Conducerea PNL Vaslui a schitat directia pe care se va nscrie primarii liberali de acum nainte. Astfel, edilii PNL din judet trebuie s aib ca prioritate zero ntocmirea de proiecte viabile n vederea atragerii de fonduri europene. Simona Polak, presedintele Organizatiei Municipale PNL Vaslui si candidat al partidului la alegerile europarlamentare din 25 mai, a subliniat c primarii liberali din judetul Vaslui au demonstrat din plin c sunt interesati de accesarea fondurilor europene, aceasta fiind, n conditiile unor bugete srace, singura sans pentru dezvoltarea comunittilor pe care le conduc, dar si o dovad de independent si demnitate.
„Ne intereseaz proiectele cu finantare direct de la Bruxelles si le-am spus primarilor nostri, ori de cte ori a fost ocazia, c prioritatea lor trebuie s fie atragerea de bani europeni. Sunt bani alocati de Uniunea European n perioada 2014 – 2020 si sunt proiecte care pot fi finantate direct de forurile europene, primarii putnd astfel avea o oarecare independent politic”, spunea, recent, deputatul Florin Ciurariu, presedintele PNL Vaslui. Liderul liberal arta c fondurile europene reprezint o „sans real”, aflat la ndemna edililor. „Putem face proiecte foarte bune mai ales n agricultur, zootehnie, dar si pe partea de infrastructur”, a conchis Florin Ciurariu. Simona Polak, presedintele Organizatiei Municipale PNL Vaslui, candidat al partidului la alegerile europarlamentare din data de 25 mai, a declarat c „testul european” liberalilor din administratie a nceput odat cu iesirea PNL de la guvernare. „Se poate face performant n administratie si fr a fi la putere. Am mai spus, aceasta este esenta sintagmei „Prin noi nsine!”; s nu stm cu mna ntins, ci s scriem proiecte bune, care s aduc banii europeni n comunittile noastre. Este un test pe care l dm cu noi nsine, este un test pe care l dm cu Uniunea European”, a declarat Simona Polak. Candidatul PNL Vaslui la alegerile europarlamentare din 25 mai i-a nsotit, alturi de presedintele PNL Vaslui Florin Ciurariu, pe primarii liberali din judet ntr-o vizit de studiu la Bruxelles, n luna martie, trgnd concluzii si cu privire la starea de spirit dominant din administratia local. „Ce m-a bucurat cel mai mult la primarii nostri este lipsa blazrii. Exist mult entuziasm atunci cnd se discut despre atragerea fondurilor europene, proiectele ntocmite la nivel local fiind cheia bunstrii comunittilor. Evident, banii primiti de consiliile locale de la CJ sunt insuficienti, iar pe fondul acesta de austeritate, dac nu accesm direct fondurile, fata comunittilor nu se va schimba. Vor suferi direct cettenii, vor suferi comunittile n ansamblu, vor suferi chiar si primarii, iar ei sunt constienti c, dincolo de alegeri, care sunt o dat la patru ani, ei sunt cei care trebuie s rspund n fata oamenilor”, a declarat Simona Polak. „Acum, de fapt, cnd discutia se mut, pe fondul alegerilor de pe 25 mai, tot mai mult pe Uniunea European, pe fondurile care ne revin, dar care trebuie atrase prin proiecte bine ntocmite, acum, repet, devine cu att mai evident curajul pe care l-a demonstrat PNL atunci cnd a iesit de la guvernare. Am ales solutia demn, aceea de a reusi, si vom reusi, cu ajutorul cettenilor care ne-au acordat ncrederea lor”, a mai spus Simona Polak, candidatul PNL Vaslui la alegerile europarlamentare din 25 mai 2014.










