Introducere
Ceea ce defineste o natiune, o colectivitate national sau, pan la urm, un popor este limba pe care o vorbeste. Trstura principal a acestui aspect il constituie faptul c limba este cea care ofer cadrul necesar comunicrii, intelegerii si interelationrii membrilor comunittilor care formeaz acel popor. n egal msur, ofer cadrul prin care organizarea, administratia, legislatia, arta, traditiile si cultura in general se manifest; in plus, permite in acelasi timp tezaurizarea si transmiterea acestora din generatie in generatie. Pan la urm, limba unui popor se constituie intr-un act identitar pentru acel popor, pentru c il defineste ca entitate national si cultural; inssi denumirea poporului sau natiunii va fi dat de numele limbii vorbite. Ceea ce din punct de vedere istoric este greu de precizat este cine a fost la inceput: un popor care si-a format o limb ca mijloc de comunicare, sau limba care a coagulat in jurul ei o populatie intr-un anumit spatiu geografic, realizand astfel entitti nationale sau popoare? nsusi Eminescu spunea: ‘nu noi suntem stpanii limbii, ci limba este stpana noastr’ (M. Eminescu – Opere, vol XV, 1989), iar Biblia consacr prioritatea limbii prin cunoscuta formulare ‘La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnmezeu si Dumnezeu era Cuvantul’, ‘Acesta era intru inceput la Dumnezeu’ (Evanghelia dup Ioan: 1; 1,1). De remarcat este faptul c, de-a lungul istoriei, limba, indiferent de originea ei, a suferit un proces continuu de dezvoltare si perfectionare, pe msur ce si poporul pe care il defineste face pasi importanti pe linia progresului si emanciprii materiale si spirituale. ntocmai precum copilul invat s vorbeasc, ptrunzand treptat in esenta culturii si spiritualittii poporului din care face parte, tot asa fiecare generatie va invta si va contribui la perfectarea limbii pe care o foloseste, imbogtind-o in continut si expresivitate. Asa incat modalittile prin care limba noastr s-a dezvoltat tin, fr indoial, de evolutia si dezvoltarea societtii romanesti, de contributia fiecrei generatii la dezvoltarea actului de cultur, indiferent la ce domeniu ne referim si, in bun msur, de interferentele culturale, spirituale, sociale, economice si stiintifice cu alte culturi.
Limba romn n ansamblul limbilor europene
Desigur, ca orice limb, si limba roman are o arie de cuprindere si o bogtie proprie acumulat de-a lungul vremurilor. Cele peste 6.000 de graiuri pe care le contine patrimoniul lingvistic universal (Mircea Malita – 10.000 de culturi, o singur civilizatie, Ed. Nemira, 2001), care de fapt reprezint tot atatea culturi si entitti etnice, au o rspandire neuniform la scar planetar, asa incat pot permite o ierarhizare a lor in functie de numrul de vorbitori, numrul de cuvinte cuprinse in lexicul lor si de spatiul geografic pe care il acoper. n functie de acesti parametri, se poate spune c fiecare limb isi are o important mai mare sau mai mic in ansamblul lingvisticii zonale sau planetare. n plan european, limba roman este considerat a cincea limb ca bogtie lingvistic. Cu cele peste 62.000 de cuvinte pe care le cuprinde in vocabularul su, limba roman se situeaz dup limba englez (peste 100.000 de cuvinte), limba francez (peste 76.000 de cuvinte), limba german (peste 75.000 de cuvinte) si limba spaniol, cu peste 70.000 de cuvinte. Bogtia vocabularului unei limbi se va reflecta de o manier extrem de convingtoare in varietatea formelor de exprimare, in expresivitatea figurilor de stil si bogtia metaforelor care coloreaz graiul respectiv. La acest aspect, un aport important il are si complexitatea formelor gramaticale, capitol la care limba roman exceleaz, avand, din acest punct de vedere, reputatia unei limbi dintre cele mai complexe. De aici si expresivitatea sa deosebit. Ca spatiu geografic de cuprindere, limba roman este a saptea limb la nivel european, pornind din muntii Pocutiei (Transcarpatia) pan in muntii Pindului (din sudul peninsulei Balcanice), din tinutul transnistrean al Bugului, pan dincolo de campia Panoniei. Concentratia cea mai mare a vorbitorilor de limba roman se inregistreaz pe teritoriul actual al Romaniei (peste 90% vorbitori de limba roman) si zonelor limitrofe: Basarabia, Bucovina de Nord cu tinutul Hertei, Maramuresul istoric, Kadrilaterul, Timocul, Banatul sarbesc, Voievodina si spatiul dintre granita vestic a Romaniei si Tisa. Observand cu atentie acest spatiu, vom constata c, practic, se suprapune spatiului traco-dacogeto- iliric al antichittii preromane. Procentul vorbitorilor de limb roman in aceste teritorii, vremelnic desprinse din trupul trii, variaz intre 40 – 70%, din cauza politicii de deznationalizare fortat pe care autorittile statelor respective au intreprins-o constant de-a lungul istoriei. Asa incat, dup numrul de vorbitori la scar european, limba roman ocup locul nou, cu peste 28 milioane de vorbitori, din care 17 milioane in Romania (peste 90% din locuitorii actualei Romanii).
