La hotarul dintre viata si moarte

Operatia reusit, pacientul… Sase ore de moarte clinic, perioad n care medicii au fcut eforturi supraomenesti pentru a-l readuce la viat pe pacientul n vrst de 30 de ani. Inutil. Brbatul a fost declarat mort. Revenirea lui Constantin Nastasiu la viat, dup sase ore de moarte clinic, a fost considerat, la vremea respectiv, o minune iar experienta, incredibil. Mort? Cum s fiu mort? Aud si nteleg, mi spuneam eu, ncercnd s fac un semn, ca s se vad c triesc. Am ncercat s deschid ochii, dar pleoapele nu m ascultau, de parc nu erau ale mele. Minile, picioarele, la fel. M-am speriat si deodat parc am nceput s alunec ntr-o lumin cum nu am mai vzut niciodat, ca cea dat de soarele care rsare din mare. M-am gndit atunci c asa e cnd se moare. Apoi, nu am mai stiut nimic o perioad…, si aminteste Constantin Nastasiu. Chiar dac spus dup ani de zile, povestea lui, confirmat cu mrturii si acte medicale, rmne la fel de impresionant.

Moartea clinic este un fenomen care apare la un pacient grav rnit si const n oprirea temporar a contrac- tiilor inimii si a respiratiei. Oamenii care au trecut prin aceast etap, apoi au revenit la viat, datorit relurii activitt ii organelor vitale, au trit o experient uluitoare, iar relatrile lor despre moarte strnesc, invariabil, un interes enorm. Constantin Nastasiu, din Vaslui, are acum 60 de ani si si aminteste cum a murit. Era n noiembrie 1980. Aveam 30 de ani, eram cstorit, aveam o fetit de numai un an si cteva luni si lucram ca maistru instructor la ntreprinderea de Ventilatoare. Am fost internat la Spitalul Judetean de Urgent din cauza durerilor insuportabile date de un ulcer duodenal. Se impunea o interventie chirurgical si, n prima zi a lunii decembrie, o echip compus din medicii chirurgi Brsu si Costea, medicul anestezist Chirica si personalul ajuttor a efectuat operatia, care a durat cam o or si jumtate. Atunci, totul a decurs normal, povesteste Constantin Nastasiu. Sotia, care asteptase cu spaima cuib- rit n suflet terminarea operatiei, i-a spus: Ai vzut ce usor ai scpat? Gata, greul a trecut. O s te faci bine. A plecat sotia acas, unde o astepta copilul, a plecat acas si doctorul, cruia bolnavul i-a zmbit nainte de a iesi pe us…

A murit Nastasiu!

La trei ore dup operatie, acas fiind, sotia a fost sgetat de o und de neliniste. A pus mna pe telefon si a sunat la spital, unde a vorbit cu una dintre asistentele de salon, prieten mai veche de familie. Aceasta a linistit-o, spunndu-i c sotul ei se simte bine. Dup ce a nchis telefonul, asistenta s-a ndreptat ctre patul bolnavului. Atunci s-a dat alarma: A murit Nastasiu!. Asistentele, medicul de gard, seful Sectiei de Chirurgie se grbesc s intervin. ntre timp, este cutat acas si medicul curant, care ajunge la spital ntr-un suflet. Urmeaz alte patru ore n care ntreaga echip de anestezisti si chirurgi ncearc toate mijloacele de resucitare. Inutil, au crezut ei, completnd n final certificatul de deces. Dar… Primele cuvinte pe care le-am auzit au fost: E mort, nu se mai poate face nimic. Mort? Cum s fiu mort? Aud si nteleg, mi spuneam eu, ncercnd s fac un semn, ca s se vad c triesc. Am ncercat s deschid ochii, dar pleoapele nu m ascultau, de parc nu erau ale mele. Minile, picioarele, la fel. M-am speriat si deodat parc am nceput s alunec ntr-o lumin cum nu am mai vzut niciodat, ca cea dat de soarele care rsare din mare. M-am gndit atunci c asa e cnd se moare. Apoi, nu am mai stiut nimic o perioad. Apoi, am auzit vocile a dou femei care spuneau c e pcat de tineretea mea, c am doar 30 de ani, c e copilul mic si nici nu o s m tin minte cnd va fi mare, c nevasta mea o s se mrite cu altul… Apoi, am auzit soaptele doctorilor. i simteam cum se agit n jurul meu, ncercam s fac un semn ct de mic, ca s le art c triesc, si apoi m-am scufundat iarsi n acea lumin care se nvlmsea si din ea au aprut nti mama, apoi bunica, apoi iar mama, care mi ddeau sfaturi ca atunci cnd eram copil. Atunci, m cuprindea ceva… asa, ca un lesin, si iar gndeam: acum am murit. Am auzit-o pe mama cum mi spunea, ca odinioar, cnd tria: tu cnd treci printr-un necaz, printr-o suferint, spune Tatl nostru de cincisprezece ori si ai s vezi c totul o s fie bine. Si am nceput s spun Tatl nostru. O dat, de dou ori, pn cnd l-am spus de cinsprezece ori. Apoi, am auzit din nou doctorii cum vorbeau despre ochii mei si c ultima sperant era la ei. M-am bucurat si mi-am spus c, dac o s vin oftalmologul, o s vad c triesc. A venit cineva, simteam c se pregteste s m consulte, apoi am vzut ntr-un ochi o luminit verde care mi se prea departe, departe… Pe urm, doctorii au spus c nu mai este nimic de fcut, c sunt pierdut. Atunci, m-am gndit c o s m duc la morg, o s m taie si o s m doar… si atunci voi muri cu adevrat. Pe urm, una din asistente mi-a scos ceasul si a ncercat s-mi scoat inelul de aur pe care l aveam pe un deget, ca s le dea familiei. Atunci a intrat asistenta care era prieten cu noi si a tipat: Nasti, tu nu poti muri, Nasti!. Atunci, parc m-am trezit si am simtit pentru prima dat de la operatie c nu vreau s mor, c vreau s-mi vd copilul crescnd si c nu vreau s-mi las sotia singur. Si atunci, din ochii mei a curs o lacrim. A fost lacrima vietii…, si povesteste Constantin Nastasiu experienta trit la granita dintre viat si moarte. n urm cu 30 de ani, un reporter local a scris despre aceast revenire spectaculoas, cu mrturii ale medicilor care au considerat, ei nsisi, acest caz ca fiind un miracol svrsit dup ce orice efort medical fusese epuizat fr rezultate. Chiar si recuperarea pacientului a fost considerat o minune, n conditiile n care, dup orice moarte clinic mai lung de cteva minute, apar probleme cerebrale. Acum, dup 30 de ani, Constantin Nastasiu nc se simte ca si cum s-ar fi nscut a doua oar. Si-a crecut fetita, acum este bunic si nc mai st la aceeas i mas cu sotia, aducndu-si aminte de moartea sa. Si de fiecare dat cnd si aminteste acele clipe, o lacrim, probabil aceeasi lacrim a vietii, i se prelinge din coltul ochiului…

