Altruismul este declansat si stimulat de o serie de factori de mediu si nu este o calitate pe care oamenii o dobândesc prin nastere, potrivit unui studiu realizat de doi profesori de psihologie de la Universitatea Stanford din SUA.
Originea altruismului, privit ca o calitate dobânditã prin nastere sau prin educatie, reprezintã unul dintre cele mai dezbãtute concepte în psihologie, informeazã dailymail.co.uk. Doi profesori de psihologie au realizat o serie de experimente pentru a demonstra cã altruismul este declansat de o serie de factori de mediu, nefiind o calitate pe care oameni o detin încã de la nastere. În 2006, autorii unui studiu realizat pe copii în vârstã de 18 luni au descoperit cã acestia doreau sã îi ajute pe voluntarii din experiment, fãrã ca acest lucru sã le fie cerut expres. Exprimarea comportamentului altruist la copii cu o vârstã atât de fragedã sa înscris în teoria împãrtãsitã de multi oameni de stiintã potrivit cãrora ar fi vorba de o formã de altruism înnãscut. Studiul respectiv a stat apoi la baza unui numãr de alte 12 cercetãri stiintifice. Cu toate acestea, Rodolfo Cortes Barragan si Carol Dweck, profesori de psihologie, au considerat cã existã mai multe aspecte pe care studiul din 2006 nu le-a luat în considerare. Ei spun cã autorii experimentului din 2006 s-au jucat timp de câteva minute cu acei copii, pentru ca acestia sã se simtã confortabil în prezenta voluntarilor implicati în studiu. Însã acea interactiune, oricât de scurtã ar fi fost ea, i-ar fi determinat pe copii sã adopte comportamente altruiste si ar fi influentat astfel rezultatul experimentului, spun autorii noului studiu. „Copiii se aflã întotdeauna în cãutarea unor indicii sociale, iar acesta a fost unul proeminent“, a declarat profesorul Barragan, coordonatorul studiului. Cei doi profesori americani au conceput un nou experiment, pentru a izola efectul pe care l-ar avea o perioadã de „socializare“ înainte de debutul testului. Studiul a fost realizat pe un esantion de 34 de copii cu vârste cuprinse între un an si doi ani, care au fost împãrtiti în douã grupuri. În primul grup, voluntarii adulti trebuiau sã se joace cu mingea cu fiecare copil si sã discute cu acesta. Dupã câteva minute, adultii trebuiau sã loveascã „accidental“ un obiect aflat pe o masã si sã observe dacã acel copil dorea sã îl ajute sã ridice obiectul în cauzã – la fel ca în experimentul din 2006. Diferenta fatã de studiul din 2006 a fost operatã în al doilea grup. În acesta, adultul si copilul trebuiau sã se joace fiecare cu mingea lui – experiment cunoscut sub denumirea „joc în paralel“ – în timp ce adultul vorbea cu copilul. La fel ca în primul grup, dupã câteva minute, voluntarul adult trebuia sã loveascã si sã dea jos un obiect aflat pe o masã. Copiii implicati în jocul reciproc au fost de trei ori mai numerosi în ceea ce priveste intentia de a-i ajuta pe adulti sã ridice de pe jos obiectele dãrâmate de pe masã, în comparatie cu copiii care erau angajati în jocul în paralel. Atunci când cercetãtorii au repetat experimentul, în conditii usor modificate, cu alti copii, cei din grupul de joc reciproc au fost de douã ori mai numerosi în ceea ce priveste intentia de a-i ajuta pe adulti. Potrivit acestor rezultate, comportamentul altruist ar putea fi determinat mai degrabã de relatiile interumane, chiar dacã acestea sunt de scurtã duratã, decât de instincte. Unul dintre argumentele sustinute de cercetãtori în favoarea teoriei despre altruismul înnãscut avea la bazã beneficiile aduse de adaptarea evolutivã – grija instinctivã fatã de cei din jur ar avea ca rezultat o îngrijire reciprocã, îmbunãtãtind propriile sanse de supravietuire.
