Armata reprezintã totalitatea fortelor militare ale unui stat (oaste, ostire). În epoca medievalã, Tãrile Romane aveau oastea permanentã a domnului (oastea cea micã, uneori fiind plãtitã) si oastea cea mare (formatã din cetele boieresti). Bazele moderne ale armatei romane s-au pus in a doua jumãtate a secolului al XIX-lea. La data de 12/24 noiembrie 1859, prin Înaltul Ordin de Zi, nr. 83, al Domnului Alexandru-Ioan Cuza, s-a infiintat Statul Major General al Armatei Romane. Anul acesta s-au implinit 100 de ani de la campania militarã a armatei Romaniei, din vara anului 1917, desfãsuratã in triunghiul jertfei si eroismului la Mãrãsti, Mãrãsesti si Oituz. Istoricul Florin Constantiniu, referindu-se la mãsurile adoptate de Majestatea sa Regele Ferdinand I si guvernul I. I. C. Brãtianu cu privire la perfectionarea conducerii armatei romane, arãta cã numirea generalului Constantin Prezan in functia de sef al Marelui Cartier General, in decembrie 1916, secondat de maiorul Ion Antonescu ‘… bratul drept al generalului Prezan (…) un element de o deosebitã valoare si care prin influenta, priceperea si activitatea sa si-a adus personal si tãrii nepretuite servicii’, a constituit un mare castig pentru conducerea armatei Romaniei. Generalul Constantin Prezan a fost un bun organizator astfel cã, in vara anului 1917, armata romanã avea sã dovedeascã aliatilor si adversarului cã reprezintã o fortã vrednicã de respect. Armata romanã, refãcutã in iarna anului 1916/1917 cu eforturile poporului roman si cu ajutorul misiunii militare franceze, condusã de generalul Matias Henry Berthelot, a desfãsurat victorioasele bãtãlii de la Mãrãsti (9/22 iulie – 19 iulie / 1 august 1917), Mãrãsesti (24 iulie / 6 august – 6/19 august 1917) si Oituz (26 iulie / 8 august – 9/22 august 1917). Bãtãlia de la Mãrãsti, arãta profesorul Florin Constantiniu, ‘desfãsuratã de Armata a 2-a Romanã, condusã de generalul de divizie Alexandru Averescu, in cooperare cu Armata a 4-a Rusã, a luat prin surprindere pe adversar, convins cã nici soldatii romani, nici cei rusi nu mai erau capabili de un efort ofensiv. Desi a trebuit sã fie intreruptã din cauza ordinului guvernului lui Kerenski de a suspenda actiunile ofensive ale armatei ruse pe toate fronturile si a situatiei create in Bucovina, unde trupele austro-ungare au ocupat Cernãutii, bãtãlia de la Mãrãsti, fãrã sã fi avut o mare insemnãtate strategicã (au fost cuceriti 500 km2, cu 30 de sate, pãtrunzand 21 km in adancimea frontului, larg de 30 km), a insemnat o cotiturã, intrucat, cum se aratã in istoria oficialã a rãzboiului, pentru intaia oarã, dupã 11 luni de la intrarea Romaniei in rãzboi, ei au vãzut cã inamicul atacat fuge din fata lor, cã el le cedeazã terenul, cã-i iau prizonieri, cã-i captureazã material (pusti, mitraliere, tunuri). Victoria de la Mãrãsti a ridicat moralul poporului roman si a armatei sale pentru desfãsurarea bãtãliilor de la Mãrãsesti si Oituz’. Bãtãlia de la Mãrãsesti, evidentiatã de geograful Constantin Kiritescu, a durat 28 de zile, dintre care 15 au fost de luptã, iar 13 de acalmie relativã. În luptele de la Mãrãsesti s-au remarcat ostasii din Armata 1-a Romanã, condusã de la 24 iulie panã la 1 august 1917 de cãtre generalul de divizie Constantin Christescu si de la 1 august de cãtre generalul de divizie Eremia Grigorescu. Bãtãlia a cuprins douã operatii militare. Prima s-a desfãsurat in perioada 24 iulie – 6 august, cuprinzand luptele din perimetrul est linia feratã Focsani – Mãrãsesti si raul Siret, angajand Divizia a 5-a Infanterie Buzãu, din care