joi, mai 14, 2026
Acasă Locale Vasluiul, pe harta educatiei intergenerationale

Vasluiul, pe harta educatiei intergenerationale

0

Vineri, la Scoala Gimnazial „Alexandra Nechita”, din Vaslui, au avut loc lucrrile celei de-a doua editii a Simpozionului International pentru Educatie Intergenerational, la care au participat elevi, profesori de limbi strine si reprezentanti ai autorittilor locale. Invitatul special al evenimentului a fost Vicente Lopez Brea Fernandez, atasatul cultural si educativ al Ambasadei Regatului Spaniei la Bucuresti.

Simpozionul pentru Educatie Intergenerational s-a bucurat de o participare record, fiind inregistrate solicitri din toat tara. O parte din materialele realizate in cadrul proiectului au fost publicate intr-o enciclopedie de 600 de pagini. Alexandru Mat, coordonatorul Parteneriatului Strategic Erasmus, a oferit o alt dimensiune a avestui volum: la actiuni au participat 700 de cadre didactice, si numai trei judete din tar nu se regsesc in cartea dedicat educatiei intergenerationale. „Multumesc tuturor cadrelor didactice din toate judetele trii pentru onoarea pe care ne-ati fcut-o alturandu-v acestui eveniment. Domnul Vicente Lopez este pentru a treia oar in Vaslui. Pentru comparatie, la Iasi, a fost o singur dat. Pe lang enciclopedie am lansat si o revist care cuprinde materiale foarte interesante. La realizarea ei au contribuit cu materiale reprezentanti din sase tri, printre care Potugalia, Italia, Cipru, Turcia, si noi, care ii coordonm pe toti”, a spus Alexandru Mat. Vladimir Baban, directorul Scolii „Alexanda Nechita”, a subliniat c simpozionul este prima activitate din cadrul Zilelor Scolii, care se desfsoar in perioada 8-9 aprilie. „Srbtorim 35 de ani de la infiintare. Sunt mandru c sunt directorul acestei scoli. n fiecare an, avem rezultate tot mai bune in activitatea noastr”, a spus Vladimir Baban.

Elevii, resursa de inteligenta a judetului

Prezent la manifestare, Vasile Pavl, primarul municipiului Vaslui, a spus c srbtorirea zilelor scolii este un prilej pentru a strange in fata cadrelor didactice toti partenerii, oamenii deosebiti implicati in pregtirea noii generatii. „Eu sunt contemporan cu aceast scoal si m leag multe amintiri de acest loc. Am fost la inaugurarea acestei scoli. Generatiile trec, si avem parte de generatii frumoase. Eu m mandresc cu totii copiii din Vaslui, cu profesorii, pentru c sunt oamenii comunittii. V multumesc si v doresc succes!”, le-a urat Vasile Pavl profesorilor de la Scoala nr. 8 Vaslui. Si Valeriu Caragat, administratorul public al judetului Vaslui, a spus c se mandreste cu toti elevii care sunt resursa de inteligent a judetului. „Apreciez realizarea acestui simpozion. ntotdeauna, noi, dasclii, am cutat s dm ce e mai bun invtmantului vasluian”, a punctat Caragat. Nu in ultimul rand, Vicente Lopez a spus c este o onoare s participe la acest simpozion ca reprezentat al Ambasadei Spaniei in Romania.