Originile limbii romne
Este o problem care, in ultimele decenii, a devenit extrem de actual, prin cele dou ipoteze care frmant lumea lingvistilor: provine limba noastr dintr-o limb arhaic puternic latinizat, a crei fond lexical cu greu se mai regseste astzi, sau este o protolatin din care vor deriva limbile romanice, inclusiv limba latin? Indiferent cum am privi lucrurile, trebuie pornit de la premisa c si limba roman, ca orice limb, are o istorie proprie, care se pierde in negura timpurilor. Grosso modo si conform traditiei puternic inrdcinate in istoria poporului roman, se consider c limba roman este produsul puternicei latinizri a limbii bstinasilor daco-geti si traco-iliri din teritoriile ocupate de romani sau limitrofe acestora, pe parcursul a peste cinci sute de ani (300 i.e.n. – 271 d.H.) care a fcut ca fondul latin al limbii romane s depseasc 70%. Dea lungul secolelor, limba roman, ca oricare alt limb, va suferi numeroase influente, intre care cea mai notabil este influenta slav din secolele X – XV, care va face ca intre 11,7% si 14,6% din vocabularul nostru s aib origine slav. Procesul de modernizare a limbii ins va incepe in Transilvania, cu Scoala Ardelean, in secolul al XVIII-lea, prin corifeii acesteia: episcopul Inochentie Micu (Klein), Samuel Micu (Klein), Petru Maior si Gheorghe Sincai, concomitent cu cea din Moldova si Tara Romaneasc, prin Ion Heliade Rdulescu, Gheorghe Lazr si Gheorghe Asachi, care vor demonstra si documenta latinitatea limbii romane si chiar vor reusi introducerea scrierii latine. Acest proces de modernizare se va desvarsi in epoca lui Eminescu, prin creatia cruia limba roman capt cel mai frumos vesmant al su, ‘pe cat se poate omeneste prevedea, literatura poetic romaneasc va incepe secolul XX sub auspiciile poeziei lui, si forma limbii nationale, care si-a gsit in poetul Eminescu cea mai frumoas alctuire pan astzi, va fi punctul de plecare pentru toat dezvoltarea viitoare a vestmantului cugetrii romanesti (Titu Maiorescu – Eminescu si poeziile lui, 1889). Este epoca cand ia avant limba literar cult, asa incat in perioada interbelic putem vorbi deja de o limb matur, puternic, expresiv si melodioas, comparabil cu marile limbi europene. Cum era de asteptat, avand in vedere istoria zbuciumat si trist a poporului nostru, originea si evolutia limbii romane au suscitat si continu s suscite discutii si controverse, initiate si sustinute mai ales de cei care, poposind tarziu in Europa, cum ar fi migratia slav din secolele VI – VII (velicorusii, malorusii, bulgarii, sarbii, slovenii, croatii, slovacii si polonii) sau migratia maghiar (hunii si ungro-finicii) din secolele VIII – X, si-au arogat drepturi istorice, din nefericire pentru ei nesustinute de argumente stiintifice. Asa de pild, istoriografia maghiar sustine c Panonia (campia Panoniei), unde maghiarii s-au asezat punand bazele imperiului hunic, era o intindere nepopulat care va fi invadat tarziu, dup venirea lor, de o populatie de pstori venit din Balcani, desi datele istorice arat c zona respectiv, la invazia maghiar, era populat de iliri, o ramur a daco-getilor, iar pe teritoriul Transilvaniei existau deja structuri statale (cnezate si voievodate) care se opuneau pretentiilor teritoriale ale acestor triburi nomade sedentarizate aici (Cronica notarului Anonymus – Gesta Hungarorum). n acelasi