fãceau parte si unitãtile militare prahovene (Regimentul 7 Infanterie Prahova, Regimentul 32 Infanterie ‘Mircea’ Ploiesti, Regimentul 3 Vanãtori/ Infanterie Ploiesti, Regimentul 19 Artilerie Ploiesti, Regimentul 6 Cãlãrasi Ploiesti, precum si Regimentul 8 Infanterie Buzãu si Regimentul 9 Infanterie Ramnicu- Sãrat), Divizia a 9-a Infanterie Constanta, Divizia a 10-a Infanterie Tulcea si Divizia a 2-a Cavalerie Iasi. A doua operatie militarã, desfãsuratã in perioada 6 august – 19 august 1917, sa desfãsurat in fata localitãtii Mãrãsesti, la vest de Panciu, viile Negroponte (proprietãtile Elenei Negroponte, fiica mosierului grec Ulise Negroponte, cu proprietãti pe Valea Trotusului) , pãdurea Rãzoare, Cota 100. În aceastã zonã au participat in lupte ostasii Diviziei a 13- a Infanterie Ploiesti, comandatã de generalul Ion Constantinescu (din care fãceau parte Regimentul 47 Infanterie Prahova, dublura Regimentului 7 Prahova, Regimentul 72 Infanterie Mizil, dublura Regimentului 32 Infanterie ‘Mircea’, Regimentul 48 Infanterie Buzãu, dublura Regimentului 8 Infanterie Buzãu, Regimentul 49 Infanterie Ramnicu-Sãrat, dublura Regimentului 9 Infanterie Ramnicu-Sãrat, Regimentul 23 Artilerie Buzãu), Divizia a 9-a Infanterie Constanta, Divizia a 10-a Infanterie Tulcea, Divizia a 14-a Infanterie Iasi si Divizia a 2-a Cavalerie Iasi. Alãturi de Armata 1-a Romanã au luptat si ostasii din Armata a 4-a Rusã. Pentru noi, romanii, care am fãurit victoria cu priceperea comandantilor, cu vitejia si sangele imbelsugat vãrsat de trupe, Mãrãsestii vor rãmane pagina cea mai strãlucitã a marelui nostru rãzboi national. Dupã desfãsurarea tragicã a campaniei militare din 1916, dupã perioada de muncã incordatã, de asteptare plinã de neliniste si sperante, Mãrãsestii au venit dupã Mãrãsti, ca sã facã dovada cã vigorarea sufletului romanesc nu se alterase. Cu victoriile repurtate de bunicii nostri la Mãrãsti si Mãrãsesti luam iarãsi loc, cu fruntea sus, in randul prietenilor si aliatilor nostri. Bãtãlia de la Oituz a reprezentat o izbandã a puterii de rezistentã a soldatului roman. Cele mai dramatice momente ale bãtãliei au fost atacul Ciresoaei (30 iulie / 12 august), care a rezolvat criza in favoarea armatei romane si lupta de la Cosna (7/20 si 9/22 august), in care Armata a 2-a Romanã a incheiat victorioasã bãtãlia de la Oituz. Împreunã cu victoria de la Mãrãsesti, aceastã victorie a reusit sã dejoace planul strategic al inamicului privind frontul romanesc. Anul acesta se implinesc si 73 de ani de la eliberarea de cãtre armata romanã, in cooperare cu armata sovieticã, a pãrtii de nord-vest a Transilvaniei – ocupatã in mod samavolnic de cãtre Ungaria horthystã (sprijinitã de dictatorii Hitler, Musolini si Stalin) prin Dictatul de la Viena, din 30 august 1940 – desãvarsindu-se astfel actiunile militare de alungare din tarã a cotropitorilor fascisto-horthysti. În ziua de 25 octombrie 1944 au fost puse la locul lor bornele de hotar pe granita de nord-vest a tãrii. În semn de recunostintã fatã de bãrbatii si femeile in uniformã militarã care siau consacrat eforturile pentru apãrarea hotarelor tãrii si a libertãtii poporului roman, prin Decretul nr. 381, din 1 octombrie 1959, guvernul Romaniei a stabilit data de 25 octombrie ca zi de sãrbãtoare pentru Armata Romaniei. Conform hotãrarii guvernului Republicii Populare Romane, in perioada 1948-1959 ziua Armatei Romaniei s-a sãrbãtorit la data de 2 octombrie, in semn de respect pentru ostasii romani, fosti prizonieri de rãzboi in lagãrele sovietice, care la data de 2 octombrie 1943 