caracter ce nu s-a modificat la scara existentialã. Astfel, casa se identificã cu familia si deci locul unde se naste viata intr-o lume pe care omul nu o cunoaste si pe care o descoperã treptat. Cimitirul se identificã cu lumea de dincolo, pe care nimeni nu o cunoaste, dar cãtre care, implacabil, orice om se indreaptã si orice existentã sfarseste. În aceastã reprezentare, satul simbolizeazã cadrul social, in care omul se implineste in plan social si biologic, realizandu-si astfel destinul. Este in fapt singura realitate concretã pe care individul, in parcursul sãu existential, o percepe si in care se manifestã. Cum casa si cimitirul nu si-au modificat cu nimic incãrcãtura simbolicã de-a lungul timpului, contextul social a evoluat in timp pe mãsura progresului social. Dar si aceasta dacã ne referim la cadrul social oferit, pentru cã dacã plasãm aici cãsãtoria ca un corolar al timpului biotic, observãm cã nici aici nu s-au produs in timp modificãri importante, pentru cã in principal cãsãtoria este momentul esential al constituirii unei noi familii. Fatã de acest moment crucial al vietii de om, ca timp biotic, intrebarea care se pune este: in ce mãsurã adolescentul timpurilor noastre este pregãtit? Am vãzut cã influentele sociale moderne nu au fost intotdeauna benefice, mai ales in perceptia socialã a actului cãsãtoriei. Aceste influente sunt mai vizibile in societãtile in tranzitie, in care se produce o rãsturnare evidentã de valori culturale, morale, umane etc., secondatã de o crizã moralã, prin promovarea subculturii, libertina – jului, violentei si, in general, a punerii la indoialã a tot ceea ce era considerat anterior ca valoare moralã. În acest context, scãderea alarmantã a nuptialitãtii si natalitãtii a devenit o realitate cu consecinte demografice imediate si in perspectivã greu de estimat, dar care pot fi considerate de pe acum ca ingrijorãtoare. Pentru a gãsi un rãspuns la intrebarea de mai sus, este suficient sã ne intoarcem in timp si sã vedem cum societãtile arhaice si traditionale tratau acest aspect. Traditia si folclorul nostru (si nu numai) consemneazã prin numeroase datini si obiceiuri existenta unor adevãrate institutii premaritale care pregãteau adolescentul din perioada timpurie pentru viata de familie. Aceste institutii se organizau la nivelul obstei, erau atent supravegheate si constituiau o adevãratã scoalã de caractere si tinutã moralã (vezi mai sus). Aceastã pregãtire dura ani de zile, in cadrul cãreia tanãrul sau tanãra cãpãta notiunile de bazã privind viata de familie, rolul bãrbatului, rolul femeii, raporturile dintre ei, locul nasterii in cadrul familiei, relatiile cu copiii, obiceiuri, traditii, care erau treptat preluate de tanãra generatie ca indrumãri cu adanci semnificatii educative. Depãsirea varstei optime pentru cãsãtorie (20 ani la fete si 25 ani la bãieti) de pildã, era aspru sanctionatã de obste prin epitetul de ‘fatã bãtranã’ sau ‘flãcãu tomnatic’, care era similar cu incapacitatea tanãrului de a-si implini destinul. De aici si statutul social al celor in cauzã, deloc de invidiat. Comunitãtile rurale pãstreazã incã multe din aceste obiceiuri ce s-au dovedit in timp extrem de productive, dovadã cã au rezistat. Întrebarea care se pune este: ce oferã societatea modernã, mai ales urbanã, ca alternativã in pregãtirea tanãrului pentru viata de familie? Oferta este de-a dreptul dezarmantã. Sistemul educational nu oferã decat un spatiu redus familiei, si acela prezentat intr-un stil si continut lamentabile. Prin programe educationale se incearcã stergerea diferentelor de gen, stergerea stereotipiilor legate de viata de familie (rolul mamei si al tatãlui) si chiar folosirea sintagmei ‘unul din pãrinti’ in loc de mamã sau tatã. Consilierea premaritalã nu este decat o actiune formalã, mass media rareori abordeazã problema cãsãtoriei si familiei la modul serios, alunecand de regulã in banal, frivol si comic, iar personalitãtile prezentate tinerilor ca modele, VIP-uri, sau alte asemenea, sunt rareori valori adevãrate. Psihologii si sociologii au opinii diferite si amestecã lucrurile intr-o manierã lamentabilã. În tot cazul, incã nu se poate vorbi in tara noastrã de o atitudine transantã a acestor categorii de specialisti. Corpului didactic, bulversat si el de noile orientãri, ii revine greaua misiune de a discerne intre valorile adevãrate si tendintele actuale in procesul instructiv educativ. Întotdeauna vom gãsi rãspunsul dacã ne intoarcem din nou la familie si la rostul ei in devenirea si implinirea destinului biologic si social al omului, in scurta lui trecere prin aceastã lume concretã, limitatã atat de drastic intre cele douã momente cruciale ale existentei, nastere si moarte, si implinit totusi in concret prin familie. Coalitia pentru Familie nu numai cã militeazã pentru statutul traditional al familiei, dar luptã pentru introducerea unor prevederi legislative clare, consfintite in legea fundamentalã a tãrii noastre, care sã stipuleze cu claritate cã familia este formatã din bãrbat si femeie, uniti prin cãsãtorie, dimpreunã cu descendentii lor directi in cadrul relatiilor de familie ce decurg din acest act. Eforturile care se fac la nivel national prin platforma de sprijin ‘Împreunã’ pentru modificarea articolului 48 din Constitutia Romaniei au ca scop tocmai mentinerea firescului in domeniul relatiei de familie, pentru a prezerva astfel una din marile valori ale umanitãtii – familia – cu tot ce a insemnat ea in istoria noastrã si a lumii. Este cu atat mai important cu cat si evolutia normalã a adolescentului se indreaptã cãtre firescul existential, ca o tendintã naturalã intruchipatã in familie, asigurandu-ne astfel continuitate noastrã ca Neam si Tarã.
* Valeriu Lupu – doctor în stiinte medicale
