Zi de mare srbtoare duminic, 1 iunie, la Hoceni, unde primarul Vasile Tabr, alturi de autorittile judetene, dar si de locuitorii comunei, a inaugurat cteva obiective realizate n ultima perioad: o grdinit modern, un parc, drumul comunal Hoceni- Grumezoaia, dar si darea n folosint a unor echipamente achizitionate pentru interventii n situatii de urgent. Toate acestea au fost realizate n cadrul unor proiecte, a cror valoare total depseste 6,7 milioane lei. Si pentru c inaugurarea obiectivelor realizate n comuna Hoceni s-a fcut de Ziua Copilului, primarul Vasile Tabr a tinut s le ofere cte o mic bucurie si celor mai mici locuitori ai comunei, pentru care a pregtit peste 400 de cadouri
Zi deosebit duminic, pentru administratia local din Hoceni care a marcat inaugurarea unor investitii de peste 6,7 miliarde lei vechi. „Astzi se vd efectele Guvernrii Ponta. Inaugurm trei obiective realizate cu sprijinul autorittilor judetene, dar si cu sprijinul necondit ionat al deputatului Irinel Stativ, care a fcut demersuri s obtinem fondurile necesare pentru realizarea acestora n termen. Vorbim de constructia unei grdinite cu program normal, cu dou sli de clas, o constructie modern realizat printr-un proiect n valoare total de 1.340664 lei, finantat de Guvernul Romniei, prin Ministerul Educatiei Nationale. Proietul avea ca termen limit de executie luna decembrie a acestui an, dar am reusit s-l finaliz m, cu ajutorul constructorului, SC Ceracons, mult mai devreme. Al doilea proiect a crui finalizare o marcm este intitulat „Achizitie de echipamente pentru interventii n situatii de urgent si amenajare parc Hoceni n scopul valorificrii peisagisticii rurale”, un proiect finantat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rural (FEADR) prin Programul National pentru Dezvoltare Rural (PNDR). Proiectul a fost realizat n cadrul parteneriatului public-privat GAL Moldo Prut, a avut o valoare total de 673.459 lei si avea ca termen de finalizare luna septembrie 2015. Noi am reusit s-l finalizm deja si, ca urmare a implementrii proiectului, am achizitionat pentru Serviciul pentru Situatii de Urgent din Hoceni un buldoexacavator pe pneuri marca JCB model 4CX si o frez pentru zpad, marca Mercedes, model Unimog u-130. n cadrul aceluiasi proiect, pe o suprafat de 2.813 metri ptrati de teren viran, din centrul satului, am amenajat si am dotat un parc. A treia, dar nu cea din urm investitie ca important, este modernizarea drumului comunal DC 37 Hoceni- Grumezoaia, cu o lungime de aproape 3,5 kilometri. Lucrarea a prevzut asfaltarea, amenajarea santurilor , construirea de podete si de trotuare. Proiectul a fost finantat de Guvernul Romniei, prin Programul National de Dezvoltare local, subprogramul „Modernizarea satului romnesc”, si a avut o valoare total de 4.701.590 lei. Ca si n cazul celorlalte dou proiecte, lucrarea executat de ast dat de SC Viacons Rutier SRL Husi, a foast finalizat cu dou luni naintea termenului stabilit”, a spus Vasile Tabr, primarul comunei Hoceni.
