Asadar, se mplinesc 164 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu si traditia a mpmntenit ca poporul care a dat strluciti mesageri spiritualitt ii noastre s srbtoreasc asa cum se cuvine, la fiecare nceput de an, geniul tutelar (s nu m aud sau s m vad vreun postmodernist – stiu eu care – c am ptit-o). Eminescu deschide portile anului literar si spiritual si ne arat cu degetul imensitatea spatiului universal si eternitatea neamului. Nu gresim dac afirmm c autorul „Luceafrului” reface spatiul spiritual al natiei, ntrziat la fruntariile nefavorabile ale istoriei romnesti, reducnd astfel handicapul dintre Rsrit si Apus, ntre care noi reprezentam o granit. Cultura oricrui popor este un univers spiritual n centrul cruia se afl un astru luminnd vastele imperii ale gndirii. E absurd s se cread c azi exist un scriitor romn care s nu aib vreo legtur cu Eminescu. Cine neag acest lucru e stpnit fie de un orgoliu nem- surat, fie de lips de profunzime. Eminescu este nc steaua ntregii noastre culturi, punctul de raportare la universalitate, cartea de vizit a neamului n fata vesniciei, fiindc atingerea aripei sale a fertilizat solul gndirii noastre pentru totdeauna. Aceste cuvinte pot s apartin unui modest poem nchinat poetului la peste un veac si jumtate de la nasterea sa, dar a scrie azi ceva despre autorul „Luceafrului” presupune dou riscuri majore: s mergi pe drumuri de mult bttorite, ori s expui idei si puncte de vedere contrastnd flagrant cu spiritul su. Eminescu apartine, cum s-a mai spus, att romantismului, ct si clasicismului, si nu mai putin, epocii moderne. Afirmatia trebuie argumentat cu mijloace echilibrate, pornind de la specificul creatiei sale si de la raportarea la literatura universal. S-au gsit ns destui urmasi ai denigratorilor din epoca sa, ca s aduc „argumente” mpotriva unei asemenea viziuni. Se stie c Eminescu nu este un romantic comparabil cu V. Hugo sau cu G. G. Byron care, de ce s n-o spunem, sunt att de legati de epoca romantic, nct sunt genii care, din nefericire, scap din vedere lecturii n afara studiului, asa cum este un clasic de tipul consacrat acestui curent, Horatiu sau Boileau. Nici modernitatea creatiei lui Eminescu nu se apropie de cea a lui T. S. Eliot, P. Valery sau avangardisti, oricte speculatii s-ar face. Eminescu este o fericit mbinare a acestor tendinte, care face din el unul din marii poeti ai lumii, orict ar crti unii. Asupra locului lui Eminescu n literatura romn s-a exprimat chiar n timpul vietii sale Titu Maiorescu. n studiul „Directia nou n poezia si proza romn”, din 1872, criticul „Junimii” aprecia notele clasice, „farmecul limbajului, semnul celor alesi”, „o conceptie nalt”, „iubirea si ntelegerea artei antice” si se arta ngrijorat de faptul c e „blazat n cuget”, „iubitor de antiteze cam exagerate” si „reflexiv mai peste marginile iertate” (1), adic tocmai notele romantice si nu numai, pentru c prin acestea Eminescu se prezenta atunci ca „un om al timpului modern”, si aprecierea nu este lipsit de important pentru acei care intr n templul creatiei sale. Maiorescu rmsese la portile nchise deja ale clasicismului de sorginte german, hegelian, unde nu ptrunseser nc razele expresionismului aflat n stare de genez. La moartea poetului, acelasi Titu Maiorescu afirma c „literatura poetic romn va ncepe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui” (2). Astzi, cnd privim napoi la ntrega literatur critic scris despre Mihai Eminescu, putem concluziona c ncadrarea strict ntr-o directie sau curent literar este dogmatic si cel care o face si asum un risc enorm. Avea dreptate G. Clinescu atunci cnd afirma c la aparitia geniului, scolile si directiile literare nceteaz s mai existe. „Cnd rsare geniul, mor scolile” (3). Este necesar o privire mult mai larg, ct vreme opera unui poet ca Mihai Eminescu, si nu numai el, se asaz deasupra tuturor curentelor si tendintelor estetice, privite ca dogme, mai ales c un curent literar nou l absoarbe aproape complet pe cel anterior, oricte granite s-ar trasa ca s le despart. Orice discutie rmne numai la nivel teoretic. Dar ceea ce este mai important e faptul c nu se va putea prevedea evolutia unui domeniu al literaturii fr a avea n vedere liniile de fort care rzbat dincolo de existenta efemer a artistului. Azi, nu se poate concepe un studiu aplicat asupra unor poeti ca Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu, Alexandru Philippide, George Bacovia, Ion Pillat si altii fr s estimezi influenta liricii eminesciene asupra operei lor. Pentru romni, Mihai Eminescu este un mit implicnd deopotriv trecutul, prezentul si, de ce nu, viitorul, orict s-ar strdui cineva s demonstreze contrariul.
Ioan Baban
Note: 1. Titu Maiorescu, „Critice”, Ed. Minerva, Buc, 1984, p. 138; 2. Idem, p. 531; 3. G. Clinescu, „Principii de estetic”, EPL, 1968, p. 194.
