Instructia educa, iar educatia moralizeaza Grigore T. Popa
Pentru truditorii condeiului este greu s reziste tentatiei de a arunca o privire in ungherul propriei profesii, mai ales atunci cand, dup un periplu profesional de o viat, adun in bagajul su de amintiri florile realizrilor si nostalgia implinirilor. Este cazul profesorului de matematic Dumitru Apostolache, care ni se prezint de ast dat cu un nou volum intitulat provocator si chiar pretentios – am zice noi – ‘Vieti dedicate eternittii’, aprut anul acesta (2017) la Editura Casei Corpului Didactic Vaslui. Cartea este o culegere de proz scurt in domeniul memorialisticii, care, pe parcursul a 217 pagini, evoc oameni, fapte, intamplri dintr-un spatiu consa – crat istoric de aura legendei (tinutul Vasluiului), in care autorul a trit si s-a implinit profesional, social si spiritual. De altfel, profesorul Dumitru Apostolache nu este la prima incercare literar, el este fericitul plsmuitor a celei de a zecea crti, dup debutul su literar pe care sil fcea in 2006, la Editura Sfera Barlad, cu cartea ‘Oglinzile Iubirii’, continuand apoi cu ‘LER – Aspiratia de A FI mereu’ (monografie a Liceului Emil Racovit Vaslui) aprut in 2007, ‘D-ale lu Mitic si Costic’ in 2010, ‘Avem minte s gandim, avem suflet s iubim’ in 2011, ‘Muguri si flori de voie bun’, 2012, ‘Matematica – punte a suspinelor’, 2013, ‘Chimia brili – antul vietii’, vol I si II, 2014, ‘Matematica in tara povestilor’, 2015, si ‘Ei, Ele si mai ales… Eu’ in 2016). Patru dintre aceste crti au tent vdit umoristic, gratie inclinatiei native pentru umor pe care si-o pune in valoare ori de cate ori are prilejul, iar sase, in domeniul stiintific, ultima carte fiind dedicat matematicii, profesiunea si pasiunea de o viat a autorului. Asa stand lucrurile, cel care ar fi pus in situatia de a alege intre a vorbi numai despre autor, sau numai despre oper, ar fi intr-o adevrat dilem. Rezolvarea nu poate fi decat abordandu-le pe amandou deopo – triv, pentru c, cel putin in cazul dom – niei sale, cele dou aspecte (autorul si opera) se completeaz fericit. Asa c am s incep cu autorul, pentru c profesorul Dumitru Apostolache se manifest ca un adevrat matematician atat in gandire, cat si in scriitur. Mai mult, domnia sa este o prezent vie in peisajul cultural vasluian, distingandu-se prin trei calitti distincte: 1. o pasiune ne – dezmintit pentru evenimentul cultu ral, indiferent unde si sub ce form, 2. in – zestrat cu un umor nativ, are acea capacitate a umoristului de a sintetiza in versuri expresive rzboiul dintre tez si antitez, unde sinteza musai trebuie s fie comic si pe care o expune ori de cate ori are ocazia. 3. dup varsta de 63 de ani, public cu precizie matematic, la intervale precise sau variabile (si varia – bila este o notiune matematic) de apro – ximativ un an, cate o carte din prinosul experientei si meditatiilor sale. Mai mult, reuseste s rspund la cele trei deziderate principale ale unui discurs inteligent enuntate de Maurice Roch: 1. s ai ceva de spus – deziderat in – deplinit cu asupra de msur, pentru c, evident, la varsta domniei sale, are o vi – ziune ampl si de ansamblu asupra realittilor existentiale, obtinut prin studiu dublat de intelepciunea cptat prin experient, vorba inteleptului, ‘prin studiu mintea se dezvolt, iar prin experient se imbrac cu intelepciune’. 2. s stii s spui – aici, autorul este la el acas, avand deopotriv si cuvantul la indeman, si darul de a-l transmite, colo – randu-l cu note umoristice, si 3. s te opresti la timp cand ai terminat de spus esentialul. E un dezi – derat mai greu de indeplinit pentru autor, probabil si din cauza bogtiei in – formatiei pentru unele capitole (capito lul I si II, de exemplu) sau abundentei detaliilor, nu rareori subsumate mai degrab subiectivismului in abordare decat laturii obiective, mai ales cand este vorba despre profesie si colegii de breasl. n Addenda, de pild, autorul aduce un emotionant elogiu profesiei sale, dar mai ales calittii de dascl, atunci cand afirm si demonstreaz cu convingere c ‘dasclii sunt oameni buni’ (p. 197) atata timp cat au capacitatea de a ierta, de a ajuta si de a se opune vehement nedrepttii. Toate a – cestea ins, numai atunci cand sunt dublate de vocatie, druire si dragoste, care tin mai degrab de inclinatia inscut de a fi dascl, decat de abilitti castigate. Prin urmare aceast ‘profesie art’ nu poate fi imbrtisat de oricine; nu oricine poate fi dascl, trebuie s fii druit pentru aceast profesie. nsusi ma – rele slujitor al altarului Ioan Gur de Aur (citat de autor) spunea: ‘nu exist art mai frumoas decat arta educatiei. Pictorul si sculptorul fac doar figuri fr viat, dar educatorul creeaz un chip viu, uitandu-se la el se bucur si oamenii, se bucur si Dumnezeu’. Desigur, singura conditie ar fi ca fizionomia dasclului zilelor noastre s se apropie mai degrab de fizionomia antologic a domnului Trandafir decat