TRADITII DE SFÂNTUL ILIE SI ILIE PÃLIE (I)

Sfântul Ilie este ziua de celebrare a astrului solar dãtãtor de viatã si luminã marcând miezul verii pastorale, sãrbã- toare cu data fixã, 20 iulie, în fiecare an, când ciobanii separã oile de berbeci, ca apoi sã coboare în sate, pentru prima datã dupã urcarea oilor la stânã la Sân-Georz.

Sunt-Ilie, ca si Sân-George si Sân-Medru, este o divinitate popularã care a preluat numele si data celebrãrii de la un sfânt crestin – Sfântul Mare Prooroc Ilie. El este de departe patronul suprem al verii, al arsitei si frãmântãrilor atmosferice. În Panteonul românesc, el este o divinitate a Soarelui si a focului, identificatã cu Helios, din mitologia greacã, si cu Gebeleizis din mitologia geto-dacã. Neîncetat luptãtor cu fortele rãului, el este si un adversar de temut al oamenilor, în sãptãmâna „Pârlelelor, dacã acestia nu îi respectã ziua, prin incendiile si grindina pe care le poate trimite asupra recoltelor”. Se povesteste cã în timpul nasterii Sfântului Ilie, Sovac, tatãl lui preot al Legii vechi, care locuia in cetatea Tesve, din Galaad a vãzut niste bãrbati îmbrãcati în haine albe, vorbind cu pruncul si învelindu-l pe el cu foc si hrãnindu-l cu vãpaie de foc. Vãzând aceastã vedenie tatãl sãu si înspãimântându- se, s-a dus la Ierusalim si a povestit-o preotilor. Unul din acei preoti, vãzãtor cu duhul, i-a zis: „Omule, nu te teme de vedenia aceea pentru pruncul tãu; dar sã stii cã pruncul acela va fi locas al luminii, Darului lui Dumnezeu si cuvântul lui va fi ca focul de puternic si de lucrãtor. Râvna lui cãtre Domnul si viata lui fiind bine plãcutã lui Dumnezeu, va judeca poporul Israil cu sabie si cu foc”. Regele Ahab, la indemnul sotiei sale, introduce în regatul israelitean cultul zeului Baal. Vãzând acestea, sfântul prooroc Ilie a adãugat si fapte pe lângã cuvinte, pedepsind pe protivnicul lui Dumnezeu si pe popoarele lui, si a zis: „Viu este Dumnezeul puterilor, Dumnezeul lui Israil, dinaintea cãruia eu stau, cã nu va fi în anii acestia rouã si ploaie din cer pe pãmânt, decât numai prin cuvântul gurii mele!” Îndatã cu cuvântul proorocului cerul s-a închis si s-a fãcut secetã; aci dupã cuvântul lui nici o picãturã de ploaie sau de rouã n-a cãzut pe pãmânt. Apoi, a urmat nerodirea pãmântului, lipsa de hranã si foamete în tot poporul, încât sufereau si oamenii, dar si dobitoacele. Ahab l-a amenintat pe Ilie cu moartea. Din aceastã cauzã, proorocul Ilie a fost nevoit sã stea ascuns pânã au trecut anii de secetã. Ascunzãtoarea sa a fost mai întâi aproape de pârâul Cherit. Acolo a fost hrãnit de corbii care-i aduceau zilnic pâine. A stat si în casa unei vãduve, din Sarepta Sidonului unde si acolo a fost hrãnit minunat, cãci bruma de fãinã si ulei ce avea acea vãduvã, s-a ajuns tot timpul cât a fost gãzduit Ilie la ea. Acestei femei, Ilie i-a înviat si copilul care-i murise. La finalul anilor de secetã si pentru cunoasterea adevãratului Dumnezeu, Sfântul Ilie îi propune împãratului sã ridice un jertfelnic pe Muntele Carmel si sã se roage mai întâi prorocii lui Baal, apoi el lui Dumnezeu. Acesta a fost momentul în care Ilie a înlãturat cultul zeului Baal. El a reusit sã coboare foc din cer peste jertfa sa, ceea ce 450 de preoti ai lui Baal nu au reusit sã facã. Ilie a prezis regelui Ahab si sotiei sale cã vor muri de moarte înfricosãtoare, ceea ce s-a si întâmplat. Când s-a apropiat vremea în care voia Domnul sã ia pe Ilie la sine