au semnat, pe teritoriul sovietic, actul de infiintare a Diviziei de Voluntari ‘Tudor Vladimirescu’, cãreia, dupã eliberarea localitãtii Debrecen de pe teritoriul Ungariei, la data de 20 octombrie 1944, i s-a adãugat in titulaturã si denumirea acestei localitãti, prin hotãrarea adoptatã de Comandamentul Militar Sovietic, la propunerea comandantului Frontului 2 Ucrainian, maresalul Rodion Malinovski. Efectivele armatei romane care au participat la dezarmarea trupelor germane, in perioada 23-31 august 1944, si, concomitent, la acoperirea granitelor tãrii, de la Întorsura Buzãului si panã la Orsova, si apoi la eliberarea tãrii, au fost formate din 11 comandamente de corp de armatã si 27 de divizii, plus fortele Aeronauticii, insumand peste 540.000 de luptãtori, din care au cãzut in luptele pentru eliberarea Transilvaniei, Banatului si Maramuresului peste 59.000 de soldati, gradati, subofiteri si ofiteri (morti, rãniti si dispãruti). O coincidentã tulburãtoare a fãcut ca la eliberarea oraselor Carei si Satu Mare, unde au existat ultimele rezistente ale inamicului pe teritoriul national, sã participe divizii constituite din ostasi apartinand tuturor provinciilor romanesti, ceea ce reprezintã un strãlucit simbol al unitãtii nationale: Divizia 9 Infanterie (dobrogeni), Divizia 18 Infanterie (transilvãneni), Divizia 3 Infanterie (munteni), Divizia 11 Infanterie (olteni), Divizia 21 Infanterie (moldoveni) si Divizia 1 Cavalerie (bãnãteni). În conformitate cu prevederile Conventiei de Armistitiu, incheiatã cu reprezentantul Natiunilor Unite, Uniunea Sovieticã, armata romanã a participat apoi la eliberarea Ungariei, cu douã comandamente de armatã (Armata 1-a si Armata a 4-a), 5 comandamente de corp de armatã, 17 divizii (dintre care 11 de infanterie, 4 de cavalerie si douã de munte), un corp aerian (15 escadrile de aviatie, cu 174 de avioane de vanãtoare, bombardament si observatie), douã brigãzi de artilerie antiaerianã (organizate, de la 1 ianuarie 1945, in Divizia 1-a Artilerie Antiaerianã), un regiment de care de luptã, un regiment de pontonieri, 4 batalioane de drumuri, grupul operativ al brigãzii de cãi ferate si alte unitãti provenind de la diferite arme. Efectivele totale angajate in lupte au fost de 210.000 de militari, dintre care au cãzut in luptele purtate in diferite zone ale Ungariei peste 43.000 de ostasi romani. Pe teritoriul Cehoslovaciei au fost angajate in luptã douã comandamente de armatã (Armata 1-a si Armata a 4-a), 4 comandamente de corp de armatã, 16 divizii (din care 11 de infanterie, 3 de cavalerie si douã de munte), un corp aerian de aviatie (20 de escadrile, cu 239 avioane de luptã), o divizie de artilerie antiaerianã, un regiment de care de luptã, douã regimente de pontonieri (un regiment a fost pus la dispozitia Frontului 3 Ucrainian), 6 batalioane de drumuri si alte unitãti provenind de la diferite arme. Efectivele totale angajate in lupte au fost de 248.430 militari, dintre care au cãzut in crancenele lupte purtate in masivele muntoase Tatra, Fatra Micã, Fatra Mare si Javorina, precum si in alte zone ale Cehoslovaciei, peste 67.000 de ostasi romani. Pe teritoriul Austriei, la nord-est de Viena, au actionat, intre 9 aprilie si 8 mai 1945, Regimentul 2 Care de Luptã (13 autoblindate si 66 tancuri si autotunuri) si, intre 23 aprilie si 20 iunie 1945, cateva subunitãti de cãi ferate. În cele 260 de zile de luptã, efectivele militare angajate de Romania s-au ridicat la peste 540.000 de combatanti. Armata Romanã a strãbãtut in marsul ei peste 1700 km (de la Marea Neagrã