Miercuri, politistii din Negresti, mpreun cu politisti ai Serviciului de Investigatii Criminale Vaslui si Postului de Politie Rebricea, sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lng Tribunalul Vaslui, l-au identificat si retinut pentru 24 de ore Marian C., de 42 de ani, din Rebricea. Brbatul este cercetat pentru tentativ la infractiunea de omor calificat. Pe 14 februarie, Constantin C., de 58 de ani, din Rebricea, se deplasa pe drumul comunal din satul Draxeni, iar cnd a ajuns n dreptul locuintei lui Marian C., observnd c acesta se afl n curte, s-a oprit pentru a discuta cu el. S-a apropiat de gardul acestuia, iar ntre cei doi brbati, pe fondul unui conflict mai vechi, a avut loc o discutie contradictorie. La un moment-dat, Marian C. i-a aplicat lui Constantin C. o lovitur cu un corp contondent n zona capului. Victima a fost transportat la Spitalul Judetean de Urgent, iar ulterior, la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi, unde a fost operat. Concluziile medicolegale preliminare au stabilit c lovitura aplicat a pus n pericol viata brbatului. Ieri, Marian C. A fost prezentat n fata instantei de judecat, cu propunerea de arestare preventiv.










