Efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Vaslui au desfsurat, la sfarsitul sptmanii trecute, actiuni care au vizat respectarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitti de productie, comert sau prestri de servicii, cat si respectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sanctionarea faptelor de inclcare a unor norme de convietuire social, a ordinii si linistii publice. Actiunile au fost desfsurate in targurile sptmanale din localittile Delesti, Codesti si Vulturesti, iar in urma acestora, jandarmii au aplicat 12 sanctiuni contraventionale si au dispus msura confiscrii unor bunuri in valoare de aproximativ 500 lei. Sanctiunile contraventionale au fost aplicate pentru omisiunea intocmirii si afisrii la locurile de desfacere sau servire, de ctre operatorii economici a preturilor si tarifelor, efectuarea de activitti de comert cu bunuri a cror provenient nu a fost dovedit, tulburarea linistii publice, consumul de buturi alcoolice in locuri nepermise.










