– continuare din numãrul trecut –
În evolutia milenarã a poporului roman, evenimentele de la 9 mai 1877 si 9 mai 1945, precum si Ziua Europei, se inscriu ca momente glorioase ale luptei romanilor pentru libertate, unitate si independentã. Sãrbãtorirea zilei de 9 mai este pentru poporul roman un prilej de indreptare a gandurilor pline de recunostintã cãtre generatiile de luptãtori si eroi pentru dreptate socialã, libertate, unitate si independentã.
9 mai 1945 – încheierea celui de al doilea rîzboi mondial în Europa
Cãtre sfarsitul primei decade a lunii mai 1945, sutelor de mii de combatanti din armatele participante la bãtãlia pentru infrangerea Germaniei, aflate in primele linii in Podisul Boemiei, pe Elba, in zonele Linz sau Graz, din zonele muntoase ale Austriei, le-a fost dat, in sfarsit, sã trãiascã momente inãltãtoare prin linistea bruscã, iesitã parcã din obisnuinta omeneascã, apãrutã in urma incetãrii luptelor. În noaptea de 8 spre 9 mai, la ora 2:00, in cartierul berlinez Karlshorst, conducãtorii celui de-al treilea Reich au semnat actul capitulãrii neconditionate in fata reprezentantilor principalelor puteri aliate. În mod oficial, cel de-al doilea rãzboi mondial in Europa luase sfarsit prin strãlucita victorie a Natiunilor Unite asupra Germaniei naziste. Pe cea mai mare parte a frontului au amutit tunurile si mitralierele, incetand exploziile infernale. Doar in sectoarele in care actionau trupele sovietice si romane, in Podisul Boemiei, luptele au mai durat cateva zile, panã la 12 mai, datoritã refuzului grupãrii germane care activa in aceastã zonã de a depune armele. Marea victorie asupra fascismului a gãsit armata romanã in prima linie, alãturi de celelalte forte ale coalitiei antihitleriste. Prin mobilizarea intregului sãu potential material si uman, prin jertfele date pe campurile de luptã, poporul roman si-a inscris numele la loc de cinste in cronica rãzboiului, el aducandu-si o contributie de pret la salvarea civilizatiei umane, grav amenintate de puterea nazistã. Prin mutarea, aproape instantanee, cu cateva sute de km a frontului panã cãtre granitele Bulgariei, Iugoslaviei si Ungariei, Înaltul Comandament al Wehrmachtului s-a vãzut nevoit sã abandoneze spatiul balcanic, Germania fiind amenintatã direct si dinspre sud-est. Ostasii romani s-au bãtut apoi cu indarjire, in cooperare cu trupele sovietice din compunerea Fronturilor 2 si 3 Ucrainean, pentru desãvarsirea eliberãrii teritoriului national de sub ocupatia horthysto-hitleristã si, mai departe, pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei si Austriei, panã la victoria finalã. Suma totalã a efectivelor romane participante in luptele pentru infrangerea fascismului a depãsit 540.000 de oameni, iar tributul de sange plãtit de cele douã armate romane, Armata 1-a si Armata 4-a, care s-au gãsit aproape tot timpul in ofensivã, mãrind de regulã pierderile, s-a ridicat la aproape 170.000 de morti, rãniti si dispãruti. Ostasii romani s-au bãtut cu trupele hitleriste si horthyste timp de 265 de zile, din august 1944 si panã in mai 1945, au luat pieptis 20 de masive muntoase importante, au fortat 12 mari cursuri de ape, au eliberat 8717 localitãti si alte zone populate din Romania, Ungaria, Cehoslovacia si Austria, dintre care 53 de orase. Trupele romane combatante au capturat aproximativ 120.000 de prizonieri si au ucis in timpul luptelor circa 20.000 de militari. De asemenea, romanii au distrus sau capturat insemnate cantitãti de munitii, armament si tehnicã de luptã. În total, Armata romanã a scos din luptã echivalentul din acea vreme a 14 divizii germane si ungare. Faptele de arme, de cutezantã, eroism si pricepere ostãseascã sãvarsite