Armata I fusese planificatã pentru bãtãlia de la Nãmoloasa inainte de a ajunge pe pozitii. Ea s-a instalat in zona de atac dupã un mars executat incepand din nordul Moldovei. Avand in vedere raportul de forte in zonã, impotrivã fiind patru divizii germane si una bulgarã, succesul pãrea asigurat. Si atacul a fost fixat pentru data de 22 iulie. Problemele obisnuite erau legate de starea revolutionarã a rusilor, cãrora li se citeste un ordin de zi al comandantului Brusilo, ordin in care apãreau justificãri ale rãzboiului amestecate cu promisiuni de pace, deci avea un caracter ambiguu. Pregãtirea de artilerie este foarte bine realizatã, ai nostrii devin invingãtori in dialogul cu artileria inamicã. Sunt realizate primele obiective, efectele tragerilor sunt vizibile si creazã o stare de entuziasm in randul ostasilor nostri. Toti sunt pregãtiti pentru asalt in ziua de 25 iulie, cand Guvernul provizoriu care se afla la conducerea Rusiei dã ordin de oprire a actiunilor ofensive. De aceea, comandantul suprem roman este nevoit sã dea un ordin care incepea astfel: ßCu tot succesul obtinut (era vorba de succesul obtinut de Armata a II-a in ofensiva de la Mãrãsti), continuarea operatiilor pe frontul nostru nu mai este posibilã din cauza situatiunii generale pe frontul oriental’. Defectiunea rusã a venit intr-un moment de mare entuziasm, cand romanii aveau un moral deosebit de inalt, iar victoria de la Mãrãsti le dãduse mari sperante. În aceastã atmosferã, convingerea germanilor cã vor avea o mare victorie sporeste necontenit. Cele douã armate romane erau articulate cu armatele ruse si, de aceea, marile infrangeri pe care le-au suferit acestea in Galitia au avut efect negativ si asupra lor. Acolo, frontul rusesc fusese rupt, dar mai mult decat infrangerea propriu-zisã, ideea unui dezastru s-a conturat deoarece spiritul revolutionar dusese la descompunerea unitãtilor militare. Austroungarii castigaserã foarte usor victoriile si- si continuau marsul victorios sub conducerea celor mai inalti demnitari de la Viena. Generalul Cornilov reuseste, totusi, sã mai atenueze ceva din efectul infrangerilor si sã organizeze o rezistentã temporarã in fata Moldovei si a Basarabiei. Pentru marele stat major german, condus cu pricepere de Ludendorff, probema principalã la frontul de rãsãrit devine cucerirea Moldovei si a Basarabiei, apoi ocupara Odesei, ceea ce putea duce la scoaterea din rãzboi a Rusiei si Romaniei, ceea ce ar fi permis Germaniei sã transfere pe frontul de apus trupele de aici. Era foarte important acest scop, deoarece pe frontul apusean deja apãruserã primele elemente ale americanilor intrati, si ei, in rãzboi. Mackensen ar fi trebuit ca, prin un atac in zona Siretului si prin continuarea inaintãrii, sã scoatã Romania din rãzboi, eventual sã desfiinteze statul roman. Planul initial consta intr-un atac realizat in zona Nãmoloasa, dar evenimentele de la Mãrãsti au dus la schimbarea acestuia. Trupele romane si ruse sunt organizate pe noi pozitii, deoarece situatia din Galitia putea sã favorizeze un atac german din nord, care sã invãluiascã frontul roman. Armata a II-a, impreunã cu cea a IX-a rusã, este stabilitã in zona Oituzului. Schimbãri mare se fac si in partea de sud, pe Siret si in zona Putnei. Din Armata I romanã rãmane pe frontul Siretului numai Divizia a 2-a; celelalte divizii vor fi pozitionate, pentru moment, intre Movileni si Cosmesti. Pe cand comandamentul ruso-roman efectua aceste manevre, cel german pregãtea marea ofensivã. Ludendorff preconiza douã mari manevre de inconjurare a trupelor inamice. Mackensen urma sã atace cu Armata a IX-a germanã in partea de apus a Siretului, sã inainteze spre nord, pe malul drept al acestuia, panã la Adjud. Astfel, era intors frontul Armatei a IV-a rusã, impinsã in spatele Armatei a II-a romanã, aflatã intr-o pozitie periculoasã datoritã inaintãrii realizate dupã lupta de la Mãrãsti. Generalul Rohr, cu Armata I austro-ungarã urma, asa cum am vãzut, sã rupã apãrarea de la Oituz, sã inainteze pe valea Trotusului panã la Adjud, unde sã intalneascã trupele lui Mackensen. Astfel, Armata a II-a romanã si cea a IV-a rusã ar fi fost incercuite, obligate sã se predea sau sã se retragã in cea mai mare dezordine. În felul acesta, Moldova ar fi rãmas fãrã apãrare. Pe Siret, insã, atacul lui Mackensen va duce la celebra bãtãlie de la Mãrãsesti, iar trupele lui Rohr vor fi oprite in a 3-a bãtãlie de la Oituz. De soarta acestor lupte atarnau, practic, soarta rãzboiului si viitorul tãrii. Pe 3 august, Armata a II-a germanã primeste ordin sã inainteze pe Putna si Susita. Apar, insã, divergente intre comandanti germani aflati pe linia frontului si comandamentul lor de la Marele Cartier