Politistii de frontier din cadrul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontier Iasi au participat, ieri, la sedintele festive ocazionate de cei 150 de ani de existent institutional, organizate la sediile structurilor din cele cinci judete din aria de competent a ITPF Iasi, respectiv Botosani, Iasi, Vaslui, Galati si Brila.
Semnarea, la 24 iulie 1864, de ctre domnitorul Alexandru Ioan Cuza a decretului prin care se realiza unirea corpurilor grniceres ti din Tara Romneasc si Moldova a devenit un moment istoric important pentru Politia de Frontier, fiind data de recunoa- stere a identittii institutionale si, de asemenea, temelia organizrii moderne de astzi, care functioneaz la standarde europene. Pentru a srbtori aceasta zi, de o important deosebit pentru fiecare politist de frontier, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontier Iasi a fost organizat o suit de activitti. n perioada 4 -23 iulie, att la nivel central, ct si la structurile subordonate, au fost organizate diferite competitii sportive, la care au participat politisti de frontier, dar si reprezentantii institutiilor cu care Politia de Frontier coopereaz. De la aceste activitti aniversare nu puteau lipsi copiii – comorile cele mai de pret ale politistilor de frontier. Astfel, pentru micuti a fost organizat, pe 20 iulie, n Parcul Expozitiei din Iasi, „Crosul Copiilor”. Pentru c ei sunt cei care fac bucurii printilor n fiecare secund, a fost rndul politistilor de frontier s le aduc zmbetul pe fat. La finalul competitiei, au fost prezentate exercitii demonstrative privind dresajul cinilor de serviciu, micutii fiind fascinati de prestatiile „politistilor patrupezi”. Activittile dedicate Zilei de 24 Iulie – Ziua Politiei de Frontier – nu se puteau ncheia dect cu sedinte festive, organizate la nivelul fiecrei structuri. Evenimentele au debutat cu transmiterea mesajelor de felicitare adresate politistilor de frontier si au continuat cu citirea ordinelor de avansare n gradul profesional urmtor pentru 602 politisti de frontier din cadrul ITPF Iasi, astfel: naintea ndeplinirii stagiului minim n grad, pentru merite exceptionale n atingerea unor obiective deosebite n activitate – 15 ofiteri si 35 agenti; la termen – 48 ofiteri si 504 agenti. Totodat, au fost nmnate Diplome de merit politistilor de frontier pentru recunoasterea rezultatelor foarte bune obtinute n activitatea desfsurat n cursul ultimului an si diplome de excelent membrilor Consiliilor departamentale ale CNP, Birourilor teritoriale ale organizatiilor sindicale si ale Asociatiilor sportive. Au fost nmnate si diplome, pentru aportul adus n antrenamentul cnilor de serviciu si n promovarea imaginii publice a Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Iasi, conductorilor cinilor de serviciu. Nu n ultimul rnd, au fost nmnate plachete ofiterului, respectiv agentului care au fost desemnati „Politistul anului”. De asemenea au fost recompensati si 22 de politisti de frontier care au obtinut rezultate pe linia prevenirii si combaterii contrabandei cu tutun. n acelasi cadru festiv, cstigtorii tuturor competitiilor organizate cu prilejul Zilei de 24 Iulie au fost premiati, primind cupe, medalii si diplome. Conducerea Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Iasi transmite tuturor politistilor de frontier cele mai sincere urri de sntate, curaj si perseverent n greaua dar nobila munc de zi cu zi, multe mpliniri att pe plan profesional, ct si personal, si la multi ani!