Pe data de 6 august, sãrbãtoarea ortodoxã, crestinii sãrbãtoresc Schimbarea la Fatã a Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, numitã în popor Probejenia sau Obrejenia. Este una dintre cele mai mari sãrbãtori religioase, asimilatã sãrbãtorii ce marcheazã despãrtirea de varã, schimbarea vesmintelor naturii, dar si ale oamenilor, cu cele ale noului anotimp.
Domnul însotit de ucenicii sãi a venit la muntele Taborului, din Galileea, urmat îndeaproape de ucenici si mult popor. Iar dupã sase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov si pe Ioan, fratele lui, si i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Si S-a schimbat la fatã, înaintea lor, si a strãlucit fata Lui ca soarele, iar vesmintele Lui s-au fãcut albe ca lumina. Si iatã, Moise si Ilie s-au arãtat lor, vorbind cu El. Si, rãspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este sã fim noi aici; dacã voiesti, voi face aici trei colibe: Tie una, si lui Moise una, si lui Ilie una. Vorbind el încã, iatã un nor luminos i-a umbrit pe ei, si iatã glas din nor zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultati-L”. Si, auzind, ucenicii au cãzut cu fata la pãmânt si s-au spãimântat foarte. Si Iisus S-a apropiat de ei, si, atingându-i, le-a zis: Sculati-vã si nu vã temeti. Si, ridicându- si ochii, nu au vãzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur. Si pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: „Nimãnui sã nu spuneti ceea ce ati vãzut, pânã când Fiul Omului Se va scula din morti”. Prin etimologie popularã, (Pr)Obrejenie aduce dupã sine probozirea cuvânt împrumutat din slavonã „proobraziti” adicã a mustra, a dojeni, a certa pe cineva, a face de rusine, a ocãrî pe cei neascultãtori în aceastã zi dar si în decursul anului ce vine. Aceastã sãrbãtoare în popor, este situatã în interiorul Postului Sfintei Marii, astfel încât este Dezlegare la Peste. Este asadar momentul de „ceartã” între varã si toamnã. Se crede astfel cã din acest moment întreaga naturã capãtã amprenta toamnei. Agricultorii cred cã, dupã 6 august, este posibilã oricând cãderea brumei, dar rareori se întâmplã asa, în schimb îsi mai face aparitia grindina. Detinãtorii de fânete considerã cã acum este momentul cositului otavei, pentru cã înainte de Schimbarea la fatã se crede cã ar avea un gust dulceag si se obtine mai putinã, în schimb, cositã imediat dupã aceastã datã, se spune cã este sãratã si consistentã ca si fânul din prima recoltã. Tot acum sunt estimate roadele livezilor, din convingerea cã de atunci înainte fructele nu se mai „aleg”, adicã nu mai cad singure si vor ajunge sã se coacã. Dacã pânã la aceastã vreme fuseserã „veninoase”, apare „prima” dulceatã a lor. De la Probejenii înainte apele prind a se rãci în credinta popularã se crede cã cerbii le spurcã, urinând în ele iar deacum nimãnui nu-i mai este îngãduit sã se scalde iar cel ce va intra în acea zi în apã se va schimba la fatã bineînteles cã în rãu. Se schimbã chiar si frunza codrului dând verdele crud pe galbenul auriu dând de veste rândunelelor cã trebuie sã se urce pe spatele berzelor pentru a pleca în zone mai calde sãtenii tinând sãrbãtoarea în credinta ca ele vor putea trece toate mãrile fãrã nici un pericol. Acum la plecarea berzelelor în cãlãtorie, nu e bine sã plece nimeni în drumetii pentru a nu rãtãci drumul de întoarcere spre casã. Omul care are dor de ochi dragi ce sunt la distantã mare se uitã dupã berze, ca dorul sã se ducã cu ele. Serpii, sopârlele si toate insectele intrã în pãmânt iar sarpele ce nu a intrat pânã la aceastã zi poate fi omorât. Dacã un