TRADITII DE POCROAVE SAU ACOPERÃMÂNTUL MAICII DOMNULUI

Acoperãmântulul Maicii Domnului este sãrbãtoarea care încheie cele douã luni ale anului, august si septembrie, în care este cinstitã în mod deosebit Maica Domnului.

Anul bisericesc este diferit de anul civil, el începând la 1 septembrie si încheindu-se la 31 august. De aceea, sãrbãtorile cele mai importante ale începutului si sfârsitului de an bisericesc sunt închinate Maicii Domnului, pentru cã ea este „începutul mântuirii oamenilor”. Sãrbãtoarea mai este cunoscutã în popor si sub denumirea de Pocroave, denumire ce vine de la cuvântul slavon „pocrov” cu semnificatie de vãl, aici de acoperã- mânt al pãmântului cu brumã sau cu zãpadã. Se crede cã cele mai adânci rãdãcini ale traditiilor sãrbãtorii ajung pânã la perioada agriculturii primitive, sãrbãtoare precrestinã cu datã fixã, dedicatã unei divinitãti meteorologice ce marcheazã intrarea în anotimpul rece, atunci când pãmântul se acoperã de zãpadã. În constiinta oamenilor s-a fãcut asociatia între acoperirea pãmântului cu brumã si acoperirea capului fetelor mari îmbroboditul cu basma la nuntã, ca semn al trecerii la statutul de femeie mãritatã. Fetele mari se rugau divinitãtii „Pocroavã” sã le acopere capul cu pãr bogat si frumos, pentru a fi plãcute flãcãilor, dar si sã le acopere capul în sensul mãritatului. Pãrul lung era un însemn al puterii si divinitatea se îndura adesea de rugãciunile fetelor, dându-le pãr frumos, ajutându-le astfel sã-si gãseascã ursitul mai repede. Se considerã cã, în era crestinã biserica a adaptat la ziua aceasta o sãrbãtoare religioasã cu sens apropiat Acoperãmântul Maicii Domnului. S-a fãcut legãtura între notiunea acoperirii pãmântului cu brumã si continutul traditiei crestine care povesteste urmãtoarele: odatã, la Mãnãstirea Vlahilor din Constantinopol stãteau si multi greci care se rugau la Dumnezeu sã-i izbãveascã de dusmani. Iesind afarã staretul mãnãstirii, cuviosul Andrei, privind spre cer, a vãzut-o pe Maica Domnului, înconjuratã de sfinti, rugându-se la Dumnezeu pentru neamul omenesc. Maica Domnului a luat acoperãmântul de pe cap si l-a întins deasupra crestinilor, care se aflau la mãnãstire. Acoperãmântul, se spune, cã strã- lucea mai puternic decât soarele. Dimineata, tot orasul stia despre minunea vãzutã de Sf. Andrei. De la aceastã întâmplare, în amintirea minunii, a rãmas sãrbãtoarea numitã Acoperãmântul Maicii Domnului. Întru cele mai de pe urmã cumplite vremi, când s-au înmultit pãcatele noastre, s-au înmultit si primejdiile asupra noastrã, când s-au împlinit cuvintele Domnului: „Cã se va scula limbã peste limbã si împãrãtie peste împãrãtie, si va fi foamete si ciumã, si cutremure pe alocuria; când ne supãrã pe noi nãvãlirile celor de alt neam, rãzboaiele cele dintre noi si rãnile cele purtãtoare de moarte, atunci Prea Curata si prea binecuvântata Fecioara Maria Maica Domnului ne dã nouã acoperãmântul sãu sã ne acopere, si sã ne pãzeascã pe noi sub acoperãmântul sãu nevãtãmati. În traditia popularã, în prima zi din octombrie femeile cinstesc sãrbãtoarea „Procoavele” prin post si rugãciuni la Maica Domnului pentru a fi acoperite si sã aibã în pazã casa si familia de toate primejdiile: de înec, de boli, de foc, de cumpãnã, de nãpastã, de ducã-se-pe-pustii, de ucigã-l-toaca si de vrãjmasul cel rãu, pentru a fi casa si recolta ferite de foc, iar oamenii pãziti de înec si de boli, vitele sunt stropite cu apã sfintitã, pentru a fi ferite de boli în sezonul rece. Sãrbãtoarea Pocroavelor se respectã si astãzi, chiar dacã se tine post, în multe zone fiind si hramul satului. Pentru aceasta, tinerele fãceau diverse acte de divinatie. Femeile posteau pentru sãnãtatea copiilor, iar fetele se rugau „Sfântului Procoavã” sã aibã pãrul frumos si sã le aducã cât mai degrabã cununa de mireasã. Mai întâi ajunau, apoi mâncau o jumãtate dintr-o turtitã sãratã fãcutã în acea zi, iar cealaltã jumãtate o puneau sub pernã. Se crede cã procedând astfel fetele îsi visau prima întâlnire cu ursitul. Astfel cã tinerele fete se împodobesc astãzi ca pentru nuntã pentru a avea parte de o cãsnicie lungã si fericitã si îsi servesc rudele si oaspetii cu plãcinte umplute cu mere sau cu dovleci. În traditia popularã „Sfântul Procoavã” ar fi un sfânt sfintit de Dumnezeu printre cei dintâi. El acoperã pãmântul cu un strat de zãpadã; de aceea fetele i se închinã, pentru a le acoperi si lor capul cu belsugul pãrului si pentru a le ajuta sã se mãrite cât mai curând. În credinta poporului se povesteste cã în aceastã zi Sfântul Andrei a vãzut-o pe Maica Domnului plutind în vãzduh cu mâinile întinse, rugându-i-se lui Dumnezeu pentru neamul omenesc, iar de atunci oamenii o roagã, la rândul lor, sã îi acopere cu mila sa si sã-i pãzeascã de toate relele…

• Dan Horgan

Bibliografie: – Adrian Fochi – „Datini si eresuri populare de la sfârsitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucuresti, 1976; – Antoaneta Olteanu – „Calendarele poporului român”, Editura Paideia, 2001; – Elena Niculita Voronca – „Datinile si credin- tele poporului român”, Ed. Polirom, Iasi, 1998; – Ion Ghinoiu – „Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundatiei Culturale Române, 1997; – Ion Ghinoiu – „Sãrbãtori si obiceiuri românes ti”, Editura Elion, Bucuresti, 2002; – Ion Ghinoiu – „Zile si mituri. Calendarul tãranului român 2000”, Ed. Fundatiei PRO, Buc., 1999; – Ion Talos – „Gândirea magico-religioasã la români”, Dictionar, Ed. Enciclopedicã, Buc., 2001; – Irina Nicolau – „Ghidul Sãrbãtorilor Românes ti”, Editura Humanitas, 1998; – Narcisa Stiucã – „Sãrbãtoarea noastrã cea de toate zilele”, vol. II, Ed. „Cartea de Buzunar”, 2006; – Romulus Vulcãnescu – „Mitologie Românã”, Editura Academiei R.S.R. Bucuresti, 1985; – Simion FIorea Marian – „Sãrbãtorile la români”, Editura aGrai si Suflet – Culturã Nationalã”, 2001; – Tudor Pamfile – „Mitologia românã”, Editura ALL, Bucuresti, 1997; – „Vietile Sfintilor”, Editura Episcopiei Romanului si Husilor, 1998.