PRM vrea aliata cu orice partid… mai putin cu PDL!

Acesta a fost mesajul pe care l-au transmis, ieri, în cadrul unei conferinte de presã organizatã la Bârlad, membrii formatiunii din întreg judetul. În calitate de simplu membru de partid, Corneliu Bichinet a îndemnat la discursuri care „sã nu mai semene cu fusta lui Udrea, adicã sã dezvãluie tot, dar sã ascundã esentialul”.

Întâlnirea cu presa a avut loc la sediul Organizatiei Municipale a PRM Bârlad si a fost prezidatã de presedintele interimar al organizatiei judetene, Florin Sârbu, alãturi de care au stat Ilie Pascal, Corneliu Bichinet si presedintii organizatiilor locale de tineret si femei. Sârbu a adus în atentie ultimele decizii luate la nivel central, care vor fi puse în practicã si pe plan judetean, în viitorul apropiat. Accentul a fost pus pe strategia viitoare s partidului în plan politic. Este vorba despre votul în unanimitate dat de membrii Biroului Permanent National al PRM pe o rezolutie de partid care statueazã cã „PRM nu va face niciun fel de aliantã cu PDL”. „Dar vom face orice fel de aliantã cu orice partid aflat în opozitie. Nu avem cum sã facem aliantã cu un partid precum cel al lui Bãsescu, care si-a format o majoritate pentru guvernare cu alte douã formatiuni care s-au aciuat pe lângã PDL doar pentru a-si urmãri propriul interes. Cât despre ultimele evenimente de pe scena politicã nationalã, vreau sã va spun cã noi am sustinut cãderea Guvernului, însã e bine si cã acest cabinet a fost remaniat. Pânã la urmã suntem siguri cã si Guvernul Boc V va cãdea”, a spus presedintele interimar al PRM.

Fusta lui Udrea si Oracolul Bichinet

Critici acide la adresa noului Guvern au fost lansate si de cei care l-au urmat la microfon pe Sârbu, însã ultimul dintre ei, Corneliu Bichinet, si-a exprimat opinia în stilul sãu caracteristic: „Antevorbitorii mei au vorbit foarte corect, concis si la obiect. Însã, cred cã ar trebui sã nu mai avem discursuri care sã semene cu fusta lui Udrea, adicã sã dezvãluie tot, dar sã ascundã exact esentialul. Eu cred însã cã actualul Guvern nu va cãdea. Si vã vorbesc din postura unui fost parlamentar. Pãi câti ar vota acum motiunea stiind cã sunt la un sfert de mandat si cã s-ar putea întorce din nou în colegii, unde sistemul le pune în pericol obtinerea unui nou mandat?! Veti vedea în viitor cã asa va fi!”. Asa cum si-a obisnuit publicul, acesta a continuat „observarea atentã a oamenilor politici ai judetului”, motiv pentru care a venit cu caracterizãri de ultim moment. „L-am remarcat în ultimul timp pe colegul meu de la Bârlad, George Iacomi, care este si consilier judetean si care, fiind la prima legislatura întâi a analizat problema si pe urma a început sã aibã luãri de cuvând aproape la toate sedintele. Un lucru bun, cã reprezintã orasul. Vezi, mãi, cã daca o tii asa, eu vreau sã te înfiez! Pe urmã, l-am mai remarcat pe deputatul de Bârlad, Solomon, care acum vorbeste mult si bine în Parlament. Numai cã as vrea sã-l vãd vorbind când va fi la Putere, când va trebui sã si rezolve ce spune. Are viitor si se apropie de seful lui de la judet, Buzatu. Acum, cu o mãiestrie chirurgicalã, a reusit sã taie cordonul care îl lega de primarul Titi si, dacã se apropie de Buzatu, va trebui sã îl depãseascã si pe acesta. Dar nu pe partea stângã, cã acolo e mai greu, ci pe dreapta! Dacã nu va reusi va ajunge maxim director la grãdina zoologicã din Bârlad”, a mai spus Bichinet. Tot acesta a pus punct conferintei de presã într-o notã cât se poate de optimistã, afirmând cã stie sigur cã viitoarea guvernare din România va fi formatã din PSD, PNL si, nu în ultimul rând, PRM.

4 COMENTARII

  1. este singurulu partid care mai poate salva romania asta de hoti si de toate kkturile. traiasca vadim !! dar oare vor mai exista alegeri? eu nu cred. nu o sa mai fie nimeni care sa mearga la vot ptr. ca vor muri toti de foame =))) sa traiti bine!!!=))) bv prostilor care l-au votat pe basescu

  2. Singura sansa a PRM-istilor ar fi alianta cu UDMR, dar in mod indirect se vor alia si cu PDL-ul, avand in vedere participarea maghiarilor la guvernare si nu a PRM-ului,dar intai sa invete ceva in maghiara!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.