– continuare din numrul trecut –
ncercand o evaluare a compozitiei lingvistice a limbii romane, numeroase studii relev faptul c fondul lexical si procentele diverselor influente rman foarte apropiate, indiferent de parametrii care s-ar lua in studiu. Asa de pild, un studiu intreprins de Marius Sala pe 2.581 de cuvinte reprezentative din vocabularul romanesc arat c 71,66% din cuvinte sunt de origine romanic (30,3% latina vulgar, 15,7% latina cult, 22,2% francez, 3,95% italian), 14,7% sunt de origine slav (slava veche 9,8%, bulgar 2,6%, rus 1,12%, sarb 0,85%, ucrainean 0,23%, si polonez 0,19%), iar restul de 14,17% sunt de origine divers: german 2,47%, neogrecesti 1,7%, unguresti 1,43%, traco-dacice 0,96%, turcesti 0,73%, englezesti 0,07%, onomatopeice 0,19% si de origine incert 2,71% (Marius SalaVocabularul reprezentativ al limbilor romanice, Buc. 1988). ntr-un studiu mai amplu, efectuat pe 42.642 de cuvinte, cat reprezenta compozitia etimologic a limbii romane in anii 50 ai secolului trecut, Dimitrie Macrea a observat c din cele 76 de influente lingvistice pe care limba roman le-a suportat de-a lungul timpurilor, doar 14 depsesc ca pondere procentul de 1%. Grosul lingvistic (62,53%) este de natur romanic: 20% latina vulgar, 2,39% latina cult, 38,42% franceza, 1,72% italiana. Doar 11,27% sunt de origine slav (7,98% slava veche, 1,78% bulgara, 1,51% sarba), iar in rest, 3,62% de origine turc, 2,37% neogreac, 2,17% maghiar, 1,77% german si 2,37% de origine incert (Dimitrie MacreaDictionarul limbii romane moderne, Ed. Acad, RPR, Buc. 1958). Si limba literar, considerat indeobste ca fiind forma cult a oricrei limbi, prezint o fizionomie asemntoare. n anul 1942, acelasi Dimitrie Macrea are curiozitatea s studieze fondul lingvistic al operei lui Eminescu si ajunge la concluzii care confirm constatrile prezentate anterior. 48% din vocabularul folosit de poet este de origine latin, iar dac lum in considerare si frecventa cu care acelasi vocabular este folosit, procentul urc la 83%, intocmai ca in cazul poetului francez Paul Verlaine pentru limba sa. Cuvintele de origine slav ating doar procentul de 16,8% (Dimitrie MacreaCirculatia cuvintelor in limba roman, Transilvania’, anul 73, 1942, nr. 4). Aceste constatri vor confirma afirmatia lui Dumitru Mazilu din 1937, care arat c din cele 1.908 cuvinte ale poeziei Luceafrul, 1.688 sunt de origine latin, c 13 strofe din cele 98 (cat are poezia) sunt pur latine. Istoricii, ca si lingvistii de altfel, stiu foarte bine c studiul limbii unui popor are aceeasi valoare stiintific pentru istoria acelui popor precum au descoperirile arheologice, mai cu seam atunci cand se recurge la cercetarea folclorului, traditiilor, arhaismelor, dialectelor si subdialectelor (graiurilor), realizand o adevrat arheologie cultural. Fondul latin este indubitabil atat pentru dialectul dacoroman, care a evoluat pan la stadiul la care este perceput limba roman astzi, cat si pentru cele trei dialecte risipite in Peninsula Balcanic, ceea ce dovedeste originea lor comun. Plecand de la aceste realitti, Alexandru Rosetti, in 1977, va defini limba roman ca fiind limba latin vorbit neintrerupt in partea oriental a Imperiului Roman, cuprinzand provinciile dunrene Dacia, Panonia de Sud, Dardania, Moesia superioar si inferioar din momentul ptrunderii limbii latine in aceste provincii’ (Alexandru RosettiIstoria Limbii Romane, Ed. Stiintific si Enciclopedic, Buc. 1986). Desigur, si evolutia limbii romane a fost, ca oricare alt limb european, marcat de influente mai mult sau mai putin importante, nu atat in functie de conjunctura istoric, cat mai ales de compatibilitatea lingvistic si cultural a limbii romane cu respectivele influente. Este interesant cum s-au materializat aceste influente in circumstante oarecum diferite, pentru c, de pild, confluentele geografice nu intotdeauna au favorizat acest aspect. Este cazul influentei franceze, de exemplu, care, desi la distant, are un puternic impact (22,2% pe 2.581 cuvinte reprezentative si chiar 38,42% pe fondul lingvistic din perioada postbelic), spre deosebire de influenta german sau maghiar, care, desi se aflau in coabitare geografic, cu incercri violente de asimilare fortat (cazul maghiarilor), nu reusesc decat procente nesemnificative: 1,77%, respectiv 2,17%, ca s