Totul este sa doresti sa faci ceva pentru comunitatea ta
La inaugurarea obiectivelor au fost prezenti att cetteni ai comunei si fete bisericesti, care au sfintit toate obiectivele realizate, cat si oficialitti judetene: deputatul PSD Irinel Stativ, Dumitru Buzatu, presedintele Consiliului Judetean si Vasile Mihalachi, vicepresedintele institutiei, Andrei Puic, prefectul judetului si subprefectul Mircea Gologan, reprezentanti ai Inspectoratului Scolar Judetean. Autorittile invitate au avut si cte un cuvnt de spus. Dup ce le-a urat la multi ani copiilor, deputatul Irinel Stativ i-a multumit primarului „c nu l-a lsat s doarm n Parlament” si c „l-a btut la cap” s fac demersuri pentru realizarea proiectelor la a crei inaugurare particip. „Realizarea acestor investitii, grdinit, parc, drum, dovedesc c nvt- mntul este o prioritate a Guvernului actual, dovedesc c nu suntem indiferenti la problemele si nevoile comunittii din care faceti arte. Apreciem sprijinul pe care ni-l acordati nou si administratiei locale”, a spus Irinel Stativ. „Trim astzi un moment special pentru c obiectivele inaugurate arat c dac te mobilizezi, dac pui suflet, dac depui o munc asidu, poti realiza ceva frumos pentru comunitatea ta. Apreciez capacitatea primarului de Hoceni, care, cu simt de rspundere pentru oamenii care l-au ales, s-a strduit si a reusit s realizeze toate aceste lucruri frumoase. Apreciez faptul c l sustineti n ceea ce face, pentru c ati nteles c o conducere adminbistrativ trebuie sprijinit. Grdinita si parcul care se dau acum n folosint nu numai c schimb imaginea locului n care triti, dar reflect n primul rnd grija pentru cei care sunt viitorul nostru. Noi nu putem dect s v asigurm c sprijinim toate proiectele bune care se desfsoar n acest judet. Am sustinut financiar realizarea drumului de legtur cu Grumezoaia, acum se lucreaz pe DC 1566 Hoceni- Barbosi, un drum de 10 kilometri pe care sperm s-l inaugurm la anul pe vremea asta, iar proiectele noastre pentru aceast zon vor continua”, a spus Dumitru Buzatu. Sustinerea garantt de presedintele Consiliului Judetean a fost confirmat si de vicepresedintele Vasile Mihalachi: „Am promis c vom face legtura cu satele de peste deal si ne bucurm c am reusit s ne tinem de cuvnt. Vrem s mergem mai departe, s facem legtura cu Murgeniul si, cu sustinerea voastr, a tuturor, sper c vom putea s ne tinem de cuvnt si de acum ncolo”. Cuvinte de apreciere pentru realiz rile administratiei comunei Hoceni a a avut si prefectul judetului. „Nu pot dect s felicit primarul si Consiliul Local c n aceast situatie, n care criza economic afecteaz pe toat lumea, au reusit s realizeze lucruri att de importante pentru aceast localitate si au reusit s demonstreze c, atunci cnd vrei cu adevrat, se poate. Vreau s felicit si constructorii pentru promptitudine si calitate, dar si pe dumneavoastr, care ati ales s sprijiniti administratia local. Acum v revine sarcina s protejati obiectivele date astzi n folosint, pe cele pe care le aveti deja, dar si pe cele care vor mai fi realizate, pentru c, sunt convins, vor mai fi”, a spus prefectul Andrei Puic, fcnd referire si la alte proiecte realizate de primarul Vasile Tabr. Printre acestea am enumera doar cteva: drumuri, o scoal, un dispensar, o sal de sport, un teatru de var si lista poate continua. Mai n glum, mai n serios, primarul spune c vrea s modernizeze comuna astfel nct cine se uit la fotografii cu localitatea s cread c acestea sunt fcute undeva ntr-un colt pitoresc de Iasi. Pentru lucrrile de amploare realizate n comun primarul are si un „secret” pe care ni-l dezvluie: „Totul este s doresti s faci ceva pentru comunitatea ta, s colaborezi si s realizezi ct mai multe proiecte. Totul cu perseverent. Beneficiile sunt ale tuturor : ale noastre, ca administratie local, a localnicilor care beneficiaz de conditii civilizate, a copiilor din aceast comun”. Si pentru c inaugurarea obiectivelor realizate n comuna Hoceni sa fcut de Ziua Copilului, primarul Vasile Tabr a tinut s le mai ofere cte o mic bucurie celor mai mici locuitori ai comunei, pentru care a pregtit peste 400 de cadouri, din care nu au lipsit dulciurile si rechizitele.










