„Codrenistii” vor vizita Franta

La jumtatea lunii mai 2011, 20 de elevi din cadrul Colegiului National „Gheorghe Rosca Codreanu” Brlad vor vizita localitatea Agen, din Franta. Excursia face parte dintr-un proiect educational de tip Comenius n care unitatea de nvtmnt brldean este partener a Liceului „B. Palissy” si care se va derula n urmtorii doi ani. Proiectul „S protejm biodiversitatea promovnd diversitatea lingvistic” este finantat de Comisia European prin Programul de nvtare pe tot parcursul vietii. La nivelul Colegiului „Codreanu”, pe lng cei 20 de elevi ce vor vizita Agen, mai sunt implicati nc 36 de elevi si 8 profesori. Este vorba despre Corina Macovei, coordonatorul proiectului, Vlad Giurcanu, Ion Grdinaru, Daniela Jitc, Cristina Oprea, Mirela Petrea, Aura Tilibasa si Ctlin Anghelut. Printre produsele finale pe care elevii romni si francezi vor trebui s le realizeze se numr zece videoclipuri n care elevii ambelor tri vor transmite mesaje pe tema propus n romn, francez si englez, urmnd ca cele mai bune videoclipuri s fie difuzate pe pagina web a proiectului si la televiziunile locale. De asemenea, liceenii vor trebui s redacteze un ghid al comportamentului „eco”, intitulat „Fii adeptul stilului Eco!” ce va putea fi utilizat la orele de limbi strine si de educatie civic, dar si la nivelul comunittii locale, n cadrul oficiilor de turism. Nu n ultimul rnd, partenerii de proiect vor trebui s redacteze o antologie de texte n romn, francez si englez, nsotit de un CD audio cu lectura textelor n cele trei limbi si de anexe ce cuprind fise de lucru referitoare la textele din antologie. De mentionat c, la finele lunii noiembrie, Liceul „B. Palissy” a gzduit prima ntlnire a proiectului, n care s-a stabilit calendarul, continutul si forma produselor finale ale proiectului, dar si programul vizitei elevilor romni din intervalul 16-26 mai 2011. Au participat profesorii Corina Macovei, Daniela Jitc, Philippe Galan, Michel Pedurand, Marguerite Lebreton, Florent Boudet si Gerard Huguenin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.