tânãr vede un astfel de sarpe si nu-l omoarã, sarpele se va preface în zmeu iar tânãrul pânã la anul îsi va pierde viata. Probajele în credintele bãtrânesti ar niste sfinte, diferite de Rusalii sau Iele, lãsate de Dumnezeu pe pãmânt pentru a face dreptate între oameni. Ca pedeapsã la un om pentru un rãu ce-l face, sfintele îl proboza pe om si, dacã omul nu se pocãia, era sortit mortii. În acea zi fiecare femeie sau bãrbat se fereste de a se ocãrî unul pe altul, cãci tot anul nu trãieste decât în sfadã cu altii. Pe cine doare capul la Schimbarea la fatã, acela un an de zile suferã tot asa. Dacã pânã la Probejenie gospodinele se pãzesc ca sã nu mãnânce mere sau pere pânã la aceastã zi, de Mosii de Schimbarea la fatã se dezleagã mâncarea strugurilor care sunt dusi la bisericã pentru a fi sfintiti. Boabele de struguri desprinse de pe ciorchini si sfintite se numesc „colivã de struguria. În zonele preponderent viticole are loc ritualul sfintirii si binecuvântãrii strugurilor, dupã care ofranda sacrã pregãtitã ca aliment ritual, „coliva de faguri de miere” împreunã cu hidromel este dusã si sfintitã la bisericã, în cazul crestinilor, oamenii luând apoi câte un bob ca „anafurã” din rodul viilor spunându-se: „boabã nouã în gurã veche” era ca o împãrtãsanie ce înlesnea comunicarea cu mortii neamului si dãdea speranta vietuirii pentru cei rãmasi în „lumea albã”. Atât strugurele cât si pestele care se mãnâncã în aceastã zi sunt simboluri ale reînvierii, schimbãrii, prefacerii si continuitãtii iar cel ce mãnâncã struguri înainte de aceastã zi, se spune cã îsi afuriseste matele. În preajma acestei sãrbãtori, stupii care au fost transportati în pastoralã sunt pregãtiti sã fie adusi acasã, iar buruienele si florile prind a se vesteji si nu mai au în ele dulceatã. Cine nu sãrbãtoreste Obrejenia, se usucã si îngãlbeneste ca si florile si e rea de lovituri, plosnite, trãsnete, incendii si contra frigurilor. Toti copiii trebuie sã fie ascultãtori si cuminti, ca sã nu fie proboziti, ocãrîti, în aceastã zi, cã vor fi proboziti tot anul. Fetele nu se spalã pe cap, pentru cã altfel pãrul nu le-ar mai creste, cum nici iarba nu va mai creste începând cu aceastã zi de început al toamnei. Femeile, mai ales în mediul rural, nu mai lasã noaptea ferestrele deschise, nu atât de teama frigului care se instaleazã spre toamnã, ci din credinta cã, în miez de noapte, duhurile rele se trag, de frig, în case si cã membrii familiei atinsi de ele rãmân o vreme cu membrele întepenite sau strâmbe, de parcã i-ar fi tras curentul. „Numai’ atâta-i vara, varã/ Panã-i patu’ mandrii-afarã/ Dacã mandra patu-si mutã/ Poti sã stii, vara-i trecutã.” În aceastã zi se recolteazã de pe câmp ultimele plante si fructe de leac cu puteri vindecãtoare: leustean, împãrãteasã, avrãmeasã, usturoi, flori de musetel, precum si o crengutã cu sapte prune, sau alune si se pãstreazã la un loc neumblat, ca sã nu fie stricate de ceva. Adunate în aceastã zi si dupã un anume ritual, plantelor si fructelor se descântã „de urât” si sunt socotite a avea mare putere de vindecare a frigurilor si altor maladii. Babele satului descântã de urât în aceastã zi, zicând sã se despartã cineva de o fiintã iubitã si sã plece cum pleacã berzele. În aceastã zi culeg coarne bune pentru femei, la nastere. Acum se pune baligã de vacã la uscat, bunã spre a se afuma cu ea cei ce suferã de nãjit. În directã legãturã cu aspectul religios-crestin, sãrbã- toarea poate semnifica si schimbarea noastrã în bine, schimbarea invidiei în bucurie, a rãutãtii în iertare, a împãcãrii cu sine si cu ceilalti.
Dan Horgan
