Dup ce, n luna mai, Programul Fiecare Copil n Grdinit a fost ajustat, n sensul c au fost inclusi pentru a primi tichete valorice si copiii sub vrsta de 3 ani, ct si cei peste 6 ani care urmeaz aceast form de nvtmnt, dar si copiii cu dizabilitti sau dificultti de nvtare care pot continua procesul educational n nvtmntul prescolar pn la mplinirea vrstei de 8 ani, guvernul a adus noi modificri acestui program. Astfel, a fost extins perioada de acordarea a tichetelor n valoare de 50 lei/lunar si pe perioada vacantelor, a zilelor libere legale si a sptmnii Scoala Altfel. Mai mult, cererile de acordarea a acestor stimulente se pot depune oricnd, iar acest drept nu va mai fi suspendat, ci doar retras, n caz de absenteism. Lunar, se vor face inspectii inopinate, pentru verificarea prezentei la grdinite a beneficiarilor acestui program.
Programul „Fiecare Copil la Grdinit”, votat in Parlamentul Romaniei prin lege promulgat in luna noiembrie a anului trecut, incurajeaz prezenta la grdinit a copiilor intre 3 si 6 ani prin acordarea unui tichet social pentru grdinit de 50 de lei lunar. Stimulentul se acord familiilor cu mai putin de 284 de lei venituri lunare pe membru de familie si este conditionat de prezenta zilnic a celor mici la grdinit. Initial, acest program se referea doar la copiii cu varste intre 3 si 6 ani, care frecventau cursurile institutiilor de invtmant prescolar, ins ulterior, in luna mai a acestui an, au fost aduse primele modificri, in sensul includerii in categoria de beneficiari si a copiilor sub varsta de 3 ani, cat si a celor peste 6 ani care urmeaz aceast form de invtmant, dar si a copiilor cu dizabilitti sau dificultti de invtare care pot continua procesul educational in invtmantul prescolar pan la implinirea varstei de 8 ani, guvernul a adus noi modificri acestui program. Miercuri, 31 august, au fost aduse noi modificri acestui program, fiind clarificate conditiile de aplicare a Programului „Fiecare Copil in Grdinit” si inserate o serie de msuri de simplificare a procedurilor administrative aferente. Pentru simplificarea procedurilor administrative, documentele necesare inscrierii in program nu vor mai fi prezentate in copie autentificat, ci in copie simpl. Mai mult, este eliminat etapa de suspendare a dreptului la stimulent, acesta fiind acordat sau retras, dup caz, pentru cumul de absente. n ceea ce priveste conditiile de aplicare, actul normativ prevede extinderea perioadei de acordare a stimulentului educational, incluzand perioada vacantelor intra si inter semestriale si a zilelor libere legale, precum si intervalul „Sptmanii Altfel”. Cererea de solicitare a stimulentului va putea fi depus oricand, pe tot parcursul anului scolar, iar acordarea acestui drept se va realiza prin emiterea unei dispozitii scrise a primarului pentru toat perioada de acordare a acestui drept. Acordarea tichetelor sociale este strict conditionat de prezenta regulat a copiilor la grdinit. Normele de aplicare precizeaz c totalul absentelor motivate permise se calculeaz pe baza unui algoritm in care invoirile personale (maxim trei) si scutirile medicale nu pot depsi 50% din numrul total de zile de grdinit din luna respectiv. De acum, in cazul absentelor determinate de situatii exceptionale, cadrul didactic va analiza situatia si va face propuneri justificate conductorului unittii de invtmant privind aprobarea acestora, pe care conductorul le va comunica, ulterior, primarului. Verificarea prezentei beneficiarilor la cursuri se va realiza inopinat de ctre conductorul unittii de invtmant si asistentul social sau de personalul desemnat din cadrul primriei, o dat pe lun. n judetul Vaslui, in prima parte a acestui an, de aceste tichete sociale au beneficiat aproape 6.000 de copiii provenind din familii srace. Stimulentele acordate sub forma tichetelor sociale in valoare de 50 de lei lunar pot fi utilizate pentru achizitionarea produselor alimentare, de igien, rechizite si imbrcminte. Se interzice utilizarea tichetelor pentru cumprarea de tigri sau buturi alcoolice ori valorificarea acestora prin transformarea in bani.