Lenuta Soare: Noi suntem intermediarii dintre autorittile locale si persoanele cu handicap

Pentru unii, implicarea social nu nseamn mult; pentru membrii Asociatiei Persoanelor cu Handicap Speranta Vaslui, e un mod de viat. Dup 25 de ani de activitate, nc lupt pentru drepturile oamenilor cu dizabilitti din Vaslui.

Recent, membrii Asociatiei Persoanelor cu Handicap „Sperant a” Vaslui au mplinit 25 de ani de activitate, devenind cel mai longeviv ONG din judetul nostru, moment marcat n cadrul Adunrii Generale care a avut loc luni, 30 iunie, n sala de spectacole a Casei de Cultur „Constantin Tnase” Vaslui. „La eveniment au fost prezenti peste 200 de invitati, printre care s-au numrat membri ai asociatiei, reprezentati ai Spitalului de Psihiatrie Murgeni si ai Centrului Socio-Medical Bcesti, precum si sponsori”, a declarat Lenuta Soare, presedintele Asociatiei Persoanelor cu Handicap „Speranta” Vaslui. ntlnirea a nceput cu oferirea unor diplome de excelent celor 13 voluntari, premii n bani si diplome coordonatorilor din prezent si trecut, precum si membrilor vechi ai Asociatiei. Festivittile au continuat cu un concursul culinar, „Stim s gtim gustri reci”, n cadrul cruia patru echipe au concurat n fata unui juriu prezidat de cntretul de muzic folk Romic Brunchi. Sfrsitul galei a fost… dulce, gratie tortului de 16 kilograme, si recitalului folk sustinut de acelasi Romic Brunchi.

Un ONG n continua evolutie

Nici dup trecerea a peste dou decenii cei din asociatie nu se culc pe lauri. Ei se ocup cu consultanta si revizuirea actelor necesare membrilor, pentru obtinerea pensiilor si ajutoarelor sociale. Recent, au nceput demersurile pentru fuziunea prin absorbtie a Asociatiei de ctre Uniunea Judetean a Pensionarilor Vaslui. Preparativele vor fi coordonate de Lenuta Soare iar termenul pentru finalizarea fuziunii este de patru luni. Asociatia sper ca, n viitor, s ncheie parteneriate cu un CAR si un magazin de tip economat, dorind totodat s implementeze si o idee inedit: nfiintarea unei agentii matrimoniale pentru oamenii cu dizabilitti, o premier pentru judetul nostru. Dar lucrurile nu sunt doar roz, pentru voluntarii si membrii organizatiei. Acestia se lupt cu lipsa fondurilor si cu faptul c nu au posibilitti s plteasc personal calificat. „Am avut studente de la psihologie care au venit si au lucrat cu membrii asociatiei, dar mai mult de dou, trei luni nu au putut sta. Apoi, au venit alti studenti, cu alte moduri de abordare, care si-au creat noi grupuri sau au continuat munca celor dinaintea lor. Pn la urm, am renuntat la ei, fiindc creau dezechilibre si afectau membrii”, a mai spus Lenuta Soare.

Andrei Manolachi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.