Este de asteptat ca majoritatea parlamentar care a asigurat nvestirea n functie a Guvernului Ciolos s furnizeze si suportul parlamentar pentru votarea Legii bugetului de stat si Legii bugetului asigurrilor sociale pentru anul viitor, crede senatorul Dan Marian, copresedintele PNL Vaslui. „Chiar dac Guvernul Ciolos este compus din tehnocrati (…), are nevoie de o majoritate parlamentar pentru a trece cele dou legi”, a mai spus Dan Marian, acesta fiind primul „test major” al noului cabinet. Din analiza liderului liberal nu lipsesc ns accentele critice. Astfel, „proiectele legilor bugetului pe 2016 arat ca si cum PSD l-ar fi strns cu usa pe domnul prim-ministru Dacian Ciolos”.
n contextul in care, recent, presedintele PSD Liviu Dragnea a declarat c parlamentarii partidului su nu vor depune multe amendamente la cele dou proiecte de lege, pe motiv c „sunt proiectele fostului guvern condus de Victor Ponta, cu anumite modificri”, Dan Marian crede c exist, deja, sprijin din partea PSD pentru votarea celor dou proiecte de lege, desi acesta este conditionat de bugetarea cresterilor de salarii, pensii, alocatii si indemnizatii „promovate in stil populist de fostul premier Victor Ponta”. Astfel, din primele calcule, cheltuielile de asistent social vor creste de la 69,6 milioane de lei la 2,2 miliarde de lei.
Populist sau nu…
… „PNL nu se va opune majorrilor de salarii, pensii sau pentru asistenta social. Oamenii sunt indrepttiti s primeasc mai multi bani in conditiile in care situatia veniturilor lor este in continuare precar. ns, trebuie avut in vedere tinta de deficit (sub 3%), in conditiile in care avem nevoie si de investitii. Sigur c toate aceste cresteri de salarii, pensii si indemnizatii se traduc in cresterea consumului si, prin urmare, in crestere economic. ns, fr investitii publice care s genereze plus-valoare real, nu putem vorbi despre o crestere economic sustenabil, chiar dac aceasta este prognozat la 4,1% din PIB. Romanii trebuie s inteleag c avem o crestere economic vizibil doar din punct de vedere statistic, fr a se materializa si in cresterea calittii vietii fiecruia dintre noi”, a atras atentia senatorul Dan Marian. Copresedintele PNL Vaslui a remarcat, in urma unei analize sumare a proiectului de buget pe 2016, o crestere destul de modest la capitolul „investitii”, identificand si alte puncte slabe ale proiectului, dar si pe cele forte. „n loc de concluzie, apreciez c proiectele legilor bugetului pe 2016 arat ca si cum PSD l-ar fi strans cu usa pe domnul primministru Dacian Ciolos. Este clar c premierul va trebuie s continue s mentin echilibrul macro-economic, in conditiile unei avalanse de majorri de salarii, pensii speciale, indemnizatii si beneficii sociale aprobate de fostul guvern Ponta, dar si a unei promisiuni de dezvoltare viitoare prin investitii. (…) Totusi, s sperm c Guvernul Ciolos va reusi s asigure veniturile prevzute in proiectia bugetar pe 2016. n ceea ce m priveste, consider c se poate reusi, dac se creste capacitatea de colectare a taxelor si impozitelor, prin reducerea evaziunii fiscale, si dac se opreste furtul din banii publici”, a conchis senatorul Dan Marian.











Toti militarii si nu numai au asteptat cinci ani o noua lege specifica si iata ca a venit d-nul Ciolos si Motoc sa strice tot ce au asteptat militarii.Ginditi-va bine domnilor la cit rau faceti!
Comentariile sunt închise.