nu mai vorbim de influenta turc, bizantin sau neogreac care, de pild, cu toat suzeranitatea otoman de aproape 500 de ani, sau greco-bizantinca limb liturgic (ca si ierarhii acelor vremuri), la care se adaug si ofensiva fanariot de mai bine de 100 de ani, nu reusesc decat procente la fel de nesemnificative. Puternica influent francez se poate explica prin trei factori: fondul latin comun al celor dou limbi romanice ca origine, permisivitatea deosebit a dialectului daco-roman pentru vocabularul francez si, nu mai putin important, faptul c intelectualitatea roman se pregtea in Franta, indeosebi la Paris (orasul luminilor), preluand de aici stiluri si abordri cultural-artistice, ca si tehnic-administrative, in perioada cand se fundamenta limba roman modern. Mai mult, limba francez era comun printre intelectualii si creatorii trii, parte dintre ei concepandu-si operele si in limba francez. Proximitatea geografic si frecventele interferente cu lumea slav, care efectiv circumscrie oaza latin (cum indeobste este considerat Romania in spatiul su lingvistic), va influenta intr-un procent apreciabil lexicul romanesc (14,17%, respectiv 11,27%) prin invazie, interferente culturale, prin limba liturgic, prin scrie rea chirilic, prin relatii economice si politice indeosebi cu Polonia, Ucraina, Rusia kievean si apoi moscovit si, nu in ultimul rand, cu Bulgaria si Serbia. De aici si incercrile de a-i cuta limbii romane originea slav, ceea ce pare o enormitate chiar si in ochii unui nespecialist. Nu aceeasi situatie se intalneste in cazul influentei grecesti in structurarea limbii romane moderne, Remar cam mai sus faptul c, procentual, influenta greac nu reprezint decat 2,37% din vocabularul limbii romane, desi interferentele spirituale, culturale si politice au fost remarcabile atata timp cat pe teritoriul Dobrogei, Pontului Euxin si litoralului Mrii Negre se gseau adevrate colonii grecesti inc din antichitate. Apoi Bizantul, care efectiv se va greciza dup cderea Imperiului Roman de Apus, va avea o influent suficient de puternic asupra popoarelor din jur, pentru c devine centrul cultural al Europei pan la cderea Constantinopolului sub otomani, in 1453, ca s nu mai vorbim de domniile fanariote, care au durat mai bine de 100 de ani (17141821) si care au impus un trend cultural, religios si educational de asimilare printr-o propagand sustinut impotriva limbii si culturii romanesti. Romani! pregtiti-v s deveniti romei (adic greci), uitati limba voastr care pururea schioapt si nu se poate pronunta’ (Valeriu LupuNicolae C. Paulescuntre stiinta vietii si metafizica existentei, Ed. Tipo Moldova, Iasi, 2016). O situatie asemntoare se intalneste si in privinta limbilor si, implicit, culturilor otoman, german sau maghiar. Desi pentru cele trei provincii romanesti a existat o vasalitate fat de Imperiul Otoman, pentru unele chiar mai bine de 500 de ani iar nalta Poart (de la Istambul) se implica profund in viata politic a trii, influenta vocabularului turcesc nu depseste 3,62%, cu toate c populatia turc este relativ bine reprezentat pe teritoriul trii, mai ales in Dobrogea. Comunitatea german, stabilit in sudul Transilvaniei inc de pe vremea cavalerilor teutoni, destul de bine reprezentat si cu impact politico-economic in istoria transilvan, are o influent lingvistic totusi minor, chiar dac avem in vedere suzeranitatea austriac si austro-ungar vreme de aproape 700 de ani, regalitatea german timp de 74 de ani si importantele interferente culturale prin statutul de centru cultural al Europei pe care Viena la detinut in secolele al XIX-lea si al XXlea, centru spre care gravita atunci tinerimea roman. Cu toate acestea, influenta german nu depseste 2,47%, asa cum nici influenta maghiar nu depseste 2,17%, desi acestia din urm au dus o politic sustinut de maghiarizare fortat si deznationalizare secole de-a randul. Remarcabil este faptul c, in pofida ostilittii istorice pe care provinciile romanesti le indur din partea vecinilor sau chiar a acelora cu care coabitau, indiferent care au fost acestia, limba roman si cultura roman si-au continuat evolutia fireasc. Ele au supravietuit, ba mai mult, s-au cristalizat in pofida vicisitudinilor istoriei si a contestrii sistematice din partea unor lingvisti cu pretentii, chiar din spectrul nostru academic.