German. Se dorea crearea unui cap de pod peste Siret in regiunea Tecuci, ca punct de sprijin pentru atacul principal descris mai sus. Germanii considerau cã in zona Mãrãsesti vor gãsi mai mult trupe rusesti, pe care stiau cã le pot invinge cu usurintã. Numai cã avuseserã loc unele schimbãri, neprevãzute de inamic. Nemtii erau bucurosi de aparitia unor fenomene cel putin ciudate, in sensul cã, datoritã dezorganizãrii, cateva unitãti rusesti trãgeau unele asupra altora. Se incheiase, chiar, o conventie intre infanteristii rusi si germani, urmand ca acestia sã semnaleze inamicului activitãtile artileriei, care dintre trupele rusesti isi pãstraserã, oarecum, disciplina si ordinea. Grupul lui Mackensen era constituit din Armata a IX-a, grupul Ramnic si grupul Dunãrii, intãrite cu trupe turcesti. Mackensen dispunea, de asemenea, de foarte multe trupe de rezervã, aflate imediat in spatele liniei de front, intre care si trupe de elitã alpine. Sã mai adãugãm si marea putere de foc a unitãtilor sale, respectiv 1135 mitraliere si 865 de tunuri. S-a pãstrat obiectivul unui cap de pod la Tecuci, urmand ca, avand sprijinul trupelor turco-bulgaro-germane din Dobrogea, sã se inainteze panã pe valea Prutului. Armata I romanã se afla pe stanga Siretului, intre Liesti si Biliesti. Ca rezervã se afla Divizia a 2-a de Cavalerie, cu cavaleristii descãlecati luptand ca infanteristi. În linia intai se gãseau 7 divizii inamice in fata a 3 divizii rusesti, care au fost inlocuite cu repeziciune, datã fiind slãbiciunea lor, de trupe romanesti. S-a ajuns la situatia ciudatã ca germanii sã inceapã luptele impotriva rusilor, dar sã le continue imediat impotriva romanilor. Avand in vedere situatia de pe front, in primul rand slãbiciunea rusilor, germanii erau foarte siguri de victorie, de aceea Mackensen, plecand de la Bucuresti, a spus pe peronul Gãrii de Nord celor care il insoteau: ‘La revedere, peste douã sãptãmani, in Iasi’. Si, timp de douã sãptãmani, cei care credeau in el credeau cã se vor reintalni, intr-adevãr, la Iasi. Conducerea militarã romanã era, si ea, ingrijoratã, a avut loc o intalnire a membrilor guvernului cu generalii Prezan, Averescu si Scerbacebv, unde s-a discutat eventualitatea evacuãrii guvernului si armatei in sudul Rusiei. S-a renuntat, insã, la aceastã idee, avand in vedere capacitatea de luptã a romanilor, moralul acestora. Amintirea acelui moment s-a pãstrat aproape integral in folclorul romanesc. În 1975 incã circulau prin satele judetului Vaslui cantece despre lupta de la Mãrãsesti – in satul Rusi din comuna Puiesti, informatoarea de folclor Obreja Soita incã mai canta despre aceastã bãtãlie:
‘Foaie verde meri domnesti,
Lupte ca la Mãrãsesti
Pãmantul n-a mai vãzut.
Nemtii au recunoscut
C-asa iad de foc si fum
N-a fost chiar nici la Verdun.
Plangea soarele pe cer
Cum potopul cel de fier
Crunt loveste-n firul vietii.
Mureau nemtii.
Pier bãietii Romaniei mult iubite
Si in veci nebiruite.
Dar vin nemtii, vin turbati,
De trei zile nemancati.
Mackensen cel ingamfat
I-a oprit de n-au mancat.
El le zice: ‘Dacã vreti
Hranã multã sã aveti,
Bateti romanii indatã,
Cuceriti Moldova toatã,
Cã acolo vã asteaptã
Magazii pline, pãtule
De grau si de pãpusoi,
Cirezi mari si porci si oi,
Pivnite pline cu vin.
Veti pãti voi putin chin
Prin a gloantelor ploi,
Dar ferice fi va de voi.
Dacã veti bate romanii acum,
N-am sã vã uit nicidecum,
Chiar in toatã viata mea’.
Nemtii, auzind asa,
Zboarã, tipã, aleargã, pier
Zboarã-n ploaie de otel.
De viseazã un purcel,
Gras ca ei, pus in frigare,
Mai viseazã o oalã mare,
Cu vin negru de la Iasi,
Se grãbesc in a lor pasi.
Asa de nãprasnic vin,
Parcã-s unsi cu terpentin,
Dar in cateva secunde
Le-a pierit pofta de tot,
De pe la spate romanii
Le strãpung acu plãmanii
Cu-ndãrãtnice baionete,
Altii fug in urma lor
Pe la pusti, mitraliere,
De le suge viata lor.
Mackensen le ordonã
Sã se batã furiosi
Pan vor fi victoriosi,
El le zice: ‘Un glonte rece
Cine peste ordin trece!’
Dar atuncia si romanii
Azvarl bluze, azvarl cãsti,
Azvarl haine, azvarl mãsti,
În izmanã si cãmasã,
Ca furtunã uriasã,
În dusmani se nãpustesc
Ca blãstãm dumnezeiesc.
Fiecare-si grãieste
Cã de acum nu mai voieste
În Moldova a fi stãpan.
Dupã patru sãptãmani
De luptã grea
Mackensen, invins, scria:
‘Înãltate impãrate,
Prin lupte nenumãrate
Ce mereu am inotat
Cu valahul blestemat,
S-au dus toti ostasii mei.
Sã nu crezi cã-mi este fricã.
Moldova-i sãracã, micã,
Nu face cat bravii nostri.
Panã cand luptãm ca prostii?
Hotãrare idioatã,
Împãrate, sã nu iei,
Cã pierdem armata toatã.
Astept ordin, fã ce vrei.’
Dupã cum vedem, desi este vorba de evenimente foarte grave, romanii si-au pãstrat, ca intotdeauna, simtul umorului.
Dan Ravaru
