Între cãrtile de mare interes national apãrute la Chisinãu, „Anul 1918. Ora astralã a neamului ro – manesc”, de Anton Moraru si Ion Negrei prezintã, fãrã indoialã, un interes aparte. Este o carte scrisã cu suflet si, totodatã, cu acribie intelectualã, autorii, oameni ai locului, ne oferã date istorice si portrete de luptãtori nationali, ultimele ca elemente inedite. De aceea, in articolul de fatã, vom avea drept cãlãuzã documentarã, aproape exclusiv, lucrarea citatã mai sus. Imediat dupã 1812, au si inceput protestele impotriva acestui rapt teritorial. Situatii dramatice generate de actul respectiv sunt intalnite pe toate palierele sociale. Au fost rupte in douã anumite judete pe care le intalnim pe ambele maluri ale Prutului (Iasi, Fãlciu), ba chiar sate (Petresti, Pogãnesti etc.), fiind despãrtite, astfel, numeroase familii. Apoi, majoritatea marilor boieri avea mosii pe o parte sau cealaltã de Prut, fiind pusi in situatia dramaticã de a alege impreunã cu familia o anume resedintã in detrimentul celuilalte. Imediat vor fi semnalate primele forme de protest, active sau pasive. La 11 februarie 1814, familia Pãduraru din satul Brãnesti reuseste sã fugã pe Prut, dar la trecere este prins de rusi Iacob, capul familiei. Despãrtit, astfel, de ai sãi, este silit sã se intoarcã in satul natal, este pedepsit cu 35 de lovituri de bici si va fi permanent supravegheat de politie. Departe de a fi un caz singular, este un exemplu dintre altele, sute si mii. Conform unui act statistic al vremii, in perioada 1812-1815, cu toatã prezenta grãnicerilor rusi, 5.000 de familii din Basarabia au trecut Prutul in Moldova. Pentru a stopa fenomenul, guvernatorul rus al Basarabiei a interzis orice contact intre rudele aflate, acum, in douã tãri diferite. Interdictia a fost preluatã de sovietici si mentinutã pe tot parcursul existentei U.R.S.S.. Poetul Grigore Vieru povesteste cã, pentru a comunica ceva fratilor de pe celãlalt mal, se improvizau texte, cantate tare pe diverse melodii, continutul nefiind priceput de grãniceri. Conform autorilor de mai sus, in Arhivele Nationale ale Republicii Moldova s-au pãstrat largi liste cu persoane din Chisinãu, dar si din numeroase alte localitãti, care se aflau sub supravegherea permanentã a politiei deoarece isi exprimaserã, intr-o imprejurare sau alta, dorinta unei reuniri a tuturor moldovenilor. Au fost efectuate arestãri in randurile unor reprezentanti ai boierimii pentru legãturi cu romanii de cealaltã parte a Prutului sau pentru treceri ilegale ale respectivului rau. În 1853, guvernatorul Basarabiei a dat o hotãrare specialã prin care se interzicea asezarea unor noi locuitori in satele de pe Valea Prutului. În perioada 1860-1890, tot mai multi dintre tinerii nobili moldoveni (boierii primiserã acest titlu) militau chiar deschis pentru Unirea cu Romania. Anton Moraru si Ion Negrei citeazã din corespondenta dintre Kotzebue, guvernatorul general, si Antonovici, guvernatorul civil al Basarabiei, din 21 martie 1864: „Moldovenii din Chisinãu, tineri din bune familii, au legãturi cu Iasii si Bucurestii si pledeazã pentru Unirea Basarabiei cu Principatele.” Pe alt plan, s-au consolidat si s-au intensificat relatiile dintre bisericile si mãnãstirile din Basarabia si cele din tarã. În felul acesta, intre Prut si Nistru s-au pãstrat traditiile sãvarsirii slujbelor ortodoxe asa cum erau in trecut, s-au adus cãrti trecute pe ascuns peste granitã, reusindu-se ca, in ciuda interdictiilor, sã se mai pãstreze cat de cat limba romanã in biserici. Un exemplu in acest sens a fost construirea mãnãstirii Noul Neamt din Basarabia (foto), cu ajutorul mãnãstirii Neamtului din Romania. Cu toatã brutalitatea regimului colonial rus, patriotii reusesc sã realizeze tipãrituri in limba romanã desi, oficial, acestea erau interzise – iar ceea ce este cu adevãrat remarcabil si constituie un nobil exemplu si pentru zilele noastre, se foloseste termenul de „roman”, nu de „moldovean”. În 1827, filologul si pedagogul Stefan Margela tipãreste „Gramatica ruseascã-romaneascã”, destinatã invãtãmantului. În 1862 se fac incercãri, din pãcate nereusite, dar extrem de onorabile, in scopul organizãrii unei tipografii romanesti la Chisinãu, unde urma sã fie scos si un ziar in limba romanã. În aceeasi perioadã sunt mentionate alte incercãri pentru editarea unor cãrti romanesti, unele realizate: „Abecedarul roman”, „Istoria nationalã”, „Cursul primitiv de limbã romanã”, „Abeceda romanã”. Timp de patru ani, 1867-1871, sub oblãduirea bisericii, dar si in scopuri propagandistice, se permite editarea unui „Buletin al Eparhiei Chisinãului”. La sfarsitul secolului al XIX-lea, doi mari intelectuali de origine basarabeanã trec in Romania, unde devin fruntasi ai luptei nationale din provincia de nastere. Bogdan Petriceicu Hasdeu infiinteazã, in 1890, „Societatea Romanilor Basarabeni”, numitã, semnificativ, „Milcov”. Dupã ce reuseste sã scape din exilul siberian, Constantin Stere se