Eliminarea discriminrilor, recunoasterea deplin a drepturilor cettenilor romni, a diplomelor si calificrilor obtinute n tar, precum si libertatea de miscare n spatiul comunitar si tratamentul egal al cettenilor romni n raport cu al altor cetteni ai Uniunii Europene sunt doar cteva dintre obiectivele asumate de PNL. „Trebuie s fim demni n Romnia, iar pentru asta avem prevzute msuri economice si sociale clare, dar trebuie s fim demni si n Europa. Pentru a fi considerati cetteni de prim rang ai Uniunii Europene, membrii PNL din Parlamentul European vor actiona att la nivelul institutiilor europene, ct si prin intermediul relatiilor bilaterale”, subliniaz ing. Simona Polak, presedintele Organizatiei Municipale PNL Vaslui, candidat al partidului la alegerile europarlamentare de pe 25 mai 2014.
Un punct important n calendarul european al PNL vizeaz „demnitatea romnilor”. Pare o sintagm uzat, dar, explic Simona Polak, propunerea liberalilor vasluieni pentru Parlamentul European, nu este deloc asa. „n discutia despre demnitate, plecm de la modul n care – de foarte multe ori – suntem priviti de ctre strini. Cu totii am observat c majoritatea referirilor la romni sunt negative sau, dac nu, rutcioase, chiar demnigratoare, asta n ciuda faptului c avem oameni valorosi n ntreaga lume. Medicii nostri salveaz cu succes vieti n mai toate statele Uniunii Europene, inginerii nostri sunt specialisti recunoscuti etc. Totusi, ceva nu functioneaz cum trebuie n ceea ce ne priveste. Suntem n continuare discriminati. Din acest motiv, PNL lupt pentru eliminarea tuturor barierelor din calea romnilor n Europa”, spune Simona Polak, candidat PNL la alegerile europarlamentare din 25 mai. PNL se angajeaz s poarte btlia pentru recunoasterea deplin a drepturilor cettenilor romni, s le accesul nediscriminatoriu pe piata muncii, pentru recunoasterea diplomelor si calificrilor obtinute n tar, pentru garantarea liberttii de miscare n spatiul comunitar si tratamentul egal al cettenilor romni cu cel al altor cetteni ai Uniunii. „Aceast lupt trebuie dus att la nivelul institutiilor europene, ct si prin intermediul relatiilor bilaterale. n ceea ce priveste manierele de actiune, PNL si propune s demareze o dezbatere european legat de o mai bun aplicare a tratatelor si directivelor europene ce prevd recunoasterea automat a diplomelor si demararea de sanctiuni pentru acele state care n continuare discrimineaz cettenii romni, nerecunoscndu- le diplomele. De asemenea, PNL sustine coordonarea grupului de europarlamentari romni pentru a pune presiune constant asupra factorilor de decizie europeni n vederea eliminrii oricror discriminri crora cad victim cetteni romni n spatiul comunitar. PNL va milita pentru actiuni ferme din partea Comisiei Europene, care s mearg pn la declansarea procedurii de infringement mpotriva acelor state care si propun sau tolereaz discriminarea cettenilor romni”, a explicat Simona Polak. Totodat, europarlamentarii PNL sustin folosirea de fonduri europene pentru a promova antreprenoriatul feminin, n special n zona rural, prin instrumentele de micro-finantare oferite de programul european PROGRESS, participarea femeilor n cadrul procesului decizional si n functiile superioare de conducere, respectiv concilierea vietii profesionale cu cea familial si, nu n ultimul rnd, eliminarea birocratiei. „Tot o form de demnitate este, spre exemplu, si eliminarea cerintei legalizrii documentelor si a apostilei, a obligativittii traducerilor autorizate. Aceste practici sunt una dintre multe forme ale discriminrii, una dintre realittile care nc face ca despre noi s se spun c suntem cetteni de mna a doua”, a conchis Simona Polak, candidat PNL la alegerile europarlamentare.