panã la Brno), a traversat 17 masive muntoase si a fortat 12 cursuri mari de apã, eliberand 3831 de localitãti, dintre care 53 de orase. Ostasii romani au provocat inamicului pierderi care sau cifrat la 117.798 de prizonieri si 18.731 de morti, gãsiti pe teren. Armata Romanã pierdut 170.000 de ostasi (morti, rãniti si dispãruti). Faptele de arme ale ostasilor romani au fost citate de Comandamentul Militar Roman si Comandamentul Suprem Sovietic prin 7 ordine si 21 de comunicate de rãzboi. Peste 300.000 de soldati, gradati, subofiteri si ofiteri romani au fost decorati cu ordine si medalii de rãzboi romanesti, sovietice, unguresti, cehoslovace si austriece. Asa cum apreciau corespondentii ziarului ‘Sunday Times’, din 7 ianuarie 1945, si ai postului de radio Londra, intr-una din emisiunile sale din ianuarie 1945, Romania se situa ‘in al patrulea rand in ceea ce priveste numãrul de soldati cu care participã la bãtãlia pentru distrugerea nazismului’, iar cunoscutul post de radio Paris aprecia, in ziua de 13 ianuarie 1945, cã Romania ‘a adus prin contributia ei o scurtare a rãzboiului cu cel putin sase luni de zile si a salvat viata a mii de soldati romani si aliati’. La incheierea rãzboiului antihitlerist armata romanã s-a intors de pe front cu steagurile de luptã acoperite de glorie, fãcandu-si pe deplin datoria fatã de tarã si de poporul roman. Prahovenii si-au adus o mare contributie la eliberarea tãrii si la infrangerea armatelor hitleristohorthyste, pe fronturile de luptã din Transilvania, Ungaria, Cehoslovacia si Austria, fiind incorporati in urmãtoarele mari unitãti si unitãti militare: Corpul 5 Teritorial Ploiesti, Divizia a 13-a Infanterie Ploiesti, Divizia 1-a Vanãtori de Munte Sinaia, Regimentele de Infanterie din Ploiesti, 32 ‘Mircea’ si 7 Prahova, Regimentele de Cavalerie 10 Rosiori Ploiesti, 4 Rosiori Ploiesti si 3 Cãlãrasi Ploiesti, Regimentul 19 Artilerie Ploiesti, Regimentele 7 si 9 Artilerie Antiaerianã Ploiesti, Flotila a 2-a de Aviatie de Vanãtoare Targusorul Nou, Grupurile de Aviatie pentru Observatii si Informatii Mizil, Scoala de Ofiteri in Rezervã nr. 1 Infanterie din Ploiesti si alte formatiuni militare. Armata romanã continuã, in prezent, transformãrile structurale si organizatorice, pentru a fi in mãsurã sã-si indeplineascã misiunile de apãrare a tãrii si de cooperare cu celelalte armate in diferite misiuni de luptã din Afganistan si sã vegheze alãturi de partenerii NATO la mentinerea pãcii in lume si in estul Europei. În aceste momente premergã – toare zilei de 25 octombrie, administratiile centrale si locale, Asociatia Nationalã a Veteranilor de Rãzboi, din M.Ap.N. si M.A.I., Oficiul National ‘Cultul Eroilor’, Asociatia Nationalã Cultul Eroilor ‘Regina Maria’ si cadrele militare active, in rezervã sau retragere din M.Ap.N., M.A.I. si S.R.I., precum si cadrele didactice din scoli si muzeografi din muzeele de istorie desfãsoarã numeroase activitãti educative la cimitirele si monumentele eroilor, omagiind memoria bunicilor si pãrintilor nostri care au luptat cu inalt spirit de sacrificiu pentru eliberarea pãmantului tãrii, in Primul Rãzboi Mondial si al Doilea Rãzboi Mondial. În ziua de 25 octombrie se vor desfãsura numeroase evocãri istorice, ceremonii militare si religioase si se vor depune jerbe si coroane de flori la monumentele eroilor din Romania, cãzuti in luptele din Primul si al Doilea Rãzboi Mondial, precum si in Ungaria, Cehia si Slovacia, ale cãror teritorii au fost eliberate prin jertfele ostasilor romani in anii 1944-1945.
Col. (rtr.) Constantin Chiper
