n traditia popular romneasc, n fiecare an, pe 10 februarie, este srbtorit Sfntul Haralambie, Haralampie de Cium, Haralampie, Vracii, ori Aralam, dup cum i mai spunea poporul. Este considerat si pn azi patronul ciumei, pzitor de foamete si izgonitor de duhuri necurate, fctor de minuni, pzitor al mortii, stpnul si purttorul tuturor bolilor, ziua sa fiind pzit ca oricare alt mare srbtoare si tinut cu mare strsnicie prin post si fr s munceasc. Sfntul este vestit pentru puterea credintei sale si entuziasmul cu care mprtsea sfintele nvtturi crestine si cinstit pentru faptele mrete ce le-a svrsit att pentru oameni, ct si pentru animale.
Conform datelor, Haralambie ar fi trit 113 ani. A ajuns episcop al cettii Magnezia, din Asia Mic. n ultimul an de viat, prins fiind de tiranul Lucian si creznd c un om btrn este usor de nduplecat s se lepede de Hristos si s se nchine la idoli, a fost supus unor chinuri groaznice, ca apoi s fie jupuit de viu pentru credinta n Hristos, sfntul le-a spus prigonitorilor si: „V multumesc vou, fratilor, c, jupuind trupul meu cel vechi si btrn, mi-ati nnoit sufletul cu haina cea nou a suferintei pentru Mntuitor si pentru biserica sa”. Fidel pn la capt credintei sale, Haralambie a murit n nchisoare, tiat n bucti, nu nainte ns ca Dumnezeu s-i fi ndeplinit ultima si unica sa dorint, formulat chiar de ctre sfnt: „Cel ce va tine ziua mea si va posti-o, de acela s nu se apropie nici o boal”. n Europa, ciuma a fost adus din Orient n primele veacuri dup Hristos, n vremea Sfntul Haralambie. Ea aprea n iconografia de la jumtatea sec. al XIX-lea si n imaginatia tranilor asemeni unui schelet, un personaj malefic, cu mari aripi negre si o sabie lat n mn, sau o creatur cu un picior de vac si unul de om, ncornorat si nzestrat cu o coas ucigtoare cu care reteza vietile celor neasculttori de rnduielile stabilite si care, din fericire, era tinut n lant de ctre puternicul sfnt. Se spunea c fiindc ciuma era ct pe ce s nimiceasc toti oamenii de pe pmnt, nsusi Dumnezeu i-ar fi dat-o lui Haralambie n grij. Potrivit mentalittii arhaice, spiritul ciumei se ntrupa ntr-o „urciune de bab” numit uneori „Mama Musa”. Potrivit unei legende, baba n miniatur ar fi fost bgat ntr-o nuc, Sfntul Haralambie purtnd tot timpul aceast nuc n sn; uneori, sfntul i ddea drumul pentru a mnca rdcini, ghind sau pdure tnr, iar cnd vedea c rutatea n lume e prea mult, o mai scpa si printre oameni. Oamenii au avut diverse forme de a se apra de cium pe parcursul veacurilor: organizau ospete copioase n mijlocul drumului, creznd astfel c ciuma se va stura si va pleca; confectionau o asa-numit „cmas a ciumei”, aceasta se fcea ntr-o singur noapte de nou babe si dintr-un singur caier de cnep, cu care mbrcau pe cel bolnav. Femeile n mediul rural fceau un colcel, l coceau nainte de rsritul soarelui, l rupeau n patru bucti, aruncndu-le n cele patru vnturi. Se mai zice c Sfntul ar fi lsat cu limb de moarte, c unde se va gsi o buctic din trupul lui, locul acela va fi n veci ferit de cium. Oamenii duceau colaci la biseric, ca s fie sfintiti si mncau din ei cnd erau bolnavi sau i mprteau ca s se ndure sfntul s nu dea drumul ciumei din lant. Totodat, se fac pomeni pentru cei care au avut o moarte grea si se dau de poman coliv, covrigi, lumnri de sufletele mortilor, dar si pentru paza vietii si a gospodriei. De Sfntul Haralambie se obisnuia s se fac agheasm la biseric, care era apoi but (pentru sntate), folosit pentru splat duminic de dimineat, dar si pentru a stropi grajdurile, vitele si pomii pe