ncepnd de miercuri, 7 mai, timp de dou zile, Sala de gimnastic Andreea Rducan din Brlad va fi gazda celei de-a IV-a editii a cupei care poart numele cunoscute gimnaste.
ntrecerea, promovat n cadrul unei copnferinte de pres organizat la Clubul Sportiv Scolar (CSS) Brlad, va debuta cu primirea participantilor si o sedint tehnic. Ziua de joi va fi, n schimb, dedicat n exclusivitate gimnasticii. Astfel, la toate aparatele vor evolua sportive din sase orase ale trii, ceea ce face din ntrecere una de anvergur national, mai ales c de anul acesta federatia de profil a inclus-o n calendarul oficial. Prin urmare, Brladul va fi gazda unei ntreceri ntre gimnaste din Bucuresti, Constanta, Bacu, Focsani, Onesti si, desigur, Brlad. n total, lotul de arbitri – cel mai valoros al momentului – invitat s evalueze prestatia micutelor participante va avea de jurizat 74 de sportive. Acestea vor evolua n cadrul a trei serii, delimitate pe niveluri de vrst, respect 9 si 10 ani. CSS Brlad va intra n concurs cu patru sportive, respectiv Alexandra Savin si Denisa Spnache, la nivelul I si Daniela Tric si Daria Balan, la nivelul II. ntrecerea propriu-zis va ncepe joi, de la ora 12.10. Vom concura la toate aparatele, n primul rnd pentru a verifica nivelul de pregtire al sportivelor noastre. Suntem un oras cu traditie de zeci de ani iar faptul c de aici a plecat una dintre cele mai mari gimnaste ale trii noastre ne ambitioneaz si mai mult. Vrem s i multumim Andreei Rducan pentru nivelul maxim de implicare n buna desfsurare a acestei ntreceri si s sperm c orasul nostru va da una sau chiar mai multe sportive care s i calce pe urme, a declarat Alice Gheorghiu, unul din antrenori lotului brldean. Cupa Andreea Rducan se va desfsura cu usile deschise, accesul publicului fiind permis doar n limita locurilor.
Era interesant daca erau invitate gimnaste din Republica Moldova…..poate la anu….