implicã direct in luptele pentru Unire, mobilizand si alti promotori ai acestui deziderat: Mihail Ene, Victor Duca, Nicolae Sinescu si o mare doamnã din Basarabia, Elena Alistar (fiicã si sotie de preot, invãtãtoare, medic de front, unica femeie din acel Sfat al Tãrii care a decis Unirea Basarabiei cu Romania). Numãrul celor arestati si judecati de cãtre autoritãtile tariste pentru afilierea la miscãrile sociale si nationale nu se cunoaste cu precizie, dar in mod sigur a fost extrem de impresionant. Afirmatia de mai sus este demonstratã de faptul cã numai in anul 1912 au fost arestati peste 300 de basarabeni. Ei avuseserã curajul sã protesteze fatã de festivitãtile organizate de rusi cu prilejul implinirii a 100 de ani de la cotropirea Basarabiei. Dintre nenumãratele cazuri de martiri ai cauzei nationale, mentionati de Anton Moraru si Ion Negrei, ne vom opri numai asupra unuia, citand in intregime spusele autorilor: „Mai intai vom vorbi despre Stefan Carjeu, basarabeanul care pentru activitatea sa pe tãram national a cunoscut persecutiile tariste. La 18 februarie 1906, din ordinul colonelului Burkov, seful sectiei e jandarmi din Chisinãu, in baza articolului 21 al Codului rusesc cu privire la apãrarea statului, Stefan Carjeu a fost arestat la Cahul. Avea doar 19 ani cand a fost arestat de politia secretã taristã. În proces i sau adus acuzatii conform articolului 130 al Codului penal al Rusiei, care prevedea contracararea ìpropagandei subversiveî. Stefan Carjeu era acuzat pentru difuzarea unor proclamatii antitariste si de participare la miscarea de eliberare nationalã a Basarabiei. Semnificativ este insã urmãtorul amãnunt: in dosar este judecat cã ìinculpatulî se declarase de nationalitate ìromanî, desi era ìsupus al Rusieiî. Prin urmare, constiinta nationalã a lui Stefan Carjeu nu lasã nici un fel de dubii. Aceastã identificare etnicã este destul de semnificativã dacã tinem cont cã promotorii politicii coloniale a Rusiei fãceau tot ce le stãtea in puteri pentru a starpi insãsi notiunea de ìromanî in Basarabia.” (lucrarea citatã, pg. 16). Dar si dincoace de Prut se lupta, poate cu aceeasi ardoare, pentru eliberarea Basarabiei si Unirea sa cu Romania. Din lungul sir de personalitãti mobilizate in acest sens, cu dãruire sufleteascã si cu mãiestria scrisului, se desprinde prioritar imaginea de o luminã nepãmanteanã a lui Mihai Eminescu. În peste 20 de articole publicate in „Timpul”, el a sustinut cu cea mai deplinã inflãcãrare revenirea Basarabiei si Bucovinei la Moldova, din care fuseserã sfisiate si astfel, implicit, sã intre in componenta Romaniei. Ciclul articolelor a fost generat si de indignarea poetului fatã de marea nedreptate fãcutã Romaniei cand, dupã glorioasa participare la rãzboiul de la 1877, a fost silitã sã cedeze Rusiei judetele Cahul, Ismail si Bolgrad. Desi ar trebui citat in intregime fiecare articol, ne oprim la un text care i-a impresionat si pe autorii de la Chisinãu: „Milionul de romani din asa-zisa Basarabia ruseascã este deschegat si tinut cu sila departe de poporul romanesc. Rusia nu se multumeste de a fi luat o parte mare si frumoasã din vatra Moldovei, ci voieste sã-si ia si sufletele ce se aflã pe acest pãmant si sã mistuiascã o parte din poporul roman. Rusia nu a luat aceastã parte din Moldova pentru ca sã-si asigure granitele, ci pentru ca sã inainteze cu ele, si nu voieste sã inainteze decat spre a putea stãpani mai multe suflete.” Citand acest pasaj, pe langã admiratia pentru intuitiile lui Eminescu, ne-am permis sã facem o comparatie cu spusele maresalului polonez Rydz- Smigly, inainte de al doilea rãzboi mondial: „Nemtii ne vor lua trupurile, rusii ne vor lua trupurile si sufletele.”. În anul 1905, dupã ce Rusia e bulversatã de ample miscãri revolutionare, determinate si de infrangerea dezastruoasã in rãzboiul cu Japonia, lupta nationalã din Basarabia cunoaste un puternic reviriment. În rãzboi, basarabenii au dat numeroase jertfe, fiind postati in locurile cele mai periculoase. A inceput, astfel, o „traditie”, continuatã in cel de-al doilea rãzboi mondial, in interventia sovieticã in Afganistan, actualmente reluatã de ucrainieni, care i-au trimis pe tinerii romani din zona Cernãuti, unii de numai 17 ani si neinstruiti, pe frontul din estul Ucrainei. Acum, incepand cu 1905, profitand de unele libertãti promovate de regimul Stolapin, apare o patrioticã si combativã presã in limba romanã: „Basarabia”, „Viata Basarabiei”, „Moldoveanul”, „Basarabia reinnoi tã”, „Luminatorul”, „Fãclia tãrii”, „Glasul Basarabiei”, „Cuvant moldovenesc”, „Scoala moldoveneascã”. Starea de spirit s-a reflectat si in folclor. Constantin Kiritescu, desi impãtimit de istorie, citeazã cateva versuri din acest domeniu cultural: „Prutule, dacã-i sãca Noi ca fratii ne-am avea Frati de cruce, frati de sange Dupã mini n-ai mai plange. Prutul ista ni disparte Apa aceasta n-ari moarte? Dar ne-om pune noi candva Si cu gura l-om sãca.”
– va urma –
Dan Ravaru
