Mostenitorii, din Lipovt, marii cstigtori ai Festivalului Fanfarelor

Sute de localnici din comuna Lipovt, alturi de oaspeti de seam – conducerea Consiliului Judetean, a Prefecturii, parlamentari, primari si multi fii ai comunei -, au asistat, duminic, la probabil una dintre cele mai reusite editii ale Festivalului Fanfarelor de pn acum. Editia din acest an a coincis si cu ziua satului, prilej pentru lansarea Monografiei „Contributii privind istoria comunei Lipovt”, aprut prin grija omului de afaceri Marian Neacsu, cettean de onoare al comunei, permanent alturi de aceast comunitate. Un alt cadou fcut Lipovtului, la ceas de srbtoare, a fost prestatia deosebit a „Mostenitorilor”, fanfara din Lipovt fiind desemnat de juriu cea mai bun din concurs si adjudecndu-si, astfel, premiul I, n valoare de 1.500 de lei, si trofeul festivalului, „Fligornul de aur”.

A fost o zi plin de evenimente plcute n Lipovt, dar, de departe, cel mai mare impact l-a avut Festivalul Fanfarelor, ajuns la a X-a editie. Organizatorii, Primria, prin primarul Valerian Hriscu, Consiliul Local Lipovt si Consiliul Judetean, prin Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Vaslui, au adus n localitate cei mai buni instrumentisti din judet si nu numai, fapt subliniat de altfel si de invitatii la manifestare. „Nu pot s nu remarc prestatia deosebit a tuturor fanfarelor participante, care transmit aceeasi emotie vie si aici, dar si la Brlad, Husi, Vaslui sau n zona Negrestiului. Suntem, o demonstreaz din plin si acest festival, un judet cu oameni talentati, care aleg, n ciuda greuttilor cu care se confrunt, s duc mai departe traditia si, astfel, s reziste”, a declarat deputatul PNL Dan Bordeianu, vicepre- sedintele Comisiei pentru aprare, ordine public si sigurant national din Camera Deputatilor. Senatorul PSD Doina Silistru, prezent de asemenea la festival, a ludat prestatia tuturor fanfarelor nscrise n concurs. „Este greu s spui cine a cntat mai frumos. Toti sunt instrumentisti foarte buni, toti, adulti sau copii, au multe ore de repetitii n spate, asa c, din punctul meu de vedere, cstigtori sunt toti, indiferent de pozitia ocupat n clasamentul festivalului”, ne-a declarat senatorul Doina Silistru. Si Dumitru Buzatu, presedintele Consiliului Judetean, a asistat cu ncntare la prestatiile fanfarelor nscrise n festival. „Avem privilegiul ca, n judetul Vaslui, s activeze foarte multe fanfare. ncercm, prin eforturile pe care le facem, s le sprijinim activitatea, s le oferim cadrul adecvat pentru a se afirma. Festivalul Fanfarelor devine, de la un an la altul, o manifestare tot mai puternic, reprezentativ att pentru judetul Vaslui, ct si pentru ntreaga Moldov”, a subliniat Dumitru Buzatu, presedintele Consiliului Judetean Vaslui.

Lista cstigatorilor

Premii: Premiul I – Fligornul de aur – Fanfara „Mostenitorii” (Lipovt) – 1.500 lei;
Premiul a II-lea – Fligornul de argint- Fanfara „Prietenia” (Brlad) – 1.000 lei;
Premiul a III-lea – Fligornul de bronz – Fanfara „Gherghesti” (Brlad) – 800 lei;
Mentiuni: Mentiune I – Fanfara „Trandafirilor” (Vaslui) – 400 lei;
Fanfara „Pungesti” (Vaslui) – 400 lei;
Mentiune II – Fanfara „Doagele” (Dragomiresti) – 300 lei
Fanfara Bcesti – 300 lei;
Fanfara Todiresti – 300 lei.

Cstigtoare a acestei editii, Fanfara „Mostenitorii”, din Lipovt, sub conducerea instructorului Nicolae Balan, a reusit ca n decursul a doar opt luni de pregtire s nlture decalajul valoric existent si s-si adjudece marele trofeu al celei de-a X-a editii a Festivalului fanfarelor – Fligornul de aur. „Fiind solicitat ca instructor la pregtirea Fanfarei din Lipovt, am nteles c este o ndatorire deosebit, dar si o provocare, deoarece, n decursul celor opt editii a Festivalului fanfarelor la care am fost presedinte de juriu, aceast fanfar era una din formatiile slabe din punct de vedere artistic. Mi-am asumat rspunderea, prin aceast proiect, s realizez cu membrii acestei formatii din Fundu- Vii, Lipovt, ceva deosebit, reusind n final nu numai s-i scot din anonimat, ci s le asigur un loc ntre numele mari ale formatiilor de fanfar. Prin evolutia de astzi, consider c mi-am ndeplinit obliga- tiile asumate att fat de mine, ct si fat de cei ce mi-au solicitat ajutorul”, a declarat Nicolae Balan. De mentionat c Fanfara „Mostenitorii” este implicat n proiectul Operational Comun Romnia-Ucraina- Republica Moldova, Prioritatea 3 – „People to People”, proiect implementat de Primria comunei Lipovt si Centrul cultural „Stefan Ciubotrasu”.

Stemnicul junior, revelatia sectiunii Copii

Toate cele trei fanfare de copii nscrise n concurs au fost recompensate de organizatori, dar revelatia sectiunii dedicate lor a fost, fr ndoial, „Stemnicul junior”, fanfara nscut din ambitia si pasiunea primarului comunei Cozmesti, Hristache Sima. Cu o existent foarte scurt, de doar o jumtate de an, „Stemnicul junior”, din Fstci, a reusit s impresioneze juriul Festivalului, cstignd sectiunea si oferind, astfel, garantii puternice c muzica de fanfar are un viitor bun n Fstcii Cozmestilor. „M bucur foarte mult pentru acesti copii. Au reusit, ntrun timp foarte scurt, s ajung la un nivel ridicat. Desigur, mai avem mult de munc, dar acest festival este un nceput bun. Pentru noi ns, mai important dect orice recunoastere este bucuria c muzica de fanfar continu s se aud la Fstci, multimit acestor copii minunati”, ne-a declarat Hristache Sima, primarul comunei Cozmesti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.