n intervalul ianuarie – septembrie, populatia judetului Vaslui a sczut 1.237 de persoane. Practic, populatia unei comune mici a disprut din statistici. Dac trendul va continua, este de asteptat ca, pn la sfrsitul anului, sporul natural negativ al populatiei s creasc. Dac ne raportm la perioada 2002-2011, cnd Vasluiul a pierdut 59.000 de persoane (pentru comparatie, municipiul Vaslui are 55.400 de locuitori!), cele mai negre scenarii privind evolutia n plan demografic a judetului se vor adeveri. Conform unui astfel de scenariu, n anul 2050, populatia judetului va scdea la 261.200 persoane.
Anul 2016 a fost unul extrem de prost in ceea ce priveste evolutia demografic. Conform datelor Directiei Judetene de Statistic Vaslui, doar in primele nou luni ale anului, miscarea natural a populatiei a inregistrat un minus de 1.237 persoane. Practic, putem spune c in acest an, Vasluiul a pierdut populatia unei mici comune. Potrivit datelor statistice, si in ultimii patru ani in judet a fost inregistrat un spor natural negativ al populatiei. Astfel, dac in 2012 in judet a fost inregistrat un spor natural negativ de 920 de persoane, in urmtorii ani, decalajul dintre nscutii vii si decese a crescut constant. n anul 2013, a fost inregistrat un spor natural negativ de 1.574 persoane, in anul 2014, un minus de 1.554 persoane, pentru ca in anul 2015 s fie consemnat un spor natural de minus 1.563 persoane.
n zece ani, Vasluiul a pierdut 59.000 persoane
La 20 octombrie 2011, populatia stabil a judetului Vaslui era de 395.499 persoane, din care 197.795 femei (50,01%). Fat de situatia existent la recensmantul din anul 2002, populatia stabil a sczut cu 59.000 persoane (din care 30.000 femei). Populatia stabil a celor mai importante orase este urmtoarea: municipiul Barlad (55.800 persoane), municipiul Vaslui (55.400 persoane) si municipiul Husi (26.200 persoane). Comunele cu cel mai mare numr de populatie stabil sunt Zorleni (8.595 persoane), Banca (5.389 persoane) si Stnilesti (5.117 persoane), iar comunele cu cel mai mic numr de persoane sunt Bogdnita (1.437 persoane), Ibnesti (1.451 persoane) si Blgesti (1.515 persoane). Pe grupe de varst, situatia populatiei la data de 20 octombrie 2011 era urmtoarea; copiii (0-14 ani) detin o pondere de 19,92% in totalul populatiei stabile a judetului, populatia tanr (15 – 24 ani) reprezint 11,71%, persoanele mature (25 – 64 ani) formeaz majoritatea (51,39%), iar persoanele in varst de 65 ani si peste reprezint 15,44% din total. Persoanele in varst de 85 ani si peste detin o pondere de 1,54% in totalul populatiei stabile.
Estimari sumbre
Pentru urmtoarele decenii, Vasluiul va inregistra o reducere sever a numrului de locuitori. n toate cele trei scenarii imaginate in analiza Proiectarea populatiei Romaniei in profil teritorial’, anul 2050 va reprezenta un varf al scderii numerice a populatiei. n estimarea optimist, judetul Vaslui va avea peste 33 de ani o populatie de 298.400 locuitori. n varianta medie, proiectia pentru anul 2050 arat c Vasluiul va avea o populatie de 283.100 persoane, din care 141.200 brbati si 141.900 femei. n ultima variant, cea pesimist, perspectivele demografice sunt de-a dreptul catastrofale. n anul 2050, populatia judetului se va reduce la numai 261.200 persoane. Spre comparatie, in anul 1990, judetul Vaslui se putea luda cu o natalitate de invidiat. n acel an, considerat unul de referint, in Vaslui au fost inregistrati 8.377 nscuti vii, sporul natural fiind de 3.740 persoane. Ulterior, de la un an la altul, evolutia pozitiv a populatiei a inceput s diminueze.