de militarii romani pe frontul antihitlerist au fost evidentiate in numeroasele ordine de zi pe care le-au dat ministrul de rãzboi, precum si comandantii de armate, de corpuri de armatã si de divizii in timpul acestui rãzboi. Demn de subliniat este faptul cã participarea Romaniei la infrangerea inamicului s-a sprijinit exclusiv pe resursele economice si financiare ale tãrii, fapt aproape singular in randurile statelor mijlocii si mici, componente ale coalitiei antihitleriste. Întreaga armatã romanã care a actionat pe frontul antifascist a fost inzestratã si aprovizionatã prin eforturile poporului roman, cheltuielile economico-financiare ale statului in perioada rãzboiului antihitlerist trecand cu mult peste un miliard de dolari, echivalent in valutã raportat la anul 1938. Actiunea militarã a Romaniei desfãsuratã in cadrul coalitiei antihitleriste a adus si importante beneficii strategice si operativ tactice, grãbind victoria asupra armatei naziste. Comparativ cu aportul altor state membre ale Natiunilor Unite participante la rãzboi, contributia Romaniei la obtinerea marii biruinte de la 9 mai 1945 se situeazã la loc de frunte, definit ca atare de unele personalitãti politice si militare din tãrile aliate. Cu toate acestea, statutul international al Romaniei la sfarsitul celui de-al doilea rãzboi mondial a fost fixat in mod nedrept, prin Conventia de armistitiu semnatã la Moscova, la 12 septembrie 1944, si prin ßintelegerile’ convenite in capitala sovieticã, in octombrie 1944, intre Stalin si Churchill, privind delimitarea sferelor de influentã in Europa centralã, de est si de sud. La Paris, in pofida aportului ei considerabil – militar, economic si uman – la marea victorie aliatã din mai 1945, Romania a fost tratatã ca un stat invins, clauzele teritoriale, politice, economice si militare fiind oneroase. Tratatul de pace cu Romania, semnat la 10 februarie 1947, nu a recunoscut cobeligeranta tãrii noastre din anii 1944-1945, fapt ce a constituit o mare nedreptate sãvarsitã fatã de poporul roman si armata sa. Omagierea ostasilor care si-au dat viata pentru infrangerea fascismului trezeste cele mai alese sentimente in randurile ostirii si a populatiei civile, care iartã, dar nu uitã jertfele bunicilor si pãrintilor nostri pentru apãrarea pãmantului strãmosesc.
9 mai – Ziua Europei
Dupã incheierea celui de-al doilea rãzboi mondial, mai multe personalitãti marcante ale vietii politice europene au fost preocupate de crearea unor institutii pentru apãrarea pãcii si prevenirea izbucnirii unor noi conflicte armate. 9 mai 1950 este consideratã ziua de nastere a Uniunii Europene. Din initiativa lui Jean Monet, consilier pe probleme economice si om politic francez, si a lui Robert Schuman, eminent jurist si ministru al afacerilor externe al Frantei, in perioada 1948-1952, a fost prezentatã Declaratia Schuman, planul care propunea cancelarului Germaniei din perioada 1949-1963, Konrad Adenauer, exercitarea unui control comun asupra productiei de cãrbune si otel, materiile prime cele mai importante pentru industria armamentului. Ideea de bazã era aceea cã o tarã care nu detine controlul asupra productiei de cãrbune si otel nu va avea mijloacele necesare pentru a lupta intr-un rãzboi. Konrad Adenauer si-a exprimat rapid adeziunea intrucat statul german dorea sã devinã un partener al Frantei in realizarea unui proiect generos, menit sã inlãture vechile animozitãti si sã deschidã calea reconcilierii si a colaborãrii. Robert Schuman, francez dupã tatã, luxemburghez dupã mamã si cetãtean german prin nastere, a devenit cetãtean al Frantei in anul 1919, o datã cu revenirea Alsaciei si Lorenei la statul francez. În dupã amiaza