Rinichii, douã organe de mãrimea pumnului, situate de fiecare parte a coloanei vertebrale, imediat deasupra liniei taliei, îndeplinesc un rol vital. Rinichii curãtã sângele, prin îndepãrtarea reziduurilor si excesului de lichide, mentinând un echilibru sãnãtos între diferitele substante chimice ale corpului, si contribuie la reglarea tensiunii arteriale. Când rinichii se îmbolnãvesc sau sunt lezati, pot sã-si piardã brusc sau treptat capacitatea de a îndeplini aceste functii vitale. Produsele reziduale si lichidul în exces se acumuleazã atunci în organism, provocând diferite simptome, în special edeme ale mâinilor si picioarelor, dispnee de efort, necesitate imperioasã de a urina frecvent. Dacã persoane respectivã nu este tratatã, rinichii afectati pot, în cele din urmã, sã-si întrerupã functionarea. Pierderea functiei rinichilor este o stare foarte gravã, potential mortalã.
Simptomele bolilor de rinichi: sete si nevoie imperioasã, frecventã de a urina, evacuarea de foarte mici cantitãti de urinã, edeme în special ale mâinilor si picioarelor si tumefiere pufoasã în jurul ochilor, gust neplãcut în gurã si miros al respiratiei asemã- nãtor urinei, obosealã persistentã sau dispnee de efort, scãderea poftei de mâncare, tensiune arterialã tot mai mare, paloarea pielii, piele foarte uscatã, cu mâncãrimi persistente, la copii: obosealã si somnolentã crescutã, scãderea poftei de mâncare, eventual întârziere a cresterii.
Cauzele bolilor de rinichi
Bolile rinichilor se clasificã în acute (când pierderea functiei apare brusc) si cronice (când deteriorarea are loc treptat, uneori pe o perioadã de mai multi ani). Forma cronicã poate fi deosebit de insidioasã: poate sã nu manifeste niciun simptom pânã când nu au avut loc distrugeri considerabile si deseori ireparabile ale rinichilor. Cauzele afectiunilor cronice ale rinichilor sunt deseori dificil de stabilit. Majoritatea sunt rezultatul altor boli sau conditii, cum ar fi diabet, hipertensiune sau aterosclerozã ce împiedicã fluxul de sânge din rinichi. Lupusul si bolile sistemului imun care afecteazã vasele sangvine pot, de asemenea, declansa afectiuni renale provocând inflamatia rinichilor. Unele boli cronice ale rinichilor, dintre care boala renalã polichisticã (se formeazã chisturi în rinichi), sunt mostenite, altele sunt congenitale – rezultat al unui tip oarecare de obstructie sau malformatie a tractului urinar cu care s-a nãscut persoana si care o dispune la infectii si boli ale rinichilor. Bolile cronice ale rinichilor pot fi determinate si de expunerea îndelungatã la substante chimice toxice sau medicamente, inclusiv heroinã. De asemenea, vitamina D în cantitãti excesive si proteinele, mai ales în dieta celor vârstnici sau foarte bolnavi, pot afecta rinichii. Dar, în multe cazuri cronice, cauza exactã rãmâne necunoscutã. Afectiunile acute ale rinichilor pot apãrea în câteva zile dupã debutul oricãrei stãri care reduce brusc si dramatic fluxul de sânge spre rinichi: atacul de cord, leziunile traumatice de tipul celor dintr-un accident, o infectie gravã sau o reactie toxicã la un medicament. Inhalarea sau înghitirea anumitor toxine, printre care alcoolul metilic, tetraclorura de carbon, artigelul si ciupercile otrãvitoare, pot provoca, de asemenea, disfunctia bruscã a rinichilor. Alergãtorii de maraton si alti atleti de rezistentã care nu beau suficiente lichide în timpul competitiilor de lungã distantã pot suferi de insuficientã acutã a rinichilor din cauza unei descompuneri bruste a tesutului muscular care elibereazã o substantã chimicã numitã mioglobinã, ce poate leza rinichii.
Diagnosticarea
Pentru diagnostic, medicul va efectua teste ale sângelui si urinei si, dacã rinichii pot tolera, se efectueazã investigatii cu raze numitã urografie intravenoasã. Dacã diagnosticul rãmâne neclar, medicul poate practica si o punctie-biopsie, utilizând un dispozitiv special cu ac pentru a extrage tesut renal în vederea examinãrii microscopice.