3 COMENTARII

  1. ….aveam 7 ani…..nu mi s-a explicat atunci mare lucru dar intelesesem c se intimpla ceva grav, ceva care pe mama o fcea s pling in disperare.Mai tirziu, cu trecerea anilor, am luat tot intelesul si am mai inteles c am fost un „copil norocos”
    Norocul nu m-a prsit niciodat dar stiu c cel mai mare noroc al meu a fost si a rmas acela de a avea doi printi extraordinari !
    V multumes pentru aceste plcute emotii !
    NADINA ALINA NASTASIU

  2. Da, Mihaela Zarnescu. Am citit articolul tau despre moartea lui Nastasiu. Am citit pe internet, eu sunt acum locuitor al Sloboziei din judetul Ialomita. Am fost de curand la Vaslui, la Festivalul umorului, daca articolul aparea atunci aranjam o chestie de presa grozava. Altfel. Draga mea, ma mir ca Nastasiu nu ti-a spus ca la vremea respectiva eu, GEORGE STOIAN, fiind atunci ziarist la Vremea noua, am scris despre acest ciudat caz medical, a carui veridicitate a fost verificata de mine la medicii implicati. Da, am scris o intreaga pagina de ziar, articolul se numea O LACRIMA DE VIATA, era un material de presa reusit. Din pacate, articolul nu a aparut , el fiind respins si scos din pagina in seara cand urma sa fie tiparit pentru a aparea a doua zi. A fost scos la cenzura de catre pe atunci secretara cu probleme de propaganda, doamna Ranceanu. Motivul? Ca ar fi supranatural, ca ar fi ezoteric, ca ar fi paranormal, religios etc. Nu am reusit s-o conving pe doamna si am putut salva doar doar doua pagini tiparite una din procesul de corectura, alta din exemplarul de ziar trimis la cenzura. O astfel de pagina a ajuns (cred) la Nastasiu, alta a ramas la mine, cert este insa ca mai tarziu s-au pierdut amandoua . Cred ca ar fost de interes pentru cititorii vostri de acum daca episodul acesta relatat de mine ar fi completat materialul vostru de presa (care mie imi place, e bine scris, al meu avea alt stil, curgea cinematografic, cu suspansuri).Interesant mai este si faptul ca eu am preluat cazul lui Nastasiu si l-am turnat in eroul ultimei mele carti - NOBILUL FARMACIST, intr-un pasaj de 17 randuri.Ce vreau eu sa spun acum? Ca, daca credeti ca vreti sa faceti un material de presa mai inedit, imi comunicati si eu va scriu o chestie de vreo 35-40 de randuri pentru numarul urmator al ziarului, legat de acest caz, pe care il voi relationa si cu scrisul din cartea amintita. Cred ca ar iesi ceva interesant.Daca nu va intereseaza ideea, abandonati-ma!S-auzim de bine!GEORGE STOIAN, de la stoianslobozia@yahoo.com

    Comentariul tau asteapta aprobarea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.