tulpin pentru a-i apra de uscciune pe perioada verii. Tot la biseric, oamenii duceau trt, sare, cartofi, mere, coliv si colaci, pentru a fi sfintite, fiind destinate celor bolnavii din cas. Se pstreaz ns o parte din aceast hran a vitelor, ca leac pentru eventuale boli ale acestora. Cu coliv sfintit se ungeau pomii la tulpini, ca s nu se usuce n timpul verii. Sfntul Haralambie mai este considerat si sfntul care ia sufletul omului. De aceea, celui care lucreaz de ziua lui si pentru cei pctosi sufletul iese cu chinuri iar pentru cei smeriti si cu fric de Dumnezeu, cu mult blndete. Orice om care tine ziua de Sfntul Haralambie prin post si nelucrare, va fi sntos tot timpul anului. Sfntul Haralambie, ca fost pstor, este considerat protector pentru psri (ca s nu s se mbolnveasc, s nu moar sau s fie furate de ulii), pentru vite si cai (s aib sntate si s nu cad prad lupilor), pentru cmp si semnaturi (ca s nu apar gndaci, viermi, tciuni sau mlur). Totodat nu se njug nici un animal de povar. Se spune c dac plou n ziua de Sf. Haralambie, va mai ploua alte patruzeci de zile la rnd. n unele sate, n cadrul unui obicei nu tocmai bisericesc, aducnd mai mult a vrjitorie, unele femei si aruncau toate straiele de pe ele si nconjurau de trei ori casa, dimineata, la prnz si seara, n ideea de a-l mpiedica pe diavol s se apropie de cminele lor. n perioada crestin erau oficiate anumite slujbe si rugciuni ctre icoana Sfntului Haralambie, care, treptat, au nlocuit majoritatea practicilor si superstitiilor. Desi ciuma nu mai face astzi ravagii ca altdat, e bine ca Sfntului Haralambie sau Ziua Ciumei s fie tinut pentru mult prea multele boli care ne afecteaz sntatea. De aceea, s ne rugm ca Sfntul Haralambie s ne aib mereu n paza sa. Tuturor ce poart numele sfntului, un sincer „LA MULTI ANI!”
Dan Horgan
Bibliografie
„Vietile Sfintilor”, Editura Episcopiei Romanului si Husilor, 1998;
Rdulescu-Codin, C. si Mihalache, D. – „Srbtorile poporului cu obiceiurile, credintele si unele traditii legate de ele. Culegere din prtile Muscelului. Din viata poporului romn”, Academia Romn, Bucuresti, 1909;
Elena Niculita Voronca – „Datinile si credintele poporului romn”, Editura Polirom, Iasi, 1998;
Arthur Gorovei – „Credinti si superstitii ale poporului romn”, Editura „Grai si Suflet Cultura National”, Bucuresti, 1995;
Simion FIorea Marian – „Srbtorile la romni”, Editura „Grai si Suflet – Cultura National”, 2001;
Adrian Fochi – „Datini si eresuri populare de la sfrsitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucuresti, 1976;
Irina Nicolau – „Ghidul Srbtorilor Romnesti”, Editura Humanitas, 1998;
Ion Ghinoiu – „Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundatiei Culturale Romne, 1997;
Antoaneta Olteanu – „Calendarele poporului romn”, Editura Paideia, 2001;
Tudor Pamfile – „Mitologia romn”, Editura ALL, Bucuresti, 1997;
Gh. F. Ciausanu – „Superstitiile poporului romn”, Editura Saeculum, Bucuresti, 2005.
Felicitari, domnule Horgan! Marturisesc, spre rusinea mea, ca pana sa citesc articolul dv. nu stiam mare lucru despre Sfantul Haralambie. Bogatia detaliilor si a informatiilor semnificative din acest articol, ca de altfel si din articolele dv. precedente, arata ca sunteti un mare iubitor si cunoscator al traditiilor noastre populare. Va admir perseverenta si rabdarea cu care va documentati inainte de a scrie. Astept cu nerabdare urmatorul articol. O fi despre Dragobete?
oamenii au cerut ajutor Sfantului n vremea foametei din timpul lui Al. Moruzzi(1795) ?i a Ciumei lui Caragea(1813).