registru, si istoriografia bulgar sustine c nici zona Pontului Euxin si sud dunrean nu era populat decat de niste comunitti grecesti izolate, nicidecum de getii care aveau s opun o rezistent darz invaziei romane, ceea ce l-a fcut pe impratul Traian s ridice un monument impuntor pentru glorificarea victoriei sale (vezi Tropaeum Traiani, de la Adamclisi), ca de altfel si columna lui Traian din Roma, pentru eterna glorificare a victoriei romanilor asupra dacilor lui Decebal. Mai mult, in opinia urmasilor invadatorilor din acele timpuri, limba vorbit de bstinasi nu putea fi latina, latinizarea neputandu-se realiza in 165 de ani, cat a durat ocupatia roman (106 – 271), de la rzboaiele dacice pan la retragerea aurelian. n abordarea acestei probleme se pierde voit din vedere faptul c spatiile daco-getic si traco-iliric cuprindeau teritorii intinse la nord si la sud de Dunre, c ocupatia si colonizarea roman la sud de Dunre se realizaser deja cu trei sute de ani inaintea rzboaielor dacice (teritorii cunoscute ca Moesia Inferioar si Moesia Superioar), iar circulatia intre teritorii era destul de liber si intens pe cele dou maluri ale Dunrii, asa incat influentele prin colonizare, migratie si comert erau suficient de puternice cu mult inaintea rzboaielor dacice. Prin urmare, procesul de latinizare a populatiei daco-getice si tracoilirice se va realiza intr-o perioad de peste cinci sute de ani, timp suficient ca noua limb s se cristalizeze si s se rspandeasc la nord de Dunre. Si asta dac nu cumva limba vorbit de populatia daco-getic si tracoiliric nu era chiar limba latin intr-o form rudimentar, accesibil comunicrii. Adugm si faptul, consacrat istoric, c in anii 50 ai primului veac al mileniului intai, Apostolul Andrei, unul din ucenicii lui Iisus Hristos, evangheliza zona daco-getic din Scitia Minor (Dobrogea de astzi) si Muntenia; prin urmare, o logic elementar ne demonstreaz faptul c nu poti s evanghelizezi o populatie fr s te faci inteles. Asadar, este de presupus c localnicii pe care ii crestina Apostolul Andrei vorbeau aceeasi limb, cel mai probabil limba latin vulgar. Pentru cei care inc se mai indoiesc de acest adevr, mai aducem un argument, suficient de convingtor, in sprijinul originii latine a limbii romane. n anul 212, impratul roman Caraculla emite celebra ‘Constitutio Antoniniana’ care prevedea drepturi si libertti sociale si economice tuturor strinilor liberi vorbitori de limb latin de pe intreg teritoriul Imperiului roman. Cu alte cuvinte, deveneau cetteni romani indiferent dac erau ‘decediti’ (proveniti din popoarele cucerite, prizonieri de rzboi sau cei care s-au predat de bun voie armatelor imperiului si nu erau inamici ai acestuia): ‘peregrini’ (strini liberi care circulau ca triburi nomade, fr cettenie roman) sau ‘barbari’ care acceptau zeittile romane. n acest context, toat populatia daco-getic si traco-iliric cpta, de jure si de facto, cettenia roman, ceea ce presupunea cunoasterea limbii latine, insusirea legilor si administratiei romane si, desigur, indeplinirea obligatiilor ce decurgeau de aici, chiar dac, in fapt, aceste obligatii constituiau scopul edictului imperial, adic plata taxelor si impozitelor ctre Roma (Cassius Dio – Istoria Roman – vol. II, Ed. Stiintific si Enciclopedic, Bucuresti, 1977).
– continuare n numrul viitor –
* Valeriu Lupu – doctor n stiinte medicale