a domnului Vucea, la fel de celebr in literatura noastr. Dincolo de statutul de dascl pe care si l-a respectat cu sfintenie de-a lungul carierei sale, indiferent de calitatea pe care a avut-o in sistemul educational, se regseste admiratia sa nemrginit pen – tru matematic, exprimat intr-un superb elogiu pentru aceast stiint care ‘nu posed numai adevrul, dar si suprema frumusete (…) de o puritate sublim si capabil de o perfectiune sever’ (Bertrand Russell), unde rigoarea si acuratetea rationamentului devine o atractie in sine prin frumusetea sa – conchide autorul (p. 202). Si, ca s demonstreze aceast frumusete intrin – sec a matematicii, asociaz in acela- si grupaj opera sculptorului vasluian Gheorghe Alupoaie intr-o reusit compa – ratie cu ceea ce defineste frumosul in art (p. 204). Stilul folosit de autorul crtii este unul in general simpatetic si nostalgic, avand in centrul atentiei dasclul si profesia sa. Cu toate acestea, el nu pierde din vedere faptul c dincolo de omul de la catedr este elevul, obiectul asupra cruia se rsfrange actul instructiveducativ, ca parte obligatorie a ecuatiei care in timpurile noastre se pare c inregistreaz o schimbare de paradigm. Dintotdeauna s-a considerat c elevul va fi pe msura dasclului su, dac acesta va sti s-l ridice la nivelul su, sau chiar s-si depseasc dasclul, dac are potentialul necesar. Prin urmare, elevul este, in egal msur, un beneficiar al sistemului educational, dar si un produs al su, valoarea acestui produs depin – zand in mare msur de capacitatea elevului si exigenta sistemului, interfata fiind omul de la catedr, care, de cele mai multe ori, se constituie intr-un adevrat model pentru invtcel. Privite lucrurile astfel, imi este greu s diger formularea ipocrit ce domin conceptia liberal a zilelor noastre, care impune educatia centrat pe elev, sn – tatea centrat pe pacient, politica cen – trat pe om, administratia centrat pe cettean. n felul acesta, obiectul, din iposta zele enumerate mai sus, este exo – nerat de orice contributie, obligatie, formatie, educatie, ci doar ca un consu – mator si beneficiar, al crui esec cade automat in sarcina sistemului. n con – secint, eu cred mai degrab c educatia trebuie centrat pe dascl si sistemul de invtmant (adaptat, devotat si formator de caractere), sntatea, centrat pe me – dic si sistemul medico-sanitar (com – petent, performant si eficient), sistemul politic, pe omul politic (educat, corect si cinstit), iar administratia, pe structura ad ministrativ, care trebuie s fie onest, dedicat si pragmatic. Impresia mea este c autorul subscrie acestui punct de vedere, atata timp cat subliniaz cu atata insistent calitatea omului de la catedr si sistemul in care lucreaz. Pentru c nu trebuie s uitm ceea ce spunea Ion Heliade Rdulescu in prima jumtate a secolului al XIX-lea: ‘fr scoal, s nu astepte nimeni nici printi buni, nici fii buni, nici stat bine organizat, condus si administrat’, sau ceea ce Dimitrie Bolintineanu spunea la timpul su: ‘tara va fi maine ceea ce este scoala azi’. Sensibilitatea autorului la actul de cultur este copios reprezentat in capitolul al III-lea, ‘Arpegii culturale’, in care sunt surprinse realizri in plan cultural local, pe care Dumitru Apostolache le recepteaz foarte atent. Aici isi are locul indeosebi publicistica, prin crti care contribuie consistent la mentinerea efervescentei culturale in jurul Bibliotecii Judetene, unde au loc constant lansri de carte si manifestri culturale de interes public. Retinem aici o trecere in revist a operelor cunoscutului critic, scriitor si umorist Teodor Pracsiu (care si semneaz prefata crtii), un al – bum de grafic (ajuns de curand la volumul al treilea) semnat de sculptorul si graficianul Gheorghe Alupoaiei, album dublat de copioase schite biografice care se constituie intr-o adevrat antologie a personalittilor locului. Sunt evocate in acest context realizrile unor persona – litti ale locului, intre care Cleopatra Ravaru, Gabriela Plcint, Nicolae Ionescu, Valeriu Lupu, Ioan Gheorghe Pricop, Gheorghe Ciobanu si Victor Ailoaie. Fapt remarcabil pentru acest capitol este o abordare consistent a operei profesorului Dan Ravaru inchinat Primului Rzboi Mondial, care, dincolo de tragedia istoric prin care a trecut poporul nostru in acele timpuri, a avut o finalitate fericit – Romania Mare – in granitele ei firesti, reintregit, pe fun – dalul eroismului si gloriei armatei romane. De altfel, eruditului Dan Ravaru, i se mai rezerv dou evocri ocazionate de operele acestuia in domeniul umoristic; ‘Memorial umoristic’ si ‘Umor si spirit critic la cronicarii moldoveni’ din care transpare un umor necontondent, dar savuros, pentru care, dincolo de tonul elogios, ii consacr cateva versuri sugestive: Ravaru-i fenomenal / Si prin tot ce isi asum / Cu al su memorial / Viata lui este o glum.
– continuare n numrul viitor –
* Valeriu Lupu – doctor n stiinte medicale