Tratament
Afectiunile rinichilor sunt stãri periculoase si necesitã îngrijiri medicale. Medicamentele, în special cele care controleazã diabetul si hipertensiunea, pot uneori ajuta la încetinirea progresului afectiunilor cronice ale rinichilor. Unii practicieni au descoperit cã anumite diete restrictive sunt utile, mai ales dacã afectiunea este surprinsã din timp. Dar, dacã aceste mãsuri dau gres si rinichii se deterioreazã pânã la punctul în care nu mai pot functiona deloc, existã doar douã tratamente: dializa sau transplantul de rinichi. Deoarece hipertensiunea arterialã este si cauzã si simptom al afectiunii, se vor folosi inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei pentru a micsora viteza lezãrii rinichilor sau un diuretic pentru a mentine tensiunea arterialã scãzutã. Pentru a echilibra substantele chimice din organism, care pot suferi variatii periculoase când rinichii nu functioneazã corect, se pot folosi medicamente de tipul polistirensulfonatului de sodiu care micsoreazã nivelul potasiului si nitratului de calciu care blocheazã absorbtia de fosfor a stomacului. Dacã un test sangvin reveleazã un nivel scãzut al globulelor rosii, medicul poate prescrie o medicatie cu suplimente de fier pentru a reface depozitele organismului de eritropoietinã, o substantã naturalã cu rol în sinteza sângelui. Medicul poate, de asemenea, recomanda suplimente de calciu pentru a împiedica rarefierea oaselor, un efect secundar ocazional al afectiunilor cronice ale rinichilor. Deoarece multe medicamente sunt eliminate prin rinichi, va trebui consultat medicul înainte de a lua orice medicamente eliberate fãrã indicatie medicalã. Se recomandã, în majoritatea cazurilor, evitarea ibuprofenului si paracetamolului. Un numãr tot mai mare de medici încurajeazã modificarea dietei pentru controlul afectiunilor renale cronice. Unele studii au arãtat cã aderenta rigidã la o dietã care limiteazã drastic proteinele poate întârzia sau chiar împiedica continuarea deteriorãrii rinichilor, mai ales pentru persoanele având afectiuni ale rinichilor ca urmare a diabetului. Diabeticii care urmeazã o dietã ce le mentine nivelul glucozei în limite restrânse îsi pot încetini progresiunea bolii renale. Tratamentul prin dializã, care utilizeazã dispozitive artificiale pentru îndeplinirea functiilor rinichilor, este necesar în cazurile cu afectiuni renale avansate. Astãzi, se utilizeazã mai frecvent douã tipuri de dializã. Hemodializa apeleazã la un filtru mecanic pentru curãtarea sângelui. Un chirurg implanteazã un sunt, un mic tub care conecteazã o arterã si o venã, la o mânã sau la un picior al pacientului. De mai multe ori pe sãptãmânã, timp de trei sau patru ore de fiecare datã, un alt tub este conectat la ?unt si sângele pacientului este pompat în afara corpului în hemodializor si apoi pompat înapoi. O altã metodã, numitã dializã peritonealã, utilizeazã membrana peritonealã pentru a ajuta curãtarea sângelui. Un tub de plastic este implantat chirurgical în abdomenul pacientului. Apoi, la fiecare tratament, un lichid numit dializat este infuzat prin tub în abdomen. Deseurile transportate de sângele care circulã prin vasele mici din membrana peritonealã sunt filtrate în dializat, care este drenat în exterior dupã câteva ore. Acest proces este repetat de 3-5 ori pe zi. Cât timp lichidul se aflã în abdomen, pacientul poate sã-si continue activitãtile zilnice normale. Ambele tipuri de dializã prezintã complicatii potentiale si riscuri, în special cel de infectie. Stresul de a fi nevoit sã te supui, în mod continuu, procedurii poate, de asemenea, sã marcheze echilibrul emotional al pacientului. Din aceste motive, persoanele cu boli renale avansate opteazã frecvent pentru transplantul de rinichi. Noile medicamentele anti-rejet si ameliorarea îngrijirilor postoperatorii au mãrit mult indicele de success al acestor interventii chirurgicale. Astãzi, indicele de supravietuire la trei ani pentru pacientii care primesc un rinichi de la o rudã în viatã este de circa 75%; pentru cei al cãror rinichi transplantat provine de la un donator neînrudit decedat, indicele este de circa 60%. Nu orice persoanã cu o afectiune renalã poate candida la transplant.
Dieta, esentiala în tratamentul afectiunilor renale
O dietã specialã de restrictie poate micsora efortul depus de rinichii afectati, mentine lichidele si substantele chimice ale organismului în echilibru si pareazã acumularea de deseuri în corp. Desi astfel de diete trebuie adaptate în mod specific nevoilor individuale ale fiecãrui pacient, toate încorporeazã în mod tipic urmãtoarele restrictii generale: • proteine: nu mai mult de 1 gram pe kilogram de greutate corporalã si pe zi. • potasiu: nu mai mult de 2 grame pe zi. • fosfor: nu mai mult de 1 gram pe zi (de obicei, se realizeazã prin respectarea restrictiilor de proteine). • sodiu: în cazurile de afectiuni renale avansate, nu mai mult de 2 grame pe zi. Suplimentele de calciu (1 500 mg pe zi) sunt recomandate frecvent pentru a contracara rarefierea oaselor care însoteste deseori afectiunile renale.
(Datele sunt preluate din
volumul „Medicina în familie”)
