Pentru c nu au respectat planurile de afaceri, mai multi tineri din judetul Vaslui care au beneficiat de fonduri nerambursabile europene trebuie s dea banii napoi. Este vorba despre persoanele care au avut declarate proiecte eligibile pe Msura 112 – „Instalarea tinerilor fermieri”. Dac prima trans din bani se achit direct beneficiarului, urmtoarele plti se efectueaz dup ce au loc o serie de controale la ferma agricol. Tocmai n aceast etap, unii tineri nu au respectat procedurile, asa c trebuie s returneze sumele ncasate pentru dezvoltarea afacerii. n judetul Vaslui, au fost semnate contractele de finantare pentru 221 de programe, valoarea fondurilor nerambursabile europene ridicndu-se la 4,5 milioane de euro. Beneficiarii eligibili pentru Msura 112 au fost fermierii n vrst de pn la 40 de ani, persoane fizice sau juridice care practic, n principal, activitti agricole si a cror exploatatie agricol are o dimensiune economic cuprins ntre 6 si 40 UDE, este situat pe teritoriul trii si este nregistrat n Registrul fermelor/Registrul agricol. La nivel national, peste 500 de beneficiari sunt n situata de a restitui sumele primite, oarece aproape 20% din beneficiari nu au respectat conditiile de mutare propriu-zis la sate, iar n situatii mai grave nu au respectat planurile de afacere propuse. La demararea programului, instalarea tinerilor fermieri a fost finantat cu o prim de 25.000 de euro pentru ca, ulterior, finantarea nerambursabil s fie majorat la 40.000 de euro.