zilei de 9 mai, la ora 16:00, in Salonul Orologiului din Quai dùOrsay, Robert Schuman a prezentat indrãzneata declaratie care-si propunea sã modifice soarta Europei, prin reintegrarea Germaniei in marea familie europeanã. El pornea de la constatarea cã ßpacea mondialã nu poate fi asiguratã fãrã a face eforturi creatoare proportionale cu pericolele care o amenintã’. Ministrul de externe francez sublinia cã ßEuropa nu va fi construitã dintr-o datã sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizãri concrete, care sã creeze, in primul rand, o solidaritate de facto’. În urma unor intense contacte diplomatice, la data de 18 aprilie 1951, in conformitate cu prevederile Tratatului de la Paris, a luat fiintã Comunitatea Europeanã a Cãrbunelui si Otelului (CECO), formatã din: Franta, Germania de Vest, Italia, Belgia, Luxemburg si Olanda. Comunitatea Economicã a Cãrbunelui si Otelului, creatã ca organizatie supranationalã, a devenit fundatia pentru infiintarea Comunitãtii Economice Europene (CEE), in urma semnãrii Tratatului de la Roma, la data de 25 martie 1957. În anul 1985, reprezentantii celor 10 state membre, intruniti in Consiliul European de la Milano, au hotãrat ca ziua de 9 mai sã devinã Ziua Europei, ca semn de pretuire a rolului Declaratiei Schuman in realizarea constructiei europene. Comunitatea Economicã Europeanã a fost redenumitã ulterior Comunitatea Europeanã (CE), prin incheierea Tratatului de la Mastricht (Olanda), semnat la data de 7 februarie 1992, care a pus bazele formale ale Uniunii Europene (UE). Ultima amendare a bazelor constitutionale ale Uniunii Europene a fost fãcutã prin Tratatul de la Lisabona, care a intrat in vigoare la data de 1 decembrie 2009. Uniunea Europeanã functioneazã printrun sistem de institutii supranationale, independente si interguvernamentale, care iau decizii prin negociere intre cele 28 de state membre: Franta, Germania, Italia, Olanda, Belgia, Luxemburg (1952), Irlanda, Marea Britanie, Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania, Portugalia (1986), Finlanda, Suedia, Austria (1995), Polonia, Slovenia, Ungaria, Cipru, Malta, Cehia, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania (2004), Romania, Bulgaria (2007) si Croatia (2013). În prezent se desfãsoarã negocieri cu Muntenegru, Serbia si Turcia (desi, avand in vedere deteriorarea dramaticã a statului de drept in urma tentativei de loviturã de stat din iulie 2016, la 24 noiembrie Parlamentul a adoptat o rezolutie in care solicita intreruperea temporarã a negocierilor de aderare cu acest stat). Albania si fosta Republicã iugoslavã a Macedoniei sunt, de asemenea, tãri candidate, in timp ce Bosnia si Hertegovina, dar si Kosovo sunt tãri potential candidate. Existã insã regretul cã Marea Britanie a hotãrat, in urma unui referendum, sã se retragã din Uniunea Europeanã. Romania a aderat la principiile Uniunii Europene in anul 1995, iar la data de 25 aprilie 2005 statele membre i-au confirmat adeziunea, fiind primitã, impreunã cu Bulgaria, la data de 1 ianuarie 2007, in Uniunea Europeanã. Ziua de 9 mai reprezintã un simbol al Uniunii Europene (aleasã ca Zi a Europei de Consiliul European de la Milano, in anul 1985), alãturi de moneda unicã europeanã (euro), drapelul albastru cu 12 stelute aurii (emblemã adoptatã in anul 1955 de cãtre Comitetul Ministrilor, in urma propunerii Adunãrii Parlamentare), deviza ßunitate in diversitate’ si Imnul european (aranjament muzical fãrã text al preludiului la ßOda bucuriei’ din Simfonia a 9-a de Beethoven, realizat de Herbert von Karajan, adoptat ca imn european, in ianuarie 1972, de Comitetul Ministrilor Consiliului Europei).
* Col. (rtr.) Constantin CHIPER