O alta viziune a originii limbii romne
Cu privire la geneza limbilor romanice, ca si geneza popoarelor europene, incepand cu secolul al XVIII-lea prinde contur, din ce in ce mai mult, ideea c zona de plecare a civilizatiei europene ar fi fost partea oriental a Europei, cu precdere in zona carpatic si danubiano-pontic, populat de daco-geti si traco-iliri, a cror limb comun ar fi precedat latina, ce ar fi fost adus in peninsula italic de ctre etruscii (fondatorii Romei) plecati din Carpatii Apuseni. De la afirmatia lui Herodot c dintre toti tracii, cei mai inteligenti si viteji sunt dacii, iar cei mai intelepti sunt getii’ pan la afirmatia sustinut stiintific c majoritatea popoarelor Europei isi au originea in interiorul arcului carpatic sau zona carpatodanubiano- pontic, s-au emis tot felul de teorii generate mai degrab de interese conjunctural-politice, dar si bazate pe adevruri dovedite riguros stiintific. Ba, mai mult, se pare c intre anumite culturi europene ar fi fost o adevrat competitie in a avea originea in aceast zon geografic. Felix Colson (1804-1870) este printre primii care afirm c pelasgii, cu cele patru semintii ale lorpelasgii daci, pelasgii panonieni, pelasgii Thesaliei (pelasgo-vlahii) si pelasgii Epirului -, au populat Europa, rspandind dialectul lor, care, ulterior, a fost denumit latin. Vlahii Daciei si ai Turciei europene apartin strvechii familii a pelasgilor, ei nu sunt descendentii colonilor romani’, afirm autorul (Nationalite et regeneration de paysans moldovlahique, Paris, 1862). Originea pelasgilor este carpatic, incat, convins de adevrul su, Felix Colson afirm fr ezitare: Nu ne mai este ingduit s ne indoim astzi c natiunile pelasge nu au fost poporul latin si au contribuit la fondarea Romei’, iar Jean Lemoniere afirm si mai rspicat: ceea ce este inafar de orice indoial e originea oriental a celtilor, romanul sau dacul modern este adevratul celt, a crui origine este Europa oriental’. Nu mai putin categoric este Andre Lefevre (18341904) in cartea sa Le races and langues’ (Ed. Biblioteque Scientifique International, 1893) cand spune: ca si grecii, latinii isi ignor originile, viata lor istoric a inceput in secolul al VIII-lea i.H, iar ei nu puteau s creeze, nici s intemeieze limba lor in Italia, rmanand o singur solutie, s o aduc cu ei de acolo de unde au plecat, adic etruscii plecati din zona Muntilor Apuseni’. S mai adugm acestora si faptul c unele obiceiuri de la unele curti europene includeau afirmarea dovedit a originii etnice din zona getic, cum era cazul nobililor sau regilor castilieni, care, la investire lor nobiliar sau regal, trebuiau s demonstreze c sunt geti. Si polonii, cehii, estonienii si letonii se revendic cu mandrie astzi de a fi de origine dac. De altfel, Gotfried Wilhelm Leibnitz (1646-1716) in Unitatea lingvistic european’ afirm categoric: celtii cu romanii au origine comun’ (german in limba latin inseamn frate geamn), originea si-o afirm atunci cand spun Ich bin Deutch (eu sunt dac); denumirea timpurie a germanilor a fost Alemain si Dac, iar olandezii isi spun de-a dreptul Dutch (daci). Carol Lundius (16381715) afirm fr echivoc, in Cronica ducilor de Normandia’, c strbunii lor au fost vechii daci. Adugm si faptul c teritoriul Germaniei vechi se invecina la est cu Dacia si Panonia si c ungurii nu s-au linistit decat dup ce au fost zdrobiti de germani in btlia de la Lechfeld (955), dup care si-au organizat un stat pe teritoriul aproximativ al Ungariei de astzi. Pan si englezul Robert Sheringham (16021678), la 1670, in De anglorum Gentis origine Disceptatio’, spunea: noi, englezii de azi, nu stiu de ce ni se spune goti, cand noi suntem de fapt geti de la Marea Neagr, iar strbunii nostri geto-dacii au fost cei care denumeau continentele asa cum se numesc ele astzi: Europa, Asia, Africa, si tot ei inventar tipurile de scriere si de alfabet’, si asta o spunea cu cateva sute de ani inaintea descoperirii tblitelor de la Trtria.
continuare n numrul viitor
* Valeriu Lupudoctor n stiinte medicale