viu cu trupul, Ilie si Elisei mergeau cãtre cetatea Betel. Când amândoi sfintii prooroci au mers la Iordan, Ilie a luat cojocul sãu si, învârtindu-l, a lovit apa cu dânsul si sa despãrtit în douã, apoi au trecut amândoi ca pe uscat. Pe când mergeau ei si grãiau, deodatã s-a arãtat între amândoi un car de foc si Ilie a fost luat spre cer. Atunci a cãzut de sus cojocul lui Ilie, lãsat de dânsul si, luându-l, a ajuns pe tãrmurile Iordanului despãrtind cu el apa ca si Ilie, a trecut pe uscat si astfel s-a fãcut mostenitorul darului care lucra în învãtãtorul lui. În credinta popularã se crede cã Sf. Ilie ar mai avea trei frati; o sorã mai mare, Marina, un frate mai mare Ilie Pãlie si un frate mai mic, Pantelimon sau Sfântul Ilie cel schiop. Sf. Ilie Pãlie e surugiul lui Sf. Ilie si mânã o cãrutã cu doi sau patru cai de scot foc pe nãri si sunt potcoviti cu potcoave de argint si, atunci când îi goneste, bat din copite si scapãrã, si de aceea se vãd fulgerele. Carul lui Sunt-Ilie e lucru sfânt, dumnezeiesc, ascuns de ochii lumii, si de aceea, când iese, acoperã cerul cu nori. Acest car, spre a nu aluneca în mersul sãu, are pe talpa rotii cuie mari ce-i slujesc la întepenire. Aceste cuie, gãurind bolta cereascã, lasã sã curgã ploaia sau grindina dupã faptele oamenilor. Sf. Ilie a primit de la Dumnezeu si sapte tunuri cu care orânduieste toate pentru oameni: de ploaie, de secetã, de foamete, de holerã, de boli, de moarte si de bãtãlie date spre pãstrare fratelui mai mic, sfântului Ilie Pãlie. Dumnezeu i-a dat lui Sf. Ilie si un bici în mânã, pentru a orândui norodul. În credinta popularã se vehiculeazã ideea cã biciul lui Sf. Ilie ar avea douã sfichiuri, unul de aur cu care împrãstie manã când oamenii fac bine iar celãlalt din argint cu care pedepseste cu piatrã oamenii ce fac rãu. Se îngrijeste totodatã sã nu pãleascã fulgere poamele, mai cu seamã prunele, zarzãrele, si astfel sã cadã pe jos înainte de vreme. Dumnezeu i-a dat Sf. Ilie si tunetul, sã trãsneascã dupã diavol. Si Ilie, când a început sã tune si sã trãsneascã, credeai cã se prãpãdeste lumea. De aceea Dumnezeu, vãzând cã Ilie este prea puternic si pentru a-l mai domoli i-a luat mâna dreaptã si piciorul drept. Astfel, ciung si schiop, este si acum; de aceea nu poate umbla singur de acea porneste în goanã dupã draci, numai în cãruta sa. Când dracii nemultumiti se rãscoalã, urcã din iad si rãscolesc norii, atunci Sf. Ilie înhamã caii la cãrutã, pleacã prin cer si începe sã trãsneascã dupã ei. Ei când îl aud pe Sf. Ilie cu cãruta, fug de se prãpãdesc, si se ascund pe unde pot. Si când aleargã cãruta prin cer, face mare hãrmãlaie, la noi pe pãmânt se aude atunci tunând. Când fulgerã, poporul zice cã Sf. Ilie a mai trãsnit un drac. Când trãsneste, dã cu sãgeata în formã de fulger, ce despicã copacii si intrã în pãmânt de nouã stânjeni dupã dracii înspãimântati ce se ascund sub pãmânt în gaurã de sarpe, în scorburile arborilor, pe sub streasina caselor, în turlele bisericilor si chiar în trupul unor animale, Sunt-Ilie trãsneste nãprasnic pentru a nu-i scãpa nici unul dintre ei. Ferestrele si usile caselor nu se lasã deschise în vreme de furtunã, cã poate ascunde vreo spurcãciune de drac în casã si se poate sã trãsneascã casa. Dracul se ascunde mai mult la carpen si de aceea e bine sã nu se punã la casã lemn de carpen ori sã se adãposteascã sub carpen în vreme de furtunã.

– continuare în numãrul viitor –

Dan Horgan