n ansamblul Festivalului se remarca mai nti estrada de la I.T.B.. Cei care asigurau transportul bucurestean erau n numr de peste 40.000 si din rndul lor puteau fi alese cele mai frumoase fete si cei mai frumosi bieti, de un instructor cu o vrst incert, ntre 60 si 80 de ani, posesor al prenumelui frantuzesc Armand. Depsindu-si vrsta, era antrenat de tumultul junelor si junilor interpreti, reactualiznd totodat parfumul fermector, desi vetust, al spectacolelor de music-hall din perioada interbelic. Albastrul predominant al costumatiei, combinat cu scurtimea ndrzneat a fustelor, tinteau ochii spectatorilor la scen, pe fondul ritmurilor muzicale nu prea moderne, dar excelnd n armonii renviate, care se lipeau de suflet „ca marca de scrisoare”, cum spunea un slagr al trecutelor vremuri. I.T.B.-ul cucerise ntregul oras. n grupuri, ocupnd strada n pofida oricror reguli de circulatie, seara strbteau Vasluiul de la un capt la cellalt, cntnd, rznd, executnd chiar usori pasi de dans. Fiecare si amintea alte si alte melodii, se instruiau reciproc si, n manier ad-hoc, se conturau viitoarele dialoguri muzicale. Un farmec asem ntor l iradia brigada artistic de la „Frigiderele” din Gesti, specializat n fete frumoase excesiv, care, n loc s propage frigul produs de ntreprinderea lor, nfierbntau atmosfera pn la cele mai calorice cote. Nu mizau numai pe imagine, aveau si cuplete inteligente, nu de acelea cel mai des ntlnite: „Lucruri bune ludm/ Lucruri rele criticm”. Alctuiau un colectiv nchegat, aceleasi interprete cu aceeasi textier si instructoare veneau editie de editie, programul se schimba, ntinerea, nu ns si fetele…, pe care le conservau oarecum muzica si dansul. Se spunea c, de fiecare dat, n autobuzul propriu, aduceau dou frigidere, cele mai realizate si de ultimul tip. Unul era vndut, banii fiind folositi exclusiv pentru distractiile artistilor, cu cellalt nu se stie ce se ntmpla… Grupurile satirice si interpretii individuali, m refer la cei mai buni, excelau prin alte calitti. n textele lor predominau, alturi de umorul propiru-zis, finele aluzii de ordin politic, cu ct mai ncifrate cu att mai savuroase, adeseori adevrate „soprle”. Cei de la Laza, prin interventii extrem de scurte, demontau ntreg sistemul muncii entuziaste si rodnicia din C.A.P.-uri prin care ncerca s ne pcleasc presa vremii, n probleme de agricultur. Tot problemele agriculturii socialiste erau o surs de umor si pentru frecventii nostri oaspeti din judetul Slaj, mai precis de la Jibou. Retin un dialog ntre presedintele C.A.P.-ului si un brigadier. Dup o amuzant trecere n revist a actiunilor culturale avute n perspectiv, cu precizri de genul „pentru o mas rotund ajung cinci gini, dar pentru un simpozion trebuie tiat un purcel (ce vremuri!), aprea poanta final, cu un transparent dublu nteles. Presedintele l admonesteaz pe brigadier pentru o necuviincioas atitudine fat de un „organ” de partid iar acesta si justific starea nervoas: „Cum s nu m supr!?! Pi, stiti ce mi-a zis: cic m d afar din C.A.P.! Dar stie el oare ct de greu am intrat n C.A.P.?” Formatiile studentesti – aici s-au pus si bazele grupului Divertis – excelau n permanent prin subtilitti si amuzament. Atunci cnd mesajele erau corozive, se recurgea foarte putin la text, acesta era practic subnteles; principalul vehicul artistic rmnea mimica sau aluzia cultural. Cteva exemple, sustinnd cele afirmate mai sus. O coad lung, asa cum se obisnuia atunci, cu smecherii care caut s intre n fat dar sunt sanctionati, uneori contondent, de cei care asteapt; din buzunare se iveste cte o coad de ceap, un morcov etc. Deodat, toti se apuc de mijloc unul de cellalt si, evocnd figurativ dar si musical fetele de la Cplna, ncep s fredoneze melodia de prezentare a acestora: „nai-nai-nainai- nai-na-na”, care nsemna ns pentru oricine „n-ai, n-ai, n-ai, n-ai, nai, na, na”. Sau, prin miscri rapide, apoi o ncremenire, era sugerat titlul unui film, urmnd nscrierea acestuia pe un panou. La un moment-dat, o impozant statuie feminin, un individ mimnd implorri la picioarele sale iar statuia rspunznd dur: „Niet, niet”. Pe panou, titlul filmului: „Moscova nu crede n lacrimi!”. Un alt episod, n aceeasi manier, dar mult mai amplu. Un panou, pe care scrie „septembrie”, un grup de adolescenti care cnt, parafraznd un text si o melodie de la grdinit: „Elevii sunt pe cmp/ Elevii sunt pe cmp/ Ura, drguta mea/ Elevii sunt pe cmp”. n continuare, panoul „octombrie” si un grup de tineri al recoltare, pe fondul musical: „Studentii sunt pe cmp/ Ura, drguta mea/ Studentii sunt pe cmp”. Apoi, panoul „noiembrie”, un grup de militari pe scen interpretnd: „Soldatii sunt pe cmp/ Soldatii sunt pe cmp/ Ura, drguta mea/ Soldatii sunt pe cmp”. n final, panoul „decembrie”, scena n ntuneric, un spot luminos sugernd luna, un individ cu un sac imens n spinare, culegnd cte ceva de jos si aruncnd n jur priviri speriate. Din culise, refrenul „Tranul e pe cmp/ Tranul e pe cmp/Ura, drguta mea/ Tranul e pe cmp”.
(va urma)